(NEW!)A fost odată, ca nicăieri, înafară de România, un puști slăbănog, care,
după o hepatită rebelă, a devenit un puști dolofănel, că nu alerga, ci se
rostogolea. Dacă se împiedica, că era cam impiedicat! Mut ca peștele oceanic
păstrat în congelator, doar cu ai lui, acasă, părea mai guraliv, dar n-aș jura
că ducea asta la extrem! Crescut de o mamă tiranică, de la care și Stalin luase
lecții, mutismul său devenea muțeală prelungită, chestie ce, ulterior, i-a fost
de un real folos. N-am pomenit nimic de tată, care, ocupat să-și hrănească familia, nu prea stătea să facă introspecții
și analize psihologice copiilor lui. Mai ales că mai avea și ceva diplome de
inventator, făcându-se folositor în domeniul chismindrelelor, de unde se alegea
doar cu strângeri de mânuță, nu și cu mălai grisat.
Așadar, micul nostru erou
de buzunar crescu în burtă, și-atât, fără să știe că devenise atât de
complexat - nici în oglindă nu avea curajul să se privească, de frică să nu
se sperie. Și, când ajunse destul de matur să-și facă recensământul la defecte,
constată că prieteni, nu avea, fetele îl ocoleau ca pe monument al prostiei,
iar înclinați nu avea decât din coloana vertebrală. Și începu să trăiască
anonim, plasat în masa mediocității medii! Pentru că cel mai mult se trăiește
aici, nici sus, să te vâneze vulturii, nici la fundul mâlului, unde te mănîncă
toată lumea fomistă! Cel mai bine – între ape! De! filozofie grea!
Precizare: până pe la vreo
30 de anișori, nu-l auzise nimeni spunând vreun banc – știa că e timid și are
niște noduri în limbă, unul, lângă altul, foarte strânse! Cât despre cântat sau
recitat, țeapă – nici vorbă, știa că n-are voce nici să strige după ajutor, iar
rimele îi dădeau bătaie de cap, de aia avea capul bălăngănitor. Ce? să deseneze
sau să picteze? Dar cine să-i dea ideea, școala românească scoate molfăitori și
îngălați, nu artiști sau muzicieni! Pentru asta, părinții trebuie să studieze
problema, s-o ia în dinți și s-o prelucreze, dacă vor să scoată un geniu din
copchilul lor! Iar despre psihologul școlar, zău că nu știu despre ce e vorba!
După ce împlinise 35 de
ani, îl pocni revelația – ce tot se ferea și voia să mulțumească pe toată
lumea? Care, oricum, rămânea tot nemulțumită! Dacă în primii 5 ani, după 30,
începuse să spună, pe furiș, vreun amărât de banc, acum căpătă curaj și trecu
la producția de serie. Culmea, deși se credea fără talent, descoperi că adună
fani pe zi ce trece! Mai ales când se dezbumbă și se scăpă de trac, era chiar
fenomenal! Poate și din cauză că nu-i mai păsa despre ce spune lumea aia prea
nemulțumită, mai știi?
Astfel, cum până atunci
fusese "rățusca cea urâtă", evitată de “oamenii de viață”, deveni lebăda petrecerilor, dar, ce-i drept, una neagră cu
picățele! Era căutat de cheflii, deși ironia sa mușcătoare nu era agreată de
toată lumea. Și Cerul își deschise
porțile către el, scăpându-l de o parte din complexele sale din copilărie. Ce
nu știau ceilalți, era că, în interiorul său, noua lebădă tremura din toate
încheieturile, să n-o ia în freză!
Poate că povestea asta s-ar fi sfârșit aici, cu
happy-end, dacă nu s-ar fi îmbătat, atât cu vin, cât și cu urme de curaj, și,
la o petrecere, provocat fiind să cânte, a acceptat să” behăie” ceva, după cum
a povestit ulterior, că, inițial crezuse că va face. Întărâtat și “aburit” bine, uită unde se află și, spre propria spaimă,
produse primele sunete, care se dovediră o arie dintro operă celebră, care-i
plăcea mult. Și, pentru prima oară-n public, se auzi vocea lui puternică, de
tenor, tocmai la el, care se credea mâță leșinată, spânzurată de picioare! Când
termină interpretarea, se făcu liniște – citi pe fețele celor prezenți multă
stupefacție și chiar admirație! Bănui că și fața lui tot stupefacție, arăta!
Cât tupeu, pe-o mâță moartă! După care se porniră ropotele de aplauze, care-l
năuciră cu totul!
Își aminti că
părinții lui cântau în serile de iarnă tot felul de romanțe și cântece de
petrecere, la care participau și ei, copiii! Și el, care toată viața sa se temuse să nu rupă timpanele altora!
Dar era prea târziu, pentru el, pentru o carieră
muzicală, timpul trecuse nemilos și nu mai venea înapoi!
Apoi își aminti altceva - o surprinsese pe fiica sa
cântând, odată, când ea credea că nu e nimeni acasă, și rămăsese uimit de
frumoasa ei voce! Și în minte îi încolți ideea că, dacă el nu s-a putut bucura
de ce-i dăduse Mama Natură, nu era prea târziu să o împingă pe fiica sa pe un
alt drum, decât cel pe care crede fiecare că-i este ursit!
CONCLUZIE: Părinți, nu e îndeajuns să le faceți toate
mofturile la copiii voștri, mai bine i-ați urmări, studia și descoperi ce
haruri, sau înclinații au! Dar fără să-i împingeți pe drumul pe care li-l
stabiliți voi, din egoism, ci doar pentru a-i încuraja să-și ocupe locul din
societate, pe care-l merită! La urma, urmei, e plină lumea de doctori, juriști,
vânzători, etc! Nu e obligatoriu ca urmașii să vă copie, ratându-și viața! De
aceea, atenție la ce fac în copilărie, când își vor trăda opțiunile, fiind
rebeli sau enervanți! Poate tocmai asta îi definește și-i individualizează!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu