TRĂIM VREMURI PRIMEJDIOASE!

   Aș minți dacă aș spune că nu știu de ce mi-e teamă: de vremurile necioplite și bulversate, de azi! Comparându-le cu epoca sclavagistă, sau cu cea feudală, mai că m-aș plesni peste scufie – cum? azi e rău? Trec peste exemplele negative și pozitive, am făcut-o și altă dată, n-are rost să plictisesc! Astfel, nu există termeni de comparație cu respectivele epoci, când nu auziseră de dinozauri și extincția lor, pe motiv că, deja, dispăruseră cu muci, cu tot! Nici nu i-ar fi interesat pe țăranii de la Bobâlna, care nu primeau subvenții și nici ajutor de la UE, de efectul de seră, poluarea cu năut sau de bomba atomică, pentru că lor nu le-ar fi spus nimic, cum nu le spunea nici Războiul Rece, care s-a dovedit foarte fierbinte. Nobilii clădeau castele, nu Zidul Berlinului, iar șerbii nu se apucaseră, încă, să cultive soia modificată genetic, în timp ce oștenii ascuțeau săbiile, nu mouse-ul!

Supărat sunt, Doamne! tare supărat! că am prins capăt de vremuri zăpăcite, care mă îngrozesc din cauza inconștienței juvenile și senile – se pare că, monstruos! cu cât primim mai multe informații, cu atât mai tare ne tembelizăm! Vorbim mult, scriem mult (că n-o facem noi), dar gândim din ce, în ce, mai puțin, ne lăsăm substituiți de mașini și alte răgălii, care judecă după algoritmi făcuți special, de alți oameni, după chipul și asemănarea lor, dar, mai precis, făcuți să urmărească scopuri care nu ne aparțin.

E îngrijorător că tinerii au ajuns să trăiască mai mult virtual și nici noi, ăștia c-un bocanc în groapă, nu suntem departe! Noi suntem nostalgici, iar tinerii, sunt indiferenți, plictisiți și neîncrezători! Și toți stăm cu ochii beliți în ecrane! N-o să vă stric plăcerea, dar nu pot să n-o fac – mi-e teamă că nu vom mai vorbi aceeași limbă – una, umană! După părerea mea, de salahor, ar mai trebui să le povestim, oprindu-i pentru o clipă, pe năuci, despre ce era rău odată, și se dovedește benefic, astăzi:

-mi s-a făcut dor - da! de săpunul de casă! Ăla pe care îl făceam în ceaun, afară, cu sodă, din resturile de grăsimi, pe care azi le aruncăm la gunoi, să le ia alții și să facă cosmetice! Ce enervant era - trebuia să păzești focul și să mesteci în fiertura care cam puțea, dar săpunul rezultat săpa în jegul personal, cum nici nu mai visează azi, tinerii, mult prea preocupați să dea cu brand-uri meșterite prin cotloane, ignorând apa și săpunul, că de-aia put a trandafiri cu iz de bou nespălat! Cum a trecut pe lângă mie, azi, o tânără dom’șoară, care mirosea a transpirație cu iz de Chanel! Normal! cine o să-mi dea dreptate? că-s fosilă – am evoluat de la săpunul de casă, la săpunul din mortăciuni! Plus că ce rezulta de la săpun, zeama aia plină de sodă (nu de whiskey and soda!), cu care spălam rufele și covoarele, adăugând-o întro cantitate mică, în apă, păpa la micul dejun mâinile celor care se jucau cu ea! E drept - săpunul puțea nașpa, dar lăsa curat, nu ca acum, îți rămâne-n păr, de trebuie să dai cu altă năzdrăvănie cosmetică, să cureți urmele! Chiar așa blegi suntem ? -treptat, eliminăm ce-i bun și facem... buzunarul mare, la foarte mulți, dar care nu-s de-ai noștri!

-mi-e dor de magiunul pe care nici un adolescent de azi, nici nu l-ar mirosi, măcar! Ăla făcut din prune, fără zahăr sau îndulcitori, fierbea dumnealui și-l întindeai pe pâine! Și, mare lux! dacă mai era și-un pic de unt, sau nuci, te credeai frate cu sfinții! Ce fel de gem e ăla, cu 16% , fruct?

-mi-e dor de dulceața de gutui, sau de cireșe amare, sau de nuci verzi! De siropul de trandafiri, făcut de mama, care mai făcea și dulceață de trandafiri! De vișinata cu vișine culese de mâna proprie, nu făcută în laboratorul de chimie! Cu țuică din tescovină, nu cu alcool rafinat! Nu de Coca-Cola, Fanta sau alte minuni chimice, care curăță scaunul de la WC!

-mi-e dor de foarte multe, simple și nu neapărat fițoase, sau nemaipomenit de gustoase! Pentru că mi-au ieșit analizele nasoale, în timp ce mama mea, la 90 de ani, nu poartă ochelari! Pentru că văd, și aud, zilnic, în jur, cum mor oameni sau se chinuie, și mai chinuie și pe alții! Și parcă nici eu...!

Și mi-e teamă că, întro bună zi, vom merge pe stradă, ne vom privi în ochi și nu vom vedea care sunt oamenii! Mă sperie gândul la un viitor, care n-are viitor, tocmai pentru că n-o să aibă cine să-l facă – dispar meserii vechi, care își aveau rostul lor, fără a fi înlocuite cu altele, dar, cu toate acestea, sunt încă necesare! Iar dacă ne educăm urmașii, precum că muncile sunt înjositoare, după ce dispar bătrânii, care le făceau, sau le fac acum, cine le va face? Da! sunt răuvoitor – va băga ață-n ac, un robot! Dar cine va repara robotul care spală WC-ul, când se va strica? Vom avea peste tot roboți, care, de exemplu, vor curăța, sau vor ridica colacul la același WC, după ce ...?!?

După 5D, ce urmează – teleportarea? Haideți să fim realiști – povestiți-le copiilor cum era greu și acum e ușor, dar că nimic nu-i gratis! Pentru că or să ajungă să ne regrete, când n-o să mai fie cine să-i cicălească, dar care curăța, după ei, la WC!