MARE RAHAT!

    Prăjitura era plină de rahat, fiind așa dulce, că până și furnicile făcură diabet! Lângă tortul cu frișcă, părea un pui de mierlă, lângă păunul supărat foc că n-are cu cine se compara. Cofetarul se întrecuse pe sine, deoarece era singur la părinți și în laborator.
   -Mult rahat, mult prea mult rahat! Asta-i esența unui început și al unui sfârșit! gândi el cu voce tare, obsedat de monotonia zilnică.

  Vânzătorul de legume aștepta clienții, care nu păreau dornici să iasă din case, la ora prânzului, pe  când termometrul indica 32 grade C sub primul copac.

-Le dau ieftin, vreau să plec acasă! zdrobi urechile vecinilor de... birou, care dormitau și ei pe grămada de pepeni și castraveți. Metoda urlatului publicitar dăduse rezultate semnificative și cu alte prilejuri, deși nu se mai folosea, considerată comunistă și retrogradă. Puținii clienți întârziați chiar crezuseră că pleacă și că le dă ieftin, mereu scăpa așa de marfa nevandabilă.

Astăzi se pare că nu avea efecte, așa că mai încercă o dată:

-Plec și le dau...! 

Nu mai apucă să termine, pentru că, din străfundul Eu-lui său, dădu să izbucnească un vulcan noroios! Înjură în gând caisele și perele stricate, pe care, neavând porc, le mâncase de dimineață, îl durea sufletul și găurile din sandale, când arunca la tomberon lăzi cu marfă!  Dar azi se lăcomise, marfă de aruncat - gârlă, a dracului căldură, ține omul în casă! Proporțional cu cantitatea de împuțiciuni, durerea sufletului era, comparativ, mai mică, decât chemarea urgent a naturii! Și el avea ceva aparte față de natura durerii respective, cum și natura avea chemare specială pentru durerea sa!

Dar cum să facă? Plecaseră cei din jur cu care se înțelegea, nu putea lasă marfa singură, se speria și n-o mai găsea niciodată! Cutremurul din mațe îi reaminti că, mai bine mort de foame, decât de stricăciuni la interioare, așa că lăsă marfa unde era și dădu să fugă în căutarea unui loc de echilibru! Să fugă, era doar un eufemism, pentru că abia acum înțelegea ce-i spunea nevasta în legătură cu durerile facerii! Facerea de bine…! Stai ! că nu ăsta era subiectul, dar era tot ceva  legat de mamă!

    Din nefericire, locul de echilibru era închis, deținătorul, adept al cultului lui Bachus Redivivus, se ușchise la o înmormântare, deși nu cunoștea nici călătorul dintre vii, nici pe altcineva, decât pe popă! Afișul cu VIN  IMEDIAT! era o pură invenție, de acolo mâncau și șeful pieței, și cei care vin în control! Unde să se defuleze? Scârțar de felul lui și binecunoscut pentru mâncatul de sub fund, nu putea apela la bodegile și cârciumile din zonă, l-ar fi scos în șuturi afară ! Își aminti că sunt câțiva pomi lângă piață, cam expuși traficului urban, dar la nevoie…! Avu, însă, ghinion, doi polițiști comunitari patrulau cu ochii după ceva moale pentru suflețelul lor! Atunci apelă la soluția salvatoare - sări în mașină, goni ca năucul până acasă, ajunse în fața ușii, însă cheia de la intrare se ascunsese printre celelalte! O găsi, în final, dar era prea târziu, toată distracția se terminase în fața ușii! Ce viață de tot rahatul !

    Ședința trebuia să înceapă de o oră, dar toți cunoșteau obiceiul șefului de a se a lăsa așteptat. Așa că se mai lucra, când acesta, livid ca o fantomă, intră în sală. Se făcu liniște și, pentru prima oară de când era șeful ăsta, li se făcu, subit, frică! Nu-l mai văzuseră niciodată atât de strâmb la față, de când fusese chemat la București, unde i se pusese botniță! Însă botnița nu-l împiedecase să muște niște  funduri! Iar acum treburile păreau mult mai serioase!

     - Sunteți toți? întrebă acesta, și cuvintele ieșiră scremute, de parcă înghițise un ghem de sârmă cu ghimpuleți mici -mici. Sau, mai degrabă, de parcă îl dureau dinții, în cor cu măselele și cu gingiile.

     Dădură, bâtlănește, din cap, deși nu era un răspuns, ci doar o mimare a supunerii colective.

   -Atunci să începem! Trebuie să vorbim despre...! și cuvintele refuzară să iasă, spre deosebire de ochi, care plecară în căutarea tărâmului de nicăieri, mai mult de ieri! Sări ca un titirez zglobiu și dispăru din vedere, lăsându-i îngroziți și morcoviți, nu înțelegeau ce să întâmplă! Abia atunci ceva periculos se insinua în burțile lor, dându-le fiori de tot tacâmul!

     -Eu nu mai pot , mă duc la baie! nu mai rezistă Irina și, dintr-odată, toată lumea acuză dureri străfulgerătoare! Ca să nu se iște discuții, se întocmi lista cu premianții care pășeau, în ordine, pe drumul singuraticului cu aere de măreție, timp în care trebuiră să cam strângă, sau să lărgească, cureaua sau centura, eșarfa sau orice alt impediment domestic! Și când prima chinuită ajunse la ușa cu pricina, nu apasă bine pe clanță, că se auzi un țipăt care nu părea de satisfacție:

      -OCUPAT!

    Prea târziu, ușa nu fusese încuiată, așa că se deschise, și toată coloana așezată conform listei mai sus-menționate, putu vedea cu ambii doi ochi cum durul lor șef își clătea pantalonii, fără urme de chiloți pe el! De asta nu am vrut niciodată să fiu șef! gândiră majoritatea celor prezenți, în fața grandiosului spectacol! Ce de rahat, să fii Șef?!?

     Președintele de partid mai repetă odată speech-ul despre noul program de guvernare, când Metroul dădu să parcurgă intestinele pline de interese de partid! Simți că nu rezistă unui discurs amărât de două ore, așa că hotărâ să - și ia măsuri de siguranță - se încuie în baie! Într-o ținută marțială, cum văzuse, în cărțile de istorie, la marii conducători de oști, se și vedea pe cal, numai  șeaua îl cam incomoda, îi strivea motivele de fericire! Gesticulând între două reprize de strâns din dinți, mai repetă odată discursul, cât pe ce să alunece pe panta intențiilor sale, exact în miezul societății pe care se chinuia s-o modeleze după chipul și asemănarea sa!

    Nu observă cum sulul de hârtie pentru gânditorii de profesie căzuse în tronul triumfal, în timp ce capătul cuprins de dorul libertății, se angajase în fermoarul care închidea drumul democrației! 

    Cu așa alai, după parcurgerea celor peste 200 de metri -câmp deschis spre podiumul unde urma să țină discursul, fu cuprins de nedumerire- cum înainta, cum păleau aplauzele spontane care izbucniseră la apariția sa! Abia când văzu în ce direcție se îndreptă toate privirile, înțelese ce se întâmpla și concluzionă cu voce tare:

    -Să trăiești în țara asta, ce mai! e de tot rahatul! Mare rahat!