Cum e sănătos, oamenii
gospodari își fac iarna, car, și vara, sanie. Nu e chiar de rîs, dar e înțelept
și să te pregătești pentru trecerea în altă lume, fără ca urmașii să te injure
până-n ceruri, că-i pui la cheltuială. De aceea, poți să-ți pregătești
“garsoniera”, după moftul tău, să-ți
faci și-un testament, să clarifici păruielile, dar să nu treci la excese: să
faci comandă de vestimentație, la o celebră casă de modă, să-ți comanzi
copârșeul, pe care să-l împodobești cu cruci și alte ormanente florale. De
exemplu, cineva și-a tras țoale pentru ultima călătorie, și când a murit, îi
veneau doar pe buric: luase proporții! Sau invers - se slăbește, de zici că
sacoul e pentru înfășat de două ori.
Lucrurile stăteau cam așa:
bunica, femeie cu frica lui Dumnezeu și grijulie în relațiile cu El, își făcuse
coșciugul, anticipat, să fie acolo, de sămânță. Nu-l urcase în pod, de frică să
nu se scorojească, astfel că respectivul fu depozitat în magazia, care funcționa
și ca beci, depinde de anotimp. Cum venea toamna-iarna, în jurul lăzii erau
depozitate : sacii cu fasole, cada cu varză murată, plus o damigeană sigilată,
care făcea concurență la butoiul plin. Tot aici se agățau de pereți strugurii
puși la uscat, gutuile și merele tăiate felii și uscate. Țuica o îngropa
bătrâna în loc știut doar de ea, că ar fi făcut pași rapid.
Prin fereastra mică, cât să încapă o mâță cu șoarecele-dinți, copiii, numeroși și gălăgioși, nu îndrăzneau să privească la “poftele
lor”, din cauza sicriului – numai cât
se uitau la el, și-și închipuiau tot soiul de monștri, țâșnind afară. De aceea,
când venea seara și tatălui i se făcea poftă de-o gutuie, se făceau că n-aud
când erau trimiși afară. El râdea de ei, făcându-i fricoși, apoi se îmbrăca și
se ducea în persoană, mai ales că “meșterise” sigiliul la damigeană și se “alimenta” pe furiș.
Întro seară, i se făcu
poftă de stafide, așa că încercă să facă pe vreunul să se sacrifice, dar nu
reuși. Plescăi din limbă, mulțumit că se va îndestula, se îmbrăcă și ieși.
Tocmai ce degusta lichidul mult iubit, când la urechi îi ajunseră niște zgomote
ciudate. Se întoarse exact în momentul în care zgomotul fu reluat și apucă să
vadă cum capacul de la sicriu se
săltase, lăsînd să se vadă ceva alb mișcând
înăuntru! Nu mai așteptă să analizeze ce se-ntâmplă, se repezi afară, cu
inima-n gât! Uitând să mai pună dopul înapoi, la damigeană!
Nu spuse nimănui, nimic,
să nu se facă de râs. I se păru ciudat că, în seara aceea, copiii cam pufneau de
râs, din te-miri-ce, dar nu băgă de seamă sfoara trecută prin gemuleț și prinsă
de capacul sicriului, cu care plodurile făcuseră mișcarea. Cum nu observă nici
că unul dintre băieți se culcă fără izmenele băgate în copârșeu, care făcuseră
pe tată să creadă că e cineva înăuntru.
Colac, peste pupăză!
maică-sa descoperi damigeana desfăcută, nu și cuiul, sfoara și izmenele criminale, săltate dis-de-dimineață, de copii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu