DUPLICITATE DE DOI BANI

    Nu v-ați săturat de eternul subiect despre coronavirus? Poate reușesc să vă mai abat gândurile și la altceva, că la râs și veselie, cam greușor cu boi mici și crăcănați! Așa că povestea celor doi frați, care urmează, poate vă îndeamnă și la alt subiect de meditație. Mai ales că, de câteva zile, trosnește FB de controverse înveninate, vizând distrugerea relațiilor dintre cei din țară și diaspora:

            Au fost odată, ca nicăieri, doi frați - normal! unul mai mare, și, bineînțeles! unul mai mic, pentru cei care au nevoie de explicații suplimentare. Deși nu aveau părinți vitregi, uneori aceștia din urmă îi făceau să creadă că, totuși, nu iese fum fără scântei: tatăl se prefăcea că nu vede ce se întâmplă, foarte preocupat de tabieturile lui, de altfel, uneori cam costisitoare. Lua poziție de luptă doar când îi venea pe chelie ceva neplăcut, deși nu avea chelie! Mama nației îi cam trosnea, pe unde îi prindea, chiar și locurile publice, nu se jena ca alte mame, de atitudinea celor din jur, o durea-n basma, deși n-avea basma! De fapt, madam se cam juca cu odraslele ei-când le frigea cîte-o mamă de bătaie, când îi mângâia pe sub zulufi, când le îmbina și le tăia pofta de viață, odată cu pofta de mâncare. Cunoaștem stilul, doar că nu e de la mame, ci de la alți lingăi de osânză. Întrun singur ropot de cuvinte, părințeii aveau grijă de enori... copiii lor, doar atât cât să moară de îndestulare, nici de foame, dar nu era niciun păcat dacă mai ajungeau pe la spital. Copiii au crescut cu frică de Dumnezeu, autorități, gripă aviară, pestă porcină, deși toate astea nu existau, încă, în copilăria lor. Asta pentru că erau niște copii mici în Epoca de Taur, rămânând ulterior, tot la fel - mici copii!

            Crescuți în cultul muncii,(de care azi se aude tot mai rar și cu scârbă), au fost învățați cu greul și semigreii, încă de pe băncile școlii, care fratelui mai mare i s-a părut nițel cam lungă, revenind  asupra temei, doar ulterior, când s-a prins cum stă treaba cu diplomele. Și cum părinții au hotărât că, dacă tot nu-i place cartea, nici să doarmă după sobă, nu-i corect și lăutărește, omul și-a luat inima-n dinți, și dinții, subțioară, și a plecat în lume, după o viață mai bună și-un trai mai de-un cent! De aici pleacă și vorba aia - de bine, nu-și ia nimeni, lumea-n cap, mai ales dacă nu-i copil de baron local!

    Statul printre străini l-a făcut mai fâșneț, mai întreprinzător, dar și mai respectuos cu semenii lui din zonă, deși nu toată lumea poate învăța că așa e normal, să fii și binecrescut, nu doar mare și mult crescut. În același timp, pentru că nu mai era dependent financiar de părinți, ci pe banii lui, s-a uns cu toate alifiile, dar a căpătat și un aer de superioritate, că de! intrase în contacte cu alte lumi și alți omuleți. Din când, în gând, dorul de casă îi tăia respirația, dar niciodată, de tot! Noroc că, între timp, au murit porumbeii călători și au apărut alte mijloace de ex-comunicare în masă, de putea urla, în orice moment, la născătorii lui, cu cine să voteze, amenințându-i că le va tăia din cheltuielile de înmormântare, dacă nu-s ascultători.

            Scurtele vizite în cotețul părintesc erau un prilej de petrecere, fiind primiți, el și familia lui, cum se promova în “Întoarcerea Fiului Risipitor”: adică cu vițel gras, tăiat și, parțial, ambalat pentru plecare, și cu butoiul cu vin secat de bucurie. Și, ca-n pildă, fratele mai mic și mai tăntălău îl servea la masă, în semn de preȘuire și respect!

Asta până a mai crescut și ăla mic, a trecut și pe la facultate, a mai zbârcit-o, ca-n România, cu serviciul, cu familia, cu părinții și cu tot neamul lor cel adormit. Precizare: și ăsta micu fu pe-afară, dar nu-l ținură curelele și nici brățările pe care doreau să i le pună alții, așa că nu stătu mult și reveni la cășile proprii, unde puse mîna și-și întemeie o familie. Precizare: mulți ani mai târliu, îi cam păru rău de decizia anterioară, mai ales că părinții deveniseră părinți vitregi și-atât! Dar pentru că dăduse-n boleșniță, (de prea mult bine), nici gând s-o mai ia razna, din nou, să nu dea colțul prin locuri străineze, și se împăcă cu ideea că poate trăi și-acasă, nu chiar omenește, dar cum o da Dumnezeu, cum  mai făceau și mulți alții.

Destinul pîndea din tufele de caca-maca și răsuci treburicile: belele dădură năvălescu, peste fratele mai măricel, care fu nevoit să-și lichideze chestiile și să se întoarcă la tărâmul natal, unde se aștepta să fie întâmpinat, ca de obicei, cu cozonac și Groasă de Cotnari. Numai că resentimentele cauzate de comportamentul anterior stăteau la pândă și-i otângiră cele picioare – vestita ospitalitate frățescu-părintească era-n pauză! Tot încercară mulțimi de tânguitori să-și vâre coada și piciorul, în treburile frățienești, dar acestea, la început, urâcioase, deveniră, mai târziu, mai blânde, da’ cam greu!

Doar că fratele mare înțelese greșit că liniștea momentană e sfârșitul tragerii de păr și-și aruncă copitele-n aer: ca frate mai mare și mai deștept, se instaură drept moștenitor al averii părintești, (cel puțin așa rezulta din declarațiile sale). Nu mai recurse la ifosele dinainte, ci adoptă altă tăcticuță: cum nu mai mergea cu forțatul, se prefăcu fiul cel cuminte și ascultător, care stă unde îi pui și face, ce-i dictezi! Asta, pentru publicul ascultător și neascultător!

Partea proastă e că statul pe lângă meleagul natal, din cauza perversităților locului, te călește mai ceva decât o croazieră de 2 ani, pe mare, astfel că fratele mai mic văzu părul de lup, de sub coada oii și, deși se prefăcu că-i din neamul lui Prostănel, începu să țină evidența la cele ce se împlântau în jurul lui. Parșivi, frate! amândoi!

Și veni coronavirusul și statul cu fundulețul pe butoiul cu pulbere mai schimbă din viziunea asupra vieții pe la mai foarte mulți, dar nu îndeajuns ca relațiile frățești să intre pe făgașul normal, ba dimpotrivă!

Vă las să vă imaginați singuri cum se termină povestea noastră, deoarece eu însumi nu știu cum dracu’ o să se termine! Pentru că, dacă se alimentează mereu ura dintre frați, o să se ajungă la păruială! de-ar paralizia-n ăia care și-au făcut o meserie în a scutura olița de noapte!