Țata Veronica, deși spunea că, la 90 de ani, s-a săturat de viață, nu același lucru îl și gândea. Afișând cea mai mare indiferență de la Burebista, încoace, dacă erau urechi prin zonă, lăsa să scape rugăminți fierbinți, gen“Ia-mă, Doamne, că trăiesc degeaba! Îmi ajunge cât am tăiat porcul și-am făcut din el, săracul, cârnați!” Se pare că Cel de Sus avea urechile proptite pe alte meleaguri, că făcea pe surdul, mutul și inaccesibilul.
Doar că lucrurile stăteau
altfel – cine a fost tâmpitul care a spus că, odată cu vârsta, te pregătești și
de moarte, era bou-vărgat: cum să pleci așa, repejor, când viața e așa
frumoasă, cu pensie mică, medicamente, leșinături și alte angajamente de plată?
Păi să privim și din sens invers – te trezești dimineață și nu te ia cu durere la lingurică, că te duci la muncă, unde se găsește cineva să-ți facă mucii, cravată! Mănânci
din ce în ce mai puțin, că te rupe inima, colesterolul, trigliceridele și
ficatul! Deci, mai puține cheltuieli! Te uiți toate ziulica la țâțoasele de la
televizor sau la pătrățele de pe burta unui tinerel, zicându-ți că al tău n-avea! Curățenie, nema mișcare, că nu-ți vine cineva în vizită! Sau, dacă
vine, e de leat cu tine și are cataractă, nu vede cocoașa de sub covor. Ah! dacă mănânci puțin, nici nu
gătești, că se strică repede!
Sunt și avantaje, nu numai rele!
Și chiar dacă țața
Veronica simte că nu mai are putere să tragă mâțul de urechi și să snopească
câinele în bătaie, ca în tinerețe, viața tot frumoasă rămâne!
Azi, foarte serioasă,
șoptește:
-Ieri - noapte, mi-a bătut
cineva în geam! Era Moartea!
-Și! ți-a cerut ceva?
-Nu, că n-am văzut-o bine,
era întuneric! Venise să mă ia! Și m-am apucat să-i spun că acum și-a găsit, nu
putea veni în urmă cu vreo două săptămâni, când era post? A venit acum, în
Ajunul Crăciunului, după ce am terminat de făcut sarmalele și caltaboșul? Dacă
eu mor, cine îmi mănâncă cârnații, că mi-a ieșit și ombilicul, când m-am
chinuit să-i fac? Barem dacă îmi spunea că vine, să nu mă mai chinui să fac și
turte, și cioarbă, și friptură!
- Și ce-a zis, când i-ai
spus astea?
- A mormăit ceva și a zis
că pleacă, da’ i-am făcut
poftă, așa că să-i pun și ei, la pachet, de toate, că trebuie să fie bune! Și
i-am pus și-a plecat! M-a lăsat pentru data viitoare! Dar, să știi, ăsta e semn
– nu mai am mult de trăit!
- Cred și eu că nu mai
aveai mult de trăit – ăla de făcea pe Moartea, a mâncat ca spartul tot ce i-ai
dat și a ajuns la spital, unde povestește ce bine gătești! Și că ți-e o frică
de Moarte, mamă-mamă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu