Când au plecat să lupte cu dușmanii, Demos, Marele Preot, le-a comunicat că, la întoarcere, nu vor trece linia albă de la intrarea în cetate, decât învingătorii. Ca să dovedească asta, trebuiau să prezinte juriului ales dintre coțofenele ce-i cărau trena lui Demos, minimum câte o pereche de urechi și două nasuri, culese cu grijă de pe trupurile dușmanilor, vii sau morți! De preferință morți, războiul de acum patru ani lăsase mulți inamici fără podoabele respective, dar erau încă vii și foarte dornici de răzbunare. Se zvonise că Ceilalți aveau normă o mână stângă și două degete mari de la picior, cam subțire norma, putea fi îndeplinită doar de la un singur căzut.
Așa ajunsese Demos leader-shEEp, făcuse dovada cu 247 de norme, abia putuse să care marfa, dar nu se găsise nimeni măcar să se apropie ca scor, măcar la 100 de norme. Șef incontestabil, Demos plusase serios, el, oricum, își făcuse datoria față de cetate, nu mai trebuia să plece la război, iar conducerea nu i-o putea lua decât unul care putea să-l depășească ca norme de luptă. Nimeni nu știa că el ajunsese la cifra respectivă, după ce ucisese mulți dintre proprii lui luptători, însușindu-și trofeele lor, iar printre trofee se numărau și podoabe ale propriilor combatanți. În plus, un calcul politic, bazat pe datele furnizate de spionii săi, îl liniștise, numărul inamicilor apți de luptă nu reușea astăzi să atingă cele 247 de norme proprii. Deci, nu putea nimeni să-i ia șefia, oricât s-ar fi străduit!
Moralul luptătorilor era uriaș, tuturor le place să fie învingători. Celor învinși nu le rămâne decât rușinea înfrângerii și tristețea sclaviei, amărăciunea că sunt coada porcului. Chipuri palide, lipsite de sânge, asta deveneau învinșii, în timp ce învingătorii căpătau mai multă roșeață în obrazul sfidător. Așa a fost de când lumea, să fie învinși și învingători, mici și mari, luptători și lași, maimuțe și lei. Fericiți pot fi doar învingătorii!
De aia trebuiau să învingă! Cei 512 luptători ai Cetății plecau să termine definitiv cu dușmanii lor, cei care le amenințau familiile, copii, viitorul! Cei care nu se astâmpărau, vicleni și răi, nu voiau să păstreze pacea! Asta le spusese Demos și Consiliul Celor Nouă, care guverna peste Învingători, cei ce nu pierduseră nicio luptă, niciodată!
Au ajuns la miezul nopții la gardul ce împrejmuia colibele Învinșilor, unde nu era țipenie de om. Nu se auzea niciun zgomot, așa că s-au temut de o capcană. Ultimul război durase doar 4 ore, dar Învinșii aruncaseră tot gunoiul pe ulițele satului, gest de revoltă împotriva taxelor impuse de Consiliu și de fostul despot, Drugos. Luptătorii fuseseră antrenați în lupta corp la corp, dar alunecușurile nu le-au căzut bine, s-a lăsat cu entorse și luxații, mulți rămânând lați pe mâzga vicleană. Demos condusese trupele până la clădirea ce găzduia Primăria, dar nici acolo nu găsiră urmă de dușmani, ci doar niște cizme des-perechiate, pierdute, probabil în fugă. I-au găsit cocoțați pe colibe, dârdâind de frică, înarmați doar cu furculițe, cuțite și foarfeci. Pentru Învingătorii înarmați cu pixuri, ștampile și Internet, a fost o joacă de copii să-i termine la urgență, urgențele nefiind atât de grabnice.
Acum se așteptau la un atac, de aceia Învingătorii înaintau cu grijă, cucerind fiecare palmă de pământ, deși nu se băteau cu cineva. Totuși, de amorul artei, se prefăceau că se tem, aflaseră între timp că Învinșii nu mai numărau multe capete, iar cele rămase, nu mai erau înfierbântate ca odinioară. Tocmai li se spusese că inamicii nu mai avea oaste, cum nu mai aveau nici chef de luptă, cu atât mai puțin, chef de viață! Și atunci, unde era războiul promis, care ar fi creat noi eroi, a căror nume să fie pomenite în cântecele războinice? Dacă nu aduceau trofee, ce fată s-ar mai fi aruncat în brațele vitejilor?
Învingătorii se puseră pe plâns, nu mai aveau obiectul muncii! Deja unii puseseră ochii pe urechile și nasurile celor care, până mai devreme, erau prietenii, tovarășii lor! Nu putea să se întoarcă cu mâna goală, s-ar fi trezit cu un picior în fund, ei erau doar Învingători! Dacă nu puneau mâna pe trofee, nu puteau trece peste linia albă, nu intrau în Cetate, nu mai erau Învingători, ci Învinși! Asta se știa de mii de ani, de când exista Cetatea, Satul, Războiul! Unde dracu s-au vârât idioții ăia de Învinși?
În timpul ăsta, Demos se amuza, râdea de nu-l mai ținea cureaua! Rapoartele, primite din juma în juma de oră, îl umpleau de bucurie, se îndeplinise ceea ce aranjase cu migală și îi oferea posibilitatea de a conduce Învingătorii până la moartea lui! Dobitocii! le plăcea să-i bată pe alții, fără să se gândească că, la rândul lor, erau tot niște Învinși, chiar din ziua în care se nășteau! Și căzuseră în capcana pe care o alcătuise, cu atâta migală, chiar El, Învingătorul Învingătorilor! De bucurie, saliva i se scurgea pe genunchi, iar alaiul care îl urma tropăia de fericire, deși nu știau ce motiv de fericire aveau!
Dar ce se aude, strigăte de încântare? Ce se întâmplă, cine trece linia albă, devenind Învingător? I-au călcat ordinele! Ce-i cu mulțimea care dă năvală în Cetate? Nu se văd trofee, sunt foarte multe fețe străine, printre ele, ici –colo, unul de-al lui! Demos se văzu singur, iar Consiliul și oamenii lui se făcuseră nevăzuți! Demos gusta , pentru prima oară în viața lui, înfrângerea! Și era îngrozitor, de nesuportat!
Lucrurile sunt simple: învinșii au descoperit că sunt doar câțiva în fiecare sat, așa că nu se putea măsura cu Învingătorii! Au trimis solii pe celelalte sate, cerând să fie primiți printre locuitorii altui sat! Numai că cineva a văzut că, de toți, numărau miliarde de învinși, în timp ce Învingătorii erau doar de ordinul miilor. Numai un deget să fi pus fiecare amărât pe un Învingător și reușeau să-i nimicească! Au preferat să n-o facă, ci doar să-i atragă în locuri înguste și să-i înconjoare! I-au învins fără luptă, pentru că aceștia din urmă au înțeles că nu există numai unii care înving și ceilalți sunt tot timpul sclavii lor! Și au demonstrat că boieria e cu rândul, numai că nu există boieri, ci doar biete păpuși !
Asta este! niciodată lucrurile nu rămân cum vrea orișicare, pentru că fiecare poate decide în ce tabără se situează! Numai aparențele să nu-l înșele! Și toate lucrurile au un sfârșit, nu numai cele bune !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu