POZIŢIA CAPULUI

     Țineți minte, din cărțile de istorie, imaginea dacului bărbos, care privește mândru la râmele de sub el? Dar pe Mihai Viteazul, tot bărbos, tot mândru, cu buzduganul lui, călare pe situație? Și pe atâția alții, bărboși sau nu, privind cu mândrie trecutul, prezentul, ba chiar și viiitorul?

            Ei, bine! n-au mai rămas, la români, decât bărbile! Pe care ni le-au pus, în mod domestic, alții. Și care bărbi sunt numeroase, nu sunt ale strămoșilor noștri, nu sunt ale noastre, ci a urmașilor urmașilor (urmașilor) noștri, în vecii, WC-urilor! Cât despre mândrie, mai dă-o-n mă-sa! că nu folosește la nimic!

            Ce-i cu derapajul ăsta, la suPtsemnatul? Păi, mi-a venit în minte să privesc chipurile celor de pe stradă și să încerc să-mi dau seama dacă eu mai sunt normal! Și nu mi-am dat seama!

         Majoritatea celor analizați aveau fețele de parcă fuseseră prinși trișând la barbut, stingând incendiul cu palmele goale, dormind pe patul cu bolduri, călcând pe cărbuni aprinși, frecându-se la nas cu hârtie inginerică folosită. Nici nu-i de mirare, bieții majoritari sunt mereu surprinși de minoritari făcând nudism la un simpozion ce are ca temă religia statului de drept. N-ai cum să rânjești vioi, cât timp nu știi cât mai durează până când vine cutremurul ăla mare și promis, războiul religios dintre est și vest, interzicerea păcănelelor până la calendele grecești sau noile majorări de prostie/mm pătrat. De ce să-ți arăți „fasolea”, dacă te paște un Paște cu gripă și Covid 19, când nu te poți duce la spital, de teamă că te îmbolnăvești mortal de deces? Unii zic că n-o fi dracul, chiar așa negru, dar mie nici gri, nu-mi place, că are coarne și coadă, și nu-i cal, nici măgar.

            Barba dă o notă de rasare, casare și tracasare, dar te scoate în relief, care, de multe, este un relief super accidentat, unde, dacă râzi, rămâi c-un rictus. Cum cu-cu moda nu te Pui, ci găină bătrână, mi-aș lăsa barbă, dar n-am de unde, a luat-o nepotu-meu, când a plecat din țară, să arate la străinezi, cum stă treaba cu bărbile la români.

            Azi am privit un bătrân care tocmai ce venise de pe Marte, că pe muntele lui Venus nu mai urcase demult – apatic, încerca să dirijeze circulația cu dosul, fără să se intereseze dacă reușește. Și mi-am dat seama că este un copy-paste la foarte mulți bătrâni, care par că trăiesc eteric, fără priză de împământare. Lor viața nu mai aduce nimic frumos, totul e urât, scump, bolnăvicios, pensionabil! Ce să-i mai intereseze, dacă nu mai au mult de circulat prin zonă, fără cârje?

            M-au impresionat fețele copiilor – sfînta naivitate crescută în incubator, mozolitoare de internet și alte înjurături! Dintre care, o majoritate lejeră are un rânjet sclipitor în colțul urechii, ca semn de opoziție la resturile lumii și care le trădează cheful de a face ceva nebunesc, nu neapărat  istoric, ci doar în spirit de Frondă. Ceva  a la – Nu există ceva care să ne inhibe, putem orice e ha-ha-ha! hi-hi-hi! Ce să le ceri, televizorul i-a scos din scutece și i-a vârăt direct în haznaua vieții, sărind pasul peste educația celor 7 si  ½ ani de-acasă.

            Mai sunt fețele zâmbărețe: sunt cei care fie au avut o partidă de sex sălbatic, fie vin de la ședința unde au scăpat de un sex sălbatic, feminin sau masculin. Sunt cei care au suferit o trepanație, au aflat că vor câștiga la LOTO în 2314, care au auzit că au murit toți politicienii sau că nu mai sunt suspecți de cancer, au doar ciroză. Sunt cei cărora le umblă mintea la îngeri roz, și-au luat un certificat de revoluționar, în plus, pleacă în concediu 3 decenii, au moștenit o mătușă bogată din jungla Amazonului sau, pur  și simplu, sunt muci de beți. Sau, mai nou, au obținut, pe bani grei, un certificat că nu vor lua coronavirus, niciodată!

          Și mai sunt cei cu burta mare, gușa bătrână, ciocul lătăreț și fundul creț - politicienii! Ăștia nu au față, au doar dos. Nu știi când râd, că pot plânge, în același timp, sau îți pot șterpeli până și mărunțișul, chiar dacă nu-l ții la vedere. Care trăiesc în lumea lor, de aceea au împrumutat de la bărbosul dac de care aminteam, doar privirea semeață aruncată râmelor de sub el! Ăștia nu merg pe stradă, merg pe norișori parfumați, își comandă hainele direct de la sursă și nu le pasă de fețele alungite ale celorlalți, rapănuri care nu merită nici măcar considerați drept oameni, ci vulg.

            În perioada asta se mai adaugă: fața rânjitoare, de Făt-Tembel  care nu se teme de musca – țâțe, nici de mama lui Ștefan cel Mare, el având pielea groasă, și fața de morcov anemic, care nu știe, nu cunoaște, dar comentează.

            Cei cu fața obișnuită, nu merită băgați în atenție, ei nu le contează!
           Întrebarea e: noi, ăștia obișnuiți să stăm cu capul în pământ, n-ar cam trebui să-l ridicăm?