Zilele trecute, intrând întrun magazin de cartier, m-a izbit reacția unor oameni –
călare pe bordură, vreo cinci personaje aproape treze sorbeau bere, pe
socoteală unuia dintre ei, căruia i se limba plimba-n gură, după cât băuse.
Gestionarul îmi șoptește că amețitul tocmai s-a întors de la muncă, e proaspăt
venit de-“afară”, și
se arată gentil cu foștii prieteni, care-și fac semne, prin spatele lui, că mai
merge-o tură, în contul ăluia.
Ce
mi-a atras atenția, a fost subiectul deschis (încă) -moartea polițistului! Curios!
dar grupul, în unanimitate, părea amuzat de moartea acestuia, de parcă s-ar fi
bucurat că s-a mai dus unul, fără să pape pensie! Erau și mai amuzați de faptul că ucigașul nu fusese pus cu
botul pe labe, din prima, în opinia lor, polițiștii fiind niște mameluci care
nu putea prinde nici o oaie! Asta, dacă nu cumva rateul se datora cine știe cărei chestii –
trestii, ce ascundea vreo mânăreală!
M-a
impresionat negativ faptul că râdeau! Nu era nimic de râs - moartea unui om, nu
prea e de râs! Asta, în din perspectiva
că TU ai putea fi mortul! Chiar – cum ar fi să-ți comentezi propria moarte,
după ce ai văzut reacțiile celor din jur la înmormântare?
Atunci mi-am adus aminte de o întâmplare: era,
la noi, în cartier, un bătăuș nenorocit,
de care se fereau mai toți! Uscat, numai vână și os, spurcat la vorbă, cu
rămășițe de lipsă de educație – tatăl - pușcăriaș, mama - bețivă! Frați, unii
morți, și alții, prin lumea-ntreagă! Deși o belea de ex-om, cunoscut și de
organele statului, paradoxal – nu ajunsese la “mititica”, niciodată! De aceea, unde se auzea de vreun scandal, sigur era și
el, deja se mîndrea că n-o s-o pățească niciodată!
Apoi, se auzi că bătuse, întro noapte, un polițist aflat
înafară serviciului, pe când acesta se întoarcea de la o nuntă. Nu-l cunoștea
pe acesta, dar ce-i venise lui - ia să vedem dacă scăpăm și-acum?
A scăpat și-atunci, nefiind martori! Toți caftitorii și
infractorii s-au amuzat pe socoteala polițistului, căruia i-a crăpat obrazul de
rușine, dar pe care nu l-a sprijinit, oficial, nimeni!
Cazul a rămas în istoria orașului, fără să se tragă vreun
învățământ din asta: un polițist poate fi bătut, fără ca agresorul să pățească
ceva, dar ideea e că, dacă un om al legii o încasează urât, în așa condiții, un
alt om obișnuit, care nu are vreun avantaj datorat meseriei, o “fură” și mai urât! Și așa ajungem la mortea polițistului – faptul că a
murit un polițist, avându-se în vedere că nu sunt chiar niște persoane pe care
lumea îi iubește, este un motiv de îngrijorare, nu de râs! Dacă un om al legii
poate muri așa ușor, un fraier „obișnuit”, ce șanse are??? Așa ajungem la disoluția a ceea ce ar trebui să ne facă să ne simțim
în siguranță - stat, poliție, instanțe! Să nu uităm că, înainte de a fi “cineva”,
suntem oameni și, ca atare, putem
să ajungem în situația polițistului ucis, care era doar un OM!
Ce s-a întâmplat
cu bătăușul de polițiști? Ah! nu s-au răzbunat colegii polițistului! Pe acesta, l-a răzbunat soarta –
caftitorului i-a ieșit în cale un proaspăt eliberat din pârnaie, dintro comună
învecinată! Bătut în cap, cum se pare că era, mușchiulosul s-a luat de acesta,
văzându-l străin de cartier! A încasat destul, cât să dea doctorilor, de furcă,
câteva ore, și să rămână cu o mână strâmbă, tot restul vieții!
Ce a fost frumos și de râs, este că, tocmai ce încasa din
plin, când a sosit patrula de poliție, alertată de-un vecin. Și, ce să vezi?
șeful patrulei era tocmai polițistul care luase bătaie! Așa că n-a intervenit
nimeni, până ce bătăiosul n-a rămas lat! Nu i-au folosit deloc strigătele după
ajutor! Iar pe marditor, nu l-a văzut nici cucul! Scârbe polițiștii ăștia care
mor la datorie!
Chiar așa!...Cam
așa stau treburile cu râsul – până nu n-o încasezi personal, nu înțelegi cum
stă treaba cu dreptatea! După care, poți râde cât vrei! Dacă mai ai chef!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu