...să vă spun adevărul: acum mai mult de 2 ani, când am deschis blogul ăsta,
eram foarte entuziasmat: puteam să mă exprim liber și țepos, așa cum mi-am
dorit întotdeauna! Și m-am apucat de scris, fără să știu în ce capcană voi
intra – eu scriu, dar de citit...! Cu
excepția unor prieteni, marea mea libertate
mea de exprimare s-a transformat în minuscula mea exprimare, din varii motive,
acum nu mai are rost să le iau la numărat! Singurul câștig a fost că am depășit
momentul de arici cu morcov și, trecând peste eventualele belele ce mă pot
paște (una fiind șuturi la locul de muncă), mi-am văzut de îmbârligăciunile
mele, cu speranța că urletul meu mut în fața unor cretinătăți și abuzuri, va fi
recepționat de mai multă lume decât 2-3! Cu ocazia asta, mi-am pierdut și vreo
câțiva prieteni dintre cei 3, pe care îi aveam, de! dacă mă mănâncă
tastatura...! Am dat din mâini, din picioare, din urechi, din... toate, dar nu
am atras atenția maselor largi populare, atrase mai degrabă de un rânjet scurt. Am vrut să renunț – nu-i niciun ghișeft să scrii doar pentru
domnia ta și câțiva care te iubesc, în timp ce puhoiul de cârcotași își face de
lucru prin alte zone, mai facile. Am implorat să fiu tras de moț, să fiu pus la
stâlpul infamiei, să se arunce cu ouă stricate în mine, conform principiului că
dacă nu te bagă nimeni în zamă, măcar de rău, să te ție! Nica reacția! mortus
aricius în cotețus est! M-am lăsat păgubaș, hai să scriem pentru puțini și
buni, nu pentru mulți și proști! (Sper să nu se supere cei mulți și proști!)
Și atunci a
intervenit FACEBOOK-ul, care mi-a tăiat
macaroana și mi-a împletit-o în opt –
dacă tot nu cumpăr reclamă...! Cinstit vorbind, nu reclama lor mă făcea
simpatic, ci posibilitatea mulțimii de vizualizări, reduse dramatic din cauza
secetei. Și cum nu am obiceiul să mă milogesc să fiu distribuit...! merge și
așa - mai micuț, că-i mai drăguț!
Spre ciuda celor care-și
închipuie contrariul, nu am “ furat” nicio postare de nicăieri, nu am plagiat pe nimeni (deși mă întreb dacă n-am “executat”- o neintenționat sau dacă nu m-au „folosit” alții
pe mine!) și caut să nu mă repet, ceea ce este foarte greu. Atât de greu, că
nu-mi mai vine cheful de scris – e nasol să te faci de băcănie!
Să nu vă fie cu mirare
dacă am să postez când mi-o veni pe chelie! Nu știu câți ați observat, dar am
încercat să vă atrag prin stiluri diferite, teme diferite și țepușe otrăvite și
am avut neplăcuta senzație că sunt prins întrun carusel căruia i-au zburat
niște șuroabe, de nu mai știe de el! Simt că mă plafonez, dar demonul defulării
mă înțeapă în fund cu melesteul, deci nu cred că am să renunț cu totul, doar nu
voi mai scrie pentru cineva, ci doar pentru ceva! Pentru că în lumea asta de
azi, trebuie să mai fie și câte-un băgăreț! Și cu cât sunt mai mulți băgăreți,
nu! nu se va schimba lumea! dar măcar prostia și tupeul vor pune botul în pământ!
Auu! rivederci!
Doare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu