PĂCAT! M-AȘ FI BUCURAT ȘI EU!

 Zdrențărosul se trezi pe o bancă în gară! Impropriu spus, pentru că fu trezit de un baston, sprijinit neglijent peste țurloaiele sale dezgolite, fără șosete și cu ingredient - mult mărar! Durerea ascuțită îi aduse aminte scopul pentru care se afla acolo, se ridică cu greutate, i se anchilozaseră ciolanele de la poziția incomodă.

Polițistul învârtea scula de trezit cerșetori, privindu-l cu atenție:

-Parcă te-aș cunoaște de undeva! și nu cred că îmi amintești de ceva plăcut, pentru că am mâncărimi  la labă!

Zdrențărosul dădu, instinctiv, să ferească ochii, apoi își aminti de problema sa, așa că îi ridică și-i aruncă cu putere în străfundul sufletului celuilalt, care se simți jignit:

-Mi-am adus aminte - nu mi-ai fost profesor în școala generală? Nu mă mai ții minte, nu-i așa? Te lasă memoria, pe mine nu mă mai ții minte, nu? N-am uitat cum m-ai făcut rahat cu ochi! Și pentru ce? Pentru că am scuipat pe catedră, apoi am sărit pe geam, doar eram la parter! Cât pe ce să mă exmatriculeze din cauza ta! Uite ce-ai ajuns, acum cine e rahatul cu ochi? Hai mișcă-te de-aici, îmi faci muci stomacul când îmi amintesc ce țanțoș ne țineai speech-uri despre ce-o să ajungem în viață! Fâs! ce dacă sunt singurul din clasă care n-am studii superioare, tot eu sunt mai tare, care mai e polițist comunitar, ca mine? Întinde-o, că-ți dau și amendă, scârbă cu pretenții! 

Zdrențărosul nu apucă să zică nimic, nu era nici locul și nici momentul pentru o polemică pe seama demnității umane, mai ales cu cimpanzeul provenit dintr-un porc și-un câine! Blestemă faptul că acceptase jocul, cu tot cu echipament, care nu-l ajuta cu nimic, ci mai mult îl îndepărta de scopul rămășagului.

Nu apucă să iasă din gara murdară, când se trezi îmbrâncit de o femeie care se grăbea, dar nu atât de tare, încât să nu-l privească, și ea, cu atenție:

-Măi să fie, ăsta nu-i fostul meu vecin, ăla cu câinele? Bă, șmechere! Nu te mai dai bățos, nespălatule? 

Din spatele lui se auzi o voce masculină:

-Lasă-l, femeia lui Dumnezeu! că nu-i treabă de muiere!

Față de Vierme, tipul care se vârâse muscălește în zeamă, era soțul matroanei cu chip bovin. Rânji parșiv la cerșetor, prefăcându-se că îi ia apărarea ( ne)apăratului:

-Lasă, dragă, că-i de-al nostru, din ăia buni la suflet, ce te dai la el?  E ăla cu câinele, care nu te-a lăsat să-l omori pe Rex, când te-a mușcat! Or fi fost frați, sau frați de crucea... mamii lor! Nu mai ești șmecher, cocostârcule?

Piticania bătăioasă abia îi ajungea zdrențărosului sub braț, dar se cucurigea în fața femeii, bazându-se ca ea era de două ori cât el, la o adică...!

Cerșetorului nu-i veni să mai explice că urlau degeaba, se întâmplase în timp ce își plimbau câinele pe stradă, fără botniță, dar în lesă, bietul animal se smuncise brusc, speriind o copiliță de vreo doi ani, ce se plimba cu bunică-sa. Stăpâna animalului se simți datoare să ia la șuturi câinele, care ar fi mușcat-o, dacă cerșetorul actual nu ar fi apucat animalul de zgardă. Mai recunoscător a fost animalul, pentru că cei doi s-au înfuriat pe nepoftit, când acesta i-a apostrofat, nu câinele era vinovatul! Atunci nu era zdrențărosul de acum, pentru care nici păcălicii de ieri numai erau păcălici, ci zmei cu gropițe în obrăjori! S-au răzbunat pe câine, iar acum iată-i pe cai mari!

După ce l-au înjurat bine, văzând că nu ripostează, s-au șters boturile pline de spume, dar n-au îndrăznit mai mult! și au plecat. Iar el trebui să tacă, respectând altă regulă a jocului!  Urâte reguli!

Unele mațe începuseră un concert în do-sol-re,  deși nu aveau cum, dar se pare că îi revenise metabolismul primar. Se gândi să profite de masticația în gol, dar nu apucă să facă câțiva pași, că, din întuneric sări arc un zuz înarmat cu un cuțit de vânătoare:

-Scoate tot ce ai în buzunare!

Cum să-i explice că nu are nimic, altă regulă tâmpită, pe care n-o înțelesese niciodată? 

Se pare că și celălalt înțelesese asta, fără vorbe, așa că spuse:

-Haide c-am glumit, nu taie!

După care îl  trase la lumină, țâștâind  din buzele pline:

-De unde te știu eu pe tine? Stai așa! n-ai fost tu șeful echipei de handbal din liceu? Ba da, tu erai, când ați pierdut ca proștii! M-ați făcut să pierd bani frumoși,  muhaelelor! iar tu  mi-ai părut cel mai vinovat, dobitocule!

Ce să spună, că nu avuseră unde să se antreneze și că antrenorul  lor avea plodul la liceul echipei adverse?

Dar nu scoase niciun sunet! Îl lasă pe hoțul de ocazie să înjure ca la ușa cortului, sau colibei unde fusese fătat, iar când acesta se plictisi, se retrase în cine știe ce vizuină!  

Până seara colecția de prieteni și cunoștințe se înmulți, cuprinzând mai multe duzini de revoltați! Și, culmea! toți îl cunoșteau, și niciunul de bine! Scăpă nebătut și neînjunghiat, dar nu și de scuipături și de înjurături care ar fi făcut un demon să se înroșească la față!

Trebui să renunțe și să se întoarcă umilit, fără să-și atingă scopul! Cum să recunoască înfrângerea, dacă el tot mai spera că are dreptate?

Dumnezeu îl aștepta, râzând cu gura până la urechi! Știuse de la început că bietul profesoraș avusese intenții bune, dar nu ținuse cont că EL își jertfise copilul pentru oameni, iar ei nu înțeleseră nimic! Cum ar fi înțeles un amărât de zdrențăros, flămând și murdar, rămășiță a unui om care fusese, totuși, Om odată?  Ce crezuse personajul, că oamenii pot fi recunoscători, că pot fi cinstiți cu ei înșiși, să recunoască greșeli știute? De asta ceruse să fie respectate regulile ale jocului- lipsa opulenței și rămânerea la sărăcie versus tupeu! Întoarcerea și celuilalt obraz, fără apărare, pentru că numai EL putea să dăruiască dreptate pentru dreptate! Și toate celelalte reguli, ascunzând meșteșugit Poruncile Lui! Nu i-a dat nicio șansă omulețului care a îndrăznit să spere și să lupte, susținând că va găsi cel puțin trei oameni care să devină sfinți!  Pentru că era penurie de sfinți adevărați, din cei plăsmuiți din nimic erau prea mulți! Iar Domnul voia să investească în ceva meritoriu, nu în falsuri! 

Și a venit mucosul ăsta, să se pună travers cu Creatorul și să dovedească că și El se mai înșeală!

N-a fost de mirare pentru nimeni când îndrăznețul s-a întors spășit, recunoscându-și neputința:

-N-am găsit pe nimeni! M-aș fi bucurat să am dreptate!

-PĂCAT! M-AȘ FI BUCURAT ȘI EU! a răspuns Dumnezeu.- DAR TOCMAI PENTRU CĂ AI AVUT CURAJUL SĂ ÎNCERCI UN ASTFEL DE  TEST GREU ȘI FĂRĂ SPERANȚĂ, TOCMAI ASTA DEMONSTREAZĂ CĂ MAI SUNT OAMENI CARE ȘTIU PE CE CALE SĂ MEARGĂ! POFTIM ÎN RÂNDUL SFINȚILOR! SINGUR, DEOCAMDATĂ! VOM MAI CĂUTA ȘI ALȚII, ÎMPREUNĂ DE DATA ASTA, PENTRU CĂ NU LAS PE NIMENI SINGUR ÎN FAȚA GREUTĂȚILOR!