sâmbătă, 29 iulie 2017

AERELE LA CONTROL, VĂ RUGĂM!

  Cu riscul de a rămâne singur sub pământ, îmi stă în gât ceva, care nu seamănă nici cu un os de pește, nici cu un sâmbure de piersică! Și cu cât o să enervez mai tare, cu atât pot spera că nu mănânc bureți degeaba! Credeți-mă, nu mai pot! vreau la aer! La aer curat, lipsit de aerele unuia sau altuia!
    Ieri, după- amiază, veneam de la muncă și, cunoscut fiind că venirea de la locul sclaviei este o plăcere sadică, abia așteptam să ajung acasă! Muza mea răutăcioasă mi-a pus piedică în fața magazinului de cartier, iar buza mea binevoitoare s-a ridicat a mirare, pentru că numai la chestii de asta să n-ajungi, când ai nervii pe chituci!
     În magazin, un nene curățel, prea curățel să fie autohton, făcea cumpărături. Am așteptat cuminte, precum cățelul lui Melinte, să termine ce începuse, cu speranța că va termina, dacă nu anul ăsta, cel puțin anul viitor.
-Dați-mi și o pâine!  Cât costă? Și niște roșii! Cât costă? Și un suc! Cât costă?
Ce naiba, nu vede prețurile, sunt cât capul vacii nebune?
-Total, 10 lei!
-Așa mult? Mai dați și un muștar! Cât costă? Niște ouă! și un pepene mic!
-10 lei!
-Atât de mult? Toate-s la 10 lei? 20 de lei, asta în euro înseamnă...! așa de scump? Păi, în UE, cu banii aștia cumpăr mâncare pentru trei zile! Cu 1.2 euro cumpăr...!
Urechile mele au refuzat să asculte! Mirosea a stătut și a altceva! Din puditate, ceea ce nu-mi este specific, nu spun a ce! Umilul român din mine grohăia să iasă și să bată pe cineva! De când au învățat unii că e frumos să te pipi-cești în capul unora pe care îi consideri inferiori? Și de unde aerele astea de superioritate, fraților, ați mâncat broaște cu bile și languste din plastic? Nu crezi că îmi ajunge cât înghit zilnic, și fără tine? Ce zici, te pui în locul meu?
 În pare sincer rău - unii au uitat de unde au plecat! Nu am nici o greață când zic asta, pentru că mi s-a lipit de spate nemernicul de ulcer! Dacă stau să mă gândesc mai bine, poate că de asta ulcerul meu a recidivat! Și, rețineți! dragi frați călători, nu sunt singurul care gândește așa!
Astăzi am analizat subiectul cu un amic, ca și mine, locuitor nefericit al unui țări minunate, dar cu multe jigodii cu pretenții de apărători ai neamului! Mi-a spus:
-Săptămâna trecută am stat de vorbă cu un profesor universitar, stabilit în State de 27 de ani.  Și, pe când vorbeam cu el, pe lângă noi au trecut doi care vorbeau  un shake româno-italiano! Ea nu mai nimerea un cuvânt și-l căuta prin geanta cât un camion, el, impasibil, scuipa ceva printre dinți. Profu - americanu’, foarte prompt, mi-a luat cuvintele din gură, dar în felul lui- Cum de au uitat ăștia limba română, eu unul o vorbesc și-acum, și mi-e rușine dacă fac greșeli gramaticale?!
Ar fi o mare greșeală și o enormă nemernicie să spunem că cine nu a cunoscut gramatica limbii române, ăla fuge de a folosi limba natală! (I-o fi rușine să nu greșească!) Motivele greșelii sunt clare - dacă e cineva care spune că stăpânește total o limbă (chiar dacă e una natală), cu excepția celui cu care se folosește la mers (în țări străine!), are din partea mea un scuipat în freză! La asta se mai adaugă și bunul simț românesc, de care unii, se pare, au uitat - când vii în vizită la cineva, nu te sui cu cizmele pe pernă! Barem atât respect să arăți față de cei pe care te lauzi că-i iubești! (Dar nu cred că-i iubești, mai degrabă te adori pe tine însuți!) Să nu uităm și obrazul subțire a celor conștienți că cei rămași în țară nu sunt niște gunoaie răzlețe, ci niște supraviețuitori într-un loc în care tu nu ai rezistat! Așa că, nu -ți bate joc de mine, frate venit de pe unde s-a logodit mutu cu iapa lui! Sunt și eu om, ca și tine, sau, la unii, așa cum poate au fost!
Unul din vecinii mei e plecat să lucreze pe undeva, unde eu n-o să mai pot ajunge, din motive de sănătate, dar unde tot eu am mai fost, pe când el fura din întreprindere, să facă niște căruțe pentru capitaliștii ce a devenit!  Mi-e simpatic, dar până la un punct - când vorbește de banii lui, de berea lui scumpă, de cum îi fac statuie la muncă!Mă prefac că-l cred, până când începe să se vaite că s-a săturat, că-l lasă spatele și nu mai câștigă cât câștiga odată! Că mai stă oleacă și vine definitiv acasă, a îmbâtrânit și se gândește să se retragă la bordeiul părintesc! Asta când e amețit tare, când e treaz povestește cât de minunat e să lucrezi unde ești respectat!
Ce nu înțeleg guvernanții și politicienii este că au lăsat țara asta fără meseriași - au plecat afară! Paradoxal,  unii nu făceau pureci aici, dar au fost nevoiți să facă bondari acolo unde câștigă bine, dar au trebuit și să se reformeze! Mai este și o altă categorie - a celor care mi-au stârnit patima strânsului de gât! A celor care au făcut bani ușor, atât de ușor, încât se cred semizei, dacă or ști ce or fi ăia, semizei! A celor care li se pare normal să se ... în capul tuturor, inclusiv a celor cu care împart un colț de pâine pe-afară!
Și barosanii noștri nu mai înțeleg ceva - oamenilor ăștia le e frică să vină în țară, într-un loc unde nu-i așteaptă decât un loc de muncă prost plătit, multe greutăți pe cap, nedreptate - cât încape! mult - mult stres fără preț! Le este frică de ce-ar putea ajunge aici, unde noi îi ascultăm cu gurile căscate, visând la lumea viitorului, așa cum o dorim noi, nu cum o croiesc alții! Dacă s-ar întoarce, cum ar mai putea privi mulțimea de rând, de undeva, din Olimpul mamei lor? De la furie, simt că începe să-mi pară rău de ei, sunt, de fapt, niște inadaptați!
Tot azi, vroiam să virez dreapta, s-o iau pe secundară! N-am putut, unul cu numere de UK pusese mașina în mijlocul drumului, să scoată bani de la bancomat!  S-a mișcat repede, s-a suit la volan și a demarat, spre uimirea tuturor, spre stânga! A tăiat botul la șirul de mașini care mergeau înainte, cărora semaforul le dăduse verde! Din ambele sensuri ! nici dacă eram cascador în Furios și Mort, n-aș fi încercat asta!M-a impresionat  rânjetul șoferului- Ce tare e mușchii mei! Hai să ne... călcăm în pălărie, doar suntem în România!
 Nimic nu e de mirare - într-o țară în care nu se înțelege omul cu umbra lui și usturoiul cu friptura, exemplele fac viața! Un exemplu de acest gen l-am zărit printre morminte, ieri - un echipaj al Poliției Rutiere Locale a descoperit America  lui Vez- (pa)pucii! O mașină cu numere din alt județ poposise pe pod, în centrul orașului. Stătea cuminte, singurică, pe trotor-trotur-trotuar, musiu șofer-pauză!  Gafă de începător  sau mizerie umană?
Cei polițiști locali au umflat venele și mușchii, că cum putea cineva să fie așa nesimțit? Trebuie amendat și luat la întrebări! Numai că au oprit mașina lor pe bandă, blocând-o, ca să se dea jos din căruță! Sau poate au dorit să ofere un minim de plăcere bătrânelor lor mame, provenită din urările șoferilor de pe banda respectivă, care și-au scos ziarele și rebusurile. Pardon! tabletele!

Sunt multe de spus, puține de înghițit! Mă doare, așa cum doare milioane de români cărora nu le dă nimeni de-afară o sută de euro, să ia picioare-n fund pentru asta! Așa cum milioane de pensionari trebuie să suporte, după o viață de tot ...râsul, și pe troglodiții care au uitat limba română și se shit-uiesc în alte limbi! Trist e că ăștia fac copii direct în limba țării unde fac pe deștepții! copii care vin și le spun copiilor din țară că sunt niște rateuri! Le pot spune asta copiilor care sunt premianți într-o țară care nu suportă premianții și-i alungă afară! De unde vin să spună, în limba română, că s-au născut aici!
Aerele la control, fraților! că s-a împuțit treaba!

Niciun comentariu: