Zdrențărosul se
trezi pe o bancă în gară! Impropriu spus, pentru că fu trezit de un baston,
sprijinit neglijent peste țurloaiele sale dezgolite, fără șosete și cu
ingredient - mult mărar! Durerea ascuțită îi aduse aminte scopul pentru care se
afla acolo, se ridică cu greutate, i se anchilozaseră ciolanele de la poziția
incomodă.
Polițistul
învârtea scula de trezit cerșetori, privindu-l cu atenție:
-Parcă te-aș
cunoaște de undeva! și nu cred că îmi amintești de ceva plăcut, pentru că am
mâncărimi la labă!
Zdrențărosul
dădu, instinctiv, să ferească ochii, apoi își aminti de problema sa, așa că îi
ridică și-i aruncă cu putere în străfundul sufletului celuilalt, care se simți
jignit:
-Mi-am adus
aminte - nu mi-ai fost profesor în școala generală? Nu mă mai ții minte, nu-i
așa? Te lasă memoria, pe mine nu mă mai ții minte, nu? N-am uitat cum m-ai
făcut rahat cu ochi! Și pentru ce? Pentru că am scuipat pe catedră, apoi am
sărit pe geam, doar eram la parter! Cât pe ce să mă exmatriculeze din cauza ta!
Uite ce-ai ajuns, acum cine e rahatul cu ochi? Hai mișcă-te de-aici, îmi faci
muci stomacul când îmi amintesc ce țanțoș ne țineai speech-uri despre ce-o să
ajungem în viață! Fâs! ce dacă sunt singurul din clasă care n-am studii
superioare, tot eu sunt mai tare, care mai e polițist comunitar, ca mine?
Întinde-o, că-ți dau și amendă, scârbă cu pretenții!
Zdrențărosul
nu apucă să zică nimic, nu era nici locul și nici momentul pentru o polemică pe
seama demnității umane, mai ales cu cimpanzeul provenit dintr-un porc și-un
câine! Blestemă faptul că acceptase jocul, cu tot cu echipament, care nu-l
ajuta cu nimic, ci mai mult îl îndepărta de scopul rămășagului.
Nu apucă să
iasă din gara murdară, când se trezi îmbrâncit de o femeie care se grăbea, dar
nu atât de tare, încât să nu-l privească, și ea, cu atenție:
-Măi să fie,
ăsta nu-i fostul meu vecin, ăla cu câinele? Bă, șmechere! Nu te mai dai bățos,
nespălatule?
Din spatele
lui se auzi o voce masculină:
-Lasă-l,
femeia lui Dumnezeu! că nu-i treabă de muiere!
Față de
Vierme, tipul care se vârâse muscălește în zeamă, era soțul matroanei cu chip
bovin. Rânji parșiv la cerșetor, prefăcându-se că îi ia apărarea ( ne)apăratului:
-Lasă, dragă,
că-i de-al nostru, din ăia buni la suflet, ce te dai la el? E ăla cu
câinele, care nu te-a lăsat să-l omori pe Rex, când te-a mușcat! Or fi fost
frați, sau frați de crucea... mamii lor! Nu mai ești șmecher, cocostârcule?
Piticania
bătăioasă abia îi ajungea zdrențărosului sub braț, dar se cucurigea în fața
femeii, bazându-se ca ea era de două ori cât el, la o adică...!
Cerșetorului
nu-i veni să mai explice că urlau degeaba, se întâmplase în timp ce își plimbau
câinele pe stradă, fără botniță, dar în lesă, bietul animal se smuncise brusc,
speriind o copiliță de vreo doi ani, ce se plimba cu bunică-sa. Stăpâna
animalului se simți datoare să ia la șuturi câinele, care ar fi mușcat-o, dacă
cerșetorul actual nu ar fi apucat animalul de zgardă. Mai recunoscător a fost
animalul, pentru că cei doi s-au înfuriat pe nepoftit, când acesta i-a
apostrofat, nu câinele era vinovatul! Atunci nu era zdrențărosul de acum,
pentru care nici păcălicii de ieri numai erau păcălici, ci zmei cu gropițe în
obrăjori! S-au răzbunat pe câine, iar acum iată-i pe cai mari!
După ce l-au
înjurat bine, văzând că nu ripostează, s-au șters boturile pline de spume, dar
n-au îndrăznit mai mult! și au plecat. Iar el trebui să tacă, respectând altă
regulă a jocului! Urâte reguli!
Unele mațe
începuseră un concert în do-sol-re, deși nu aveau cum, dar se pare că îi
revenise metabolismul primar. Se gândi să profite de masticația în gol, dar nu
apucă să facă câțiva pași, că, din întuneric sări arc un zuz înarmat cu un
cuțit de vânătoare:
-Scoate tot
ce ai în buzunare!
Cum să-i
explice că nu are nimic, altă regulă tâmpită, pe care n-o înțelesese
niciodată?
Se pare că și
celălalt înțelesese asta, fără vorbe, așa că spuse:
-Haide c-am
glumit, nu taie!
După care îl
trase la lumină, țâștâind din buzele pline:
-De unde te
știu eu pe tine? Stai așa! n-ai fost tu șeful echipei de handbal din liceu? Ba
da, tu erai, când ați pierdut ca proștii! M-ați făcut să pierd bani frumoși,
muhaelelor! iar tu mi-ai părut cel mai vinovat, dobitocule!
Ce să spună,
că nu avuseră unde să se antreneze și că antrenorul lor avea plodul la
liceul echipei adverse?
Dar nu scoase
niciun sunet! Îl lasă pe hoțul de ocazie să înjure ca la ușa cortului, sau
colibei unde fusese fătat, iar când acesta se plictisi, se retrase în cine știe
ce vizuină!
Până seara
colecția de prieteni și cunoștințe se înmulți, cuprinzând mai multe duzini de
revoltați! Și, culmea! toți îl cunoșteau, și niciunul de bine! Scăpă nebătut și
neînjunghiat, dar nu și de scuipături și de înjurături care ar fi făcut un
demon să se înroșească la față!
Trebui să
renunțe și să se întoarcă umilit, fără să-și atingă scopul! Cum să recunoască
înfrângerea, dacă el tot mai spera că are dreptate?
Dumnezeu îl
aștepta, râzând cu gura până la urechi! Știuse de la început că bietul
profesoraș avusese intenții bune, dar nu ținuse cont că EL își jertfise copilul
pentru oameni, iar ei nu înțeleseră nimic! Cum ar fi înțeles un amărât de
zdrențăros, flămând și murdar, rămășiță a unui om care fusese, totuși, Om
odată? Ce crezuse personajul, că oamenii pot fi recunoscători, că pot fi
cinstiți cu ei înșiși, să recunoască greșeli știute? De asta ceruse să fie
respectate regulile ale jocului- lipsa opulenței și rămânerea la sărăcie versus
tupeu! Întoarcerea și celuilalt obraz, fără apărare, pentru că numai EL putea
să dăruiască dreptate pentru dreptate! Și toate celelalte reguli, ascunzând
meșteșugit Poruncile Lui! Nu i-a dat nicio șansă omulețului care a îndrăznit să
spere și să lupte, susținând că va găsi cel puțin trei oameni care să devină
sfinți! Pentru că era penurie de sfinți adevărați, din cei plăsmuiți din
nimic erau prea mulți! Iar Domnul voia să investească în ceva meritoriu, nu în
falsuri!
Și a venit
mucosul ăsta, să se pună travers cu Creatorul și să dovedească că și El se mai
înșeală!
N-a fost de
mirare pentru nimeni când îndrăznețul s-a întors spășit, recunoscându-și
neputința:
-N-am găsit
pe nimeni! M-aș fi bucurat să am dreptate!
-PĂCAT! M-AȘ
FI BUCURAT ȘI EU! a răspuns Dumnezeu.- DAR TOCMAI PENTRU CĂ AI AVUT CURAJUL SĂ
ÎNCERCI UN ASTFEL DE TEST GREU ȘI FĂRĂ SPERANȚĂ, TOCMAI ASTA DEMONSTREAZĂ
CĂ MAI SUNT OAMENI CARE ȘTIU PE CE CALE SĂ MEARGĂ! POFTIM ÎN RÂNDUL SFINȚILOR!
SINGUR, DEOCAMDATĂ! VOM MAI CĂUTA ȘI ALȚII, ÎMPREUNĂ DE DATA ASTA, PENTRU CĂ NU
LAS PE NIMENI SINGUR ÎN FAȚA GREUTĂȚILOR!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu