-Fetelor, așa nu se mai poate!
Cotcodăci roșcata cea moțată.
Era, clar! fără doar și poate!
Cea mai deșteaptă din poiată!
-Din Anul Nou trecut, n-avem alean
De când conița Jeni aduse-n casă moș!
Ea s-a ales cu moșul, un plăvan!
Iar noi rămas-am fără de cocoș!
-Ni l-a jertfit pe bietul Nicușor
Să sature osânză de moșneag!
Sări atunci, în sus, un puișor,
Cu minte ioc și poftă de-arțag.
-Tu ce te bagi, sămânță de arțar?
Săriră toate fetele odată.
-Nu-i treaba ta, tu ești abia țânțar,
Te-oi fi dorind cocoș, dar ești tot fată!
-Ceaunul abia l-a încăput pe Nicu.
-L-a mâncat flămândul! de nu rămase ioc!
-Conița s-a făcut cât spicu’!
-Și noi, de cel mascul, ne-am lins pe cioc!
-E prea nedrept, că pentru o muiere,
Să sufere mulțime de norod!
Dorim și noi o clipă de plăcere
Nu să ne punem iarăși pofta-n pod!
Discuțiile au mai durat spre seară
Când puicelor li se făcură somn.
Și au decis că-n astă primăvară
Un ou să nu mai facă pentru Om!
Stăpâna Jeni, aflată în călduri
Nu prinse poanta, mai ales când moșul
Rămase fără de bani! Să nu înjuri!
Ce proastă-a fost, de și-a jertfit cocoșul!
Și-acum, când de sărăcie prinse veste
Se mai stârni și-n curte hărmălaie!
Scandal în casă, în curte! Ce poveste!
Stai că le pune ea un capăt, ...în tigaie!
Noroc cu țața Veta, ce-o lămuri îndată-
-Puicuțele tale sunt doar puțin cam multe,
Și ... asta de mult timp, nu vezi, măi fată?
Nu e normal să n-ai cocoș în curte!
-Cam parțial, dar eu cocoș tot am!
Sări cucoana, să nu se mai observe
Că soț ar fi, dar, din nefericire!
E unul răsărit de prin conserve.
-Dacă-i așa cum zici, pune-l la treabă!
Opt ore-n curte, la păsări să presteze!
Dar tare mi-este teamă, măi fețiță!
Că ouă n-o să aibă cum să realizeze!
Conița Jeni, după-a ei plecare,
Căzu pe gânduri! Și, așa, deodată!
Simți că e pe val! Găsi o cale
Și își trimise soțul la piață deîndată!
Bărbatul, mare sculă, însă doar la vremea lui!
De la o vreme mintea părea să-l depășească!
Făcu cum îi ceruse! Ba chiar, din vrerea lui,
Doi cocoși de soi ajunse să găsească!
Fericire mare în curtea cu suspine-
Când cele două păsări, lăsate-n libertate,
Cucurigescul strigăt dădură să închine
La forfota de pene cu ciocuri larg căscate.
Din prima ochitură, sări în ochi contrarea!
Pe când unul e mic, al doilea e-un călău!
Cam sfarogit e primul, ciudată, arătarea!
Al doilea e sublim, a rupt la inimi- Rău!
Ca să nu iște ceartă, la sorți au tras alesul!
Să vezi atunci drăcie! căci toate-au nimerit
Pe cel frumos și tandru! Și asta a fost mersul!
Pe cel mai amărât, o șchioapă l-a găsit!
Trecură luni de zile! E doliu în ogradă!
Tristețea dă târcoale și nu mai este râs!
Găinile-s pleoștite și au doar chef de sfadă,
Mai au puțin și izbucnesc în plâns!
Doar schioapa trece mândră, cu ciocul ridicat!
Își târâie piciorul și-aruncă des privirea,
Se vede clar de ce - ea are și BĂRBAT!
Iar penele-i arată cât saltă fericirea!
Conița Jeni e tare ofuscată-
Chiorâș, la soț, se uită cu furie!
- E un delir, cum ai putut, măi tată
Să faci așa o gafă? Ce prostie!
Acesta tace mâlc, a cheltuit degeaba
Ultimele resturi din fosta lui avere!
Măcar de-ar fi fost rezolvată treaba
L-a păcălit o minte de muiere!
Afon la multe, de felul lui afon!
Cocoșul mândru l-a încântat pe dată!
De unde era să știe că unul e ... CLAPON!
Și-acum erau EI, DOI! în curtea cea ciudată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu