După care, ca un boier de
viță veche, mă boieream cu o cafea, pe o terasă, privind mersul trecătorilor și
inventând, pentru ei, destine. Dacă vroiam să mă regalez, devenea rege și mă
opream să mănânc trei mici, doar cu muștar, stropindu-i nu cu bere, ci cu un
suc neacidulat. Reveneam acasă cu bateriile încărcate, fără să intru în contact
cu semenii mei, de altfel, nu prea doritori să mi se alăture, cum nu eram nici
eu.
Săptămâna trecută, (vineri,
parcă), mi-a trecut prin cap să-mi aduc aminte de acele vremuri: singurătatea
mea a dispărut demult, (deși mă sint singur de când m-am născut!), dar m-am
suprins întrebându-mă dacă autoizolarea de-acum nu seamănă cu vremurile alea!
Și dacă tot mă simt ca atunci, de ce n-aș mânca mici, n-aș bea cafea și nu m-aș
întoarce în timp?
Numai că lucrurile nu mai stau
la fel: terasa unde degustam cafeaua, precum și “micăria” mea, sunt închise! Nu aș mai avea unde să-mi
atenuez singurătatea și, cu toată forfota celor care nu vor să stea acasă, nu
cred că aș putea să stau să văd trecătorii! Câți or mai fi! Plus că nu-mi vine
să ies din casă, ca să nu mai vorbesc de întâlnit cunoștințe! Cât despre mersul la biserică, mi-e scârbă de ipocrizia mea, ca s-o mai suport și pe-a altora - de câte ori dăm de belea, devenind mari credincioși!
Ca mulți alții, nu-mi mai
vine să vorbesc despre multe lucruri, vremurile mi-au închis gura și mi-au
blocat spiritul. Am înțeles că a venit vremea să-mi schimb modul de a privi
lucrurile – de exemplu, să aleg lucrurile simple și să trăiesc ghidându-mă după
alte reguli! Nu că nu aș cunoaște aceste reguli, ci pentru că le-am uitat și
viața care urmează, scurtă, lungă, nu va mai fi ca înainte! Asta dacă vreau ca
trăiesc și nu să-mi închipui că trăiesc, murind!
Și mi-am mai dat seama cum
o mare parte din mine a murit demult, cel puțin partea cu empatia și spaima zilei
de mâine. Sunt, totuși, chiar mai îngrozit decât înainte, referitor la ziua de
mâine! Mi-e frică pentru urmașii mei!
„Nu știu alții cum sunt...”,
dar eu vreau să mă schimb: am
alergat toată viața după nimicuri, acum le am, dar nu mă mai încălzesc cu ceva,
pentru că nu le mai pot folosi! Și chiar
de-aș putea, azi nu mi-ar mai produce satisfacție sau bucurie! N-ai cum
să fii bucuros dacă te aștepți să auzi cum ți-a murit cineva drag sau chiar o
cunoștință! Frică de moarte? există, dar mai mare e frica de a-i vedea pe cei
dragi, părăsind lumea asta! Și cum ne-am bătut joc de lumea asta, de mama
natură și de semenii noștri, la ce ar trebui să ne așteptăm?
Dar, în primul rînd, ne-am
bătut joc de noi, ghiftuindu-ne, urând, folosindu-ne de ceea ce e mai urît în
noi, mințindu-ne! Poate că a venit lumea (nu Apocalipsa, cum vor unii să
credem!) să ne reconsiderăm poziția față de totul și de orice! Măcar putem
încerca! Și dacă sunt destui cei care nu vor asta, e treaba lor, noi, ceilalți
avem mult de lucru!
Aici ne-a adus coronavirusul, dar nu credem încă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu