Cei 6 hoți de pepeni n-aveau nicio greață – știau că paznicul era un
prichindel de 1,5 m, deși bătea 45 de ani pe muchie!
De aceea au intrat în
pepenărie, ca la ei acasă, convinși că, văzând ditamai handralăii, nea paznicu’,
după
ce-și va omorî câinele, se
va lega la ochi, își va pune dopuri în urechi, și apoi se va culca,
prefăcându-se că nu-i acolo.
De fapt, nu s-au înșelat
prea mult: mărunțelul paznic i-a simțit de departe, i-a măsurat cât îs de mari,
și-a dat seama că n-are nicio șansă să-i pună pe fugă, fără să aibă și el,
vreun picior luxat din gât!
Și uite-așa! hoții, pe întuneric,
doar la lumina unei amărâte de lună, mișunau printre curpeni, răsfirați în
formă de stea, îndepărtându-se de centru și ciocănind cu degetul frumusețe de
pepeni, să vadă dacă-s copți. Fără vreo jenă față de apariția paznicului, la
fiecare ciocănitură, strigau, funcție de situație:
-Ăsta-i bun! Ăsta
nu-i bun!
După vreo 20 de minute,(nu se îndepărtaseră decît câțiva
metri, dar aleseseră cam la o căruță de lubenițe), când un răcnet inuman țâșni
chiar din mijlocul lor! Atât de tare se speriaseră de grozăvenia aia, încât
nici nu înțeleseră că zgomotul era chiar inteligibil și fugiră ca potârnichile,
care-ncotro, departe de fiara din mijlocul lor:
-Dumnezeii mamii voastre de pungași jegoși, vă mănâncă-n...,
să veniți la furat, fără frică de Dumnezeu! Lepădăturilor! o să vă mânănc fripți
și împănați cu pepeni, rupe-v-aș fundurile voastre de nespălați și măgari!
Ce s-a întâmplat? Simplu – paznicul și-a dat seama că nu
poate să gonească, așa că s-a strecurat între ei, a ciocănit, ca și ceilalți,
pepenii, anunțând care-i bun și care, nu. Întuneric fiind, n-a băgat nimeni de
seamă că s-au înmulțit cu unul străin, până când paznicul nu a ajuns chiar în
mijloc și a început să ragă neomenește, să-i bage-n sperieți.
Și chiar i-a reușit: a scăpat nebătut, iar hoții au ajuns
acasă fără niciun pepene!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu