Înarmat până-n dinții de gaudent,
Cricuță se strecura spre liniile inamice, deplasându-se fără zgomot și, uneori,
și fără deplasare, pentru că trebuia să fie atent la orice mișcare, inclusiv la
fâlfâit de izmene puse la uscat! Primise ordin să mimeze! aoleu! să mineze
amplasamentul dușman, fără să fie detectat și fără să lase vre-o urmă a
trecerii sale prin arondisment! Asta cu lăsatul urmei nu era treabă prea grea.
De obicei, nu rămânea mare rahat turcesc după el, indiferent de subiectul
acestuia! Mai rău era cu detectarea, Cricuță fiind și miop, și damblagit din
naștere!
Ca să iasă strecurarea, luase cu el și o
strecurătoare, pe care o atârnase, inițial, de centură, în față, iar după primii pași, a aruncat-o cât colo,
loviturile acesteia peste anumite regiuni intime dovedindu-se a fi cauzatoare
de moarte, mai ceva ca o baionetă în rect! Se mulțumi să utilizeze echipamentul
standard, dintre care nu lipseau ciorapii nespălați, pentru adormirea
simțurilor, aspect verificat cu insistență în dormitorul unde dormita cu
tovarășii săi!
Nu trebuie trecut cu vederea, însă,
peste arma lui letală, o bundiță din piele de oaie nespălată. Nespălată nici
după ce murise oaia, care se bănuia că, la origini, fusese capră! Ei, bine!
arma secretă folosea de obicei la ținut moale sub șezut, chiar și la WC, sau ca
pernă de susținut ceva cap sec! Acum era, însă, utilizată pentru mersul târâș,
mai degrabă, alunecos! către țintă!
-Care ești, bă! acolo? Că dau cu olița-n
tine! se auzi glasul presupus al santinelei care, neprimind niciun răspuns,
aruncă stropitoarea și se duse la culcare.
Cricuță încetă marșul prin noapte, exact
atât cât i-a permis mirosul persistent, deoarece constatase că cel care
strigase nu folosise, cum crezuse, o stropitoare! Decise să nu se mai târască,
era sub demnitatea lui, așa că se hotărâ să atace la baionetă, cum auzise că se
practicase la Mărășești și Cotu’ Donului! După câteva piruete, datorate trecerii unor
câini cu diaree, se trezi în locul mult dorit, adică
se izbi de pragul porții Ilincuței, a cărui
placare cu metal îl placă și pe Cricuță!
Starea de euforie nu dură mult, din casă
răzbătând vaietul luptelor din tranșee, dar mai mult, din pat, semn că inamicul
era treaz și pe metereze!? Nu și Cricuță, care, vrând să se ridice de pe
pâmântul patriei, își înfipse mâna într-o greblă, determinându-l, încă o dată,
să considere că inamicul nu mai folosea decât arme modernizate, grebla având în vârful colților pastile
vidia!
Războinicul din umbră se umbri de tot -ceea
ce părea o victorie ușoară, se dovedea a fi războiul troian, cu excepția
faptului că lui calul nu-i dădea semne de rezistență!
Avertizat că nu va fi simplu să
cucerească bastioanele siliconate ale Ilincuței, sărmanul Cricuță se vedea pus
la pământ de orișicare papuaș cu ceva dare de mână, care arunca cu dedicații
după Ilincuța, cum arunca și cu euroi! Ba chiar și cu ceva lei băștinași,
femeia nu era fudulă!
Liniile ina-micului și nu numai ele!
fiind deja străpunse în nenumărate rânduri, Cricuță se trezi înjurându-i pe
toți tâmpiții care îl trimiseseră în misiune imposibilă. Își administră vre-o 3
perechi serioase de palme, uitând de urmele lăsate de greblă! Urletul lui ...
de satisfacție fu de nedescris!
-Bă, băiatule! Nu ești bun nici de zama
oului! îl persiflă, la întoarcerea în unitate, șeful lui de echipă. -Te-ai dus
bou și bou te-ai întors! Nu ți-am spus cu toții că Ilincuței nu-i place cu
perdea, ci bărbătește! iar tu te-ai dus ca un cretin! și nici nu i-ai ‘cântat’ pe limba ei! Toată lumea știe că ei îi plac
odele! O-DĂ la toată lumea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu