-M-am
săturat de hoți, ca de mere acre! mormăi
Antreprenorul, aruncând roată priviri deznădăjduite.
Cei prezenți se făcură că nu aud,
fiecare simțindu-se cu musca pe căciula altuia. Nevastă-sa se feri să
comenteze, tocmai îi controlase buzunarele și lăsase jale și urgie în urma
degetelor sale zglobii. Fiul cel mare tocmai mușamaliza lipsa barei din față de
la mașina familiei, iar fata avea nevoie de niște mărunțiș, ce găsise vărsat
prin casă sigur fusese inventariat de
ceilalți. Până și Jambilică, javra lor de casă, săltase un ciolan plin cu
măduvă și carne, din bucătărie, fără aviz de principiu.
Neștiutor de cele de mai sus,
Antreprenorul ținea un teanc de facturi la piept, nu pentru că le iubea, ci pentru
a nu le scăpa pe jos, din cauza greutății fizice și psiho-metrice. Vârful
aisbergului din facturi era, de data asta, factura la apă, emisă de SC FOAMEAÎNGLANDĂȘIACOLIȚIISĂI SA.
Calculul astronomic al susnumitei încurca
serios bunul simț, cunoscut fiind că toate datele statistice indicau un debit
(i)real zilnic, necesar întregului oraș, egal sau mai mare cu Amazonul în
perioada musonului sau când făcea baia lunară.
După ce cifrele s-au mai liniștit de jucat
înaintea ochilor, singura idee mai răsărită a venit din partea fiicei, care a
propus forarea unei fântâni în mijlocul curții, care ar fi căzut bine și în
fața snobilor ei prieteni, extrem de dornici de distracții umede.
Forajul a fost executat relativ repede,
comparativ cu obținerea unui certificat de urbanism. Fericiți că nu vor mai
avea unde să-și lase veniturile, membrii familiei au început să consume apa în
cauză, utilizată, mai ales, la gătit și spălat. După ceva vreme, mama familiei
s-a dus la un control medical, deoarece organele sale interne refuzau să-și
justifice acțiunile dușmănoase și să funcționeze cum trebuie. Spre stupefacția
medicului și pacientului, organele erau la datorie și erau cuminți-cuminți,
nici vorbă de funcționat aiurea. Cum analizele și controalele anterioare erau indiscutabile (afecțiunile de stomac și ficat fiind vechi și de demult!), singura variantă a
rămas un tratament nou, cu ceva substanțe mai acătării decât cele din farmacii. Așa s-a ajuns la apa
din puțul forat, ce a devenit apa din povestea porcului - varianta modernă.
Lezarea susceptibilității familionului a
condus la efectuarea unor analize specifice, recurgându-se la un grup de
experți în ale subsolului, care au cam făcut mofturi la astfel de cerere, deși
li s-a oferit cazare, mâncare, bașca
onorariul solicitat. Nemulțumirea acestora că au fost deranjați pentru un kil
de urdă și juma de caș a fost infirmată de rezultatul analizelor, care au
stabilit că apăciunea avea caracteristici superioare unor ape minerale
consacrate, unde milioane de turiști nefericiți dau bani gheboși să se adape.
-Apa asta nu e pentru secolul ăsta, e pentru viitorime! s-a scăpat unul dintre
experți, singurul necaz fiind mărimea sursei de apă. Pentru că, o chestie ciudată, la câțiva metri de unde
sare apa asta ( pentru că are și presiune, nu glumă!) sunt niște fântâni
ordinare, de cea mai joasă speță, care
au alt tip de apă, unul cu pesticice!
Presa locală a sărit cu mic, cu mare, cu
mijlociu, să nască zvonuri, printre care unul gogorița că apa locuia în
preajma cimitirului și era cu iz de morți, deci cu ceva multo speciale!
La fața locului și-au făcut apa-riția un
director de spital și una sculă din Ministerul Sănătății, aducând porumbelul
păcii înfipt în proțapul unei propuneri general - avantajoase, adică o
asociere între cele personaje și proprietarul fântânii, care
deja cheltuise câteva sute de milioane cu analizele și cheltuielile de
protocol. Cât de nobilă propunere! Numai
că venea cu varianta scurtă - o clinică ridicată cu banii proprietarului, care
era obligat să achite și înregistrarea la Organul de Gestionare și Păstrare a Resurselor și
Furăciunilor Naționale, plus ceva mizilicuri, cum ar fi taxele și autorizarea. Cealaltă
parte a concubinajulu contractual se angaja să faciliteze operațiunile de
gherilă subterană, fără de care, în România, pupi mortul rece! Adică, pe scurt,
unul cu mălaiul și altul cu...decizia!
Pacea de la TREI-IA-NON nu s-a
finalizat, autorizația de exploatare de la Organul de Mărime Naturală valora
cât pentru extragerea țițeiului din Marea Neagră sau pentru deschiderea minelor
de aur! Suma, ridicolă pentru un anume trust canadian, dar cât Everestul, pentru un pârlit dintr-un orășel
de provincie, a fost motivul pentru care
înalții funcționari, față-n spate cu realitatea, au arătat dosul, mutându-și-l
în alte emisfere.
Antreprenorul a rămas cu buzele uscate,
noroc că avea apa lui, și încă una valoroasă! A încercat să caute sponsori sau
asociați, dar aceștia sunt în căutarea unui câștig garantat și imediat, nu dau doi bani pe glumițe apoase! A dat apă la
fiecare muritor care o cerea, venea săptămânal chiar și-un preot dintr-o comună
învecinată, lua cu bidoanele sute de litri, pentru agheasmă! După care, proprietarul
s-a plictisit să tot fie deranjat de
unul și de altul, când îi era lumea mai
dragă!
Povestea e cunoscută în oraș, dar s-a
așternut praful și pulberea peste ea! Eu am aflat de ea cu ani în urmă, când
ecourile se stinseseră, de la unul care vindea apă cu proprietăți miraculoase! Când
l-am întrebat de unde o are, și-a văzut de treabă, fără să răspundă. Ulterior am
aflat sursa, datorită faptului că folosea parametrii analizelor pe post de
anunț publicitar, iar fiul Antreprenorului îmi era cunoscut. Prin el am aflat
toată povestea și-mi cer scuze dacă relatarea nu este tocmai conformă cu
realitatea, dar ăsta ar fi fie datorită timpului care a intervenit, fie că mai
scap și eu piciorul pe alături!
Pot, însă, să jur că am consumat câțiva
litri din apa respectivă și ulcerul nu m-a deranjat decât foarte puțin, nu
ca de obicei! La vreo două săptămâni de când am terminat
apa, ulcerul era în forma lui obișnuită, adică durea! Proprietarul apei doar
ce se săturase de soneria de la poartă, așa că nu am mai apelat la sursă. Au încetat
și vânzările prin oraș cu ape miraculoase.
S-a mai spulberat un vis, acela de a
face o afacere și de a crea locuri de muncă! De a ridica nivelul economic al
zonei și de a naște o nouă stațiune turistică! Poate așa a fost să fie, o idee falimentară, de la început!
Sau nu a fost nimic, decât bani
cheltuiți aiurea! Bine că vin străinii să ne învețe cât de proști suntem!
-TOATĂ LUMEA E UN HOȚ! este motto-ul
unui prieten de-al meu.
Și, de multe ori, trebuie să-i dau
dreptate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu