PREAFERICIȚII

Cu mulți ani (în urma trenului), când necazurile mele concurau firele de păr rămase nescuturate, de pe chelie, mă apucase o deznădejde, soră cu nebunia – o frică animalică, care mă făcea să mugesc și nu mă lăsa să dorm, mi se răsucea în foale! Numai cine n-a trecut printrun atac de panică datorat grijei de mâine, când e posibil să-ți sugi pingelele, de foame, poate surâde când cineva îi prevestește că va rămâne fără loc de muncă! Sau așa ar trebui!

Ei, bine! în perioada aia nu îndrăzneam să închid ochii, barem temporar, de frică să nu-i închid definitiv, pe motiv de deces de fomiță! Și, întro noapte, pesemne că Doamne - Doamne era prin zonă și m-a prins când tremuram, de mi-a dat gând bun – dacă ajung la fundul sacului, mă fac călugăr! Nu glumesc deloc - ideea că aș putea scăpa din brațele  Foamei, refugiindu-mă întro mânăstire, m-a ajutat să-mi revin și să continui să trăiesc ca babuinul visător. De atunci,  cred că, întradevăr, Dumnezeu are un plan cu fiecare! Nu sunt sigur care-o fi planul Lui, cu mine, dar, mai târziu, am înțeles – nu pleacă nimeni, „dincolo”, fără să-și plătească răbojul și fără să ducă la bun - sfârșit, planul prevăzut pentru dumnealui!

Așa că, spre bucuria mâțelor și supărarea iubitorilor de mine, n-am ușchit-o spre locuri cu destinație finală, deși mult nu era, ba, aș putea spune – nu mai vreau să mă „duc”, să crape rânza-n dușmani, de oftică! Deși... nu-i după mine!

Odată cu redresarea (parțial) spirituală, mi-a zburătăcit și gândul de a mă mai călugări! Și bine am făcut, cine a mai văzut călugăr cu cornițe, dând cu coceni în sfânta biserică? Crăpa mânăstirea, dacă mă ascundeam în ea!

Mă enervează tare bigotismul împins până la refuz – nu am nimic cu religia creștin ortodoxă, care, fie vorba-ntre noi! nu-i perfectă, dar am cu fariseismul bisericii ortodoxe, și al bisericii, în general! Fără nicio legătură cu LGBT-ul, cum se reped unii stâng-credincioși, să eticheteze, mi se pare o prostie să accept totul, fără să mai trec prin tărtăcuță, și câte-o părere proprie! Că de-aia avem și creier, nu doar stomac, pix, fofează și rect!

Nedus pe la biserici, după cum cred unii, mi-am zis că să trec la treapta direct superioară, adică la mânăstiri! Și, cum fac parte din categoria fraierilor care nu-și cunosc țara, dar le cunosc pe-ale altora, taman ce-am vizitat Agapia și Văratecul! La Agapia am prins week-end-ul bisericesc, caz în care n-am putut vedea Muzeul lui Grigorescu, și, în genere, și altele. M-a impresionat, însă, locuințele maicilor, precum și vorba lor domoală, versată în ale conversației. Albul acestor locuințe, ordinea și curățenia au valorat mai mult decât picturile, și mi-au amintit de vremea când mă gândeam la călugărie, ca la singura soluție de a scăpa de foame, taxe și impozite, datorii și oameni de doi lei, perechea. M-am felicitat pentru renunțare, n-aș fi făcut față vieții monahale, îmi place prea mult viața asta strâmbă, ca s-o închid întro chilie, chiar și-n una cu termopane și calorifere.

La Văratec, am înțeles de ce nu mă plac în haine de lăudător al bisericii – Bă, nene! n-aveai unde să te duci la "baie"! Până când, la intrare, am găsit WC-ul, unde am dat un leu, ca să admir pictura interioară! Pentru ce am dat leul, nu știu, nu mi s-a oferit niciun pix de aur și nici o lumânare, una, micuță, să mă ard la degete! Abia atunci am benoclat ochiometrul, la marketing-ul bisericesc – dați ...Domnului, popii ăștia! Nimic nu le scapă, din care să nu facă bani! De la cruciulițele chinezești, de zici că nu avem sfinți, ci dragoni, până la tămâia din import, toate, pe lumea asta, au un preț! S-au dus vremurile când călugării și măicuțele făceau cruciulițe și alte cruci, din lemn de brad românesc, le cumpărăm pe alea făcute de Ochi-Înguști, care, se pare se închină, și ei, la Zeul-Ban, ca și biserica! Și, cum toată lumea pictează pe lemn și sticlă, avem astăzi o industrie turistică și nu numai, patronată de Prea-Sfinții Purtători de Merțanuri! Și iar vor sări bigoții de duminică, că hulesc, dar îi întreb – de unde, până unde, atâtea lucruri urâte, în care au fost implicați slujbașii Cerului? Ei n-ar trebui să fie modele de virtute, de viață trăită în cumpătare și de ajutorare a năpăstuiților? Ați văzut mulți preoți, dând de mâncare la norodul flămângios? Vreun preot, dând pomană unui sărac? Dacă ați văzut, să-mi trimiteți, și mie, o poză, să pup pe cineva în fund!

N-are, Dom’le! vreo influență asupra mea LGBT! Ba chiar aș zice - Brava, la așa management! Dacă nu m-ar revolta rapacitatea bisericii, care face doar pe unii, puțini, mult prea fericiți! Și nu mă refer la călugări și măicuțe, cei ca ei muncesc și sunt cuminți, la locul lor, știți bine la cine mi-e gândul!