TOTUL SE PLĂTEȘTE!

  Mult așteptata ieșire la pescuit  se produsese, în sfârșit!  E drept că debutase cu un mic incident, dar care nu strica buna dispoziție a nimănui. Mai precis, doi plozi sadici prinseseră un cățel și-l legaseră c-o pereche de ciorapi de damă, una solidă, pentru că animalul avea ditamai curmeiul la beregată. Începuseră să-l bată c-un băț, câinele era în culmea extazului, iar Fănică, în culmea ororii, pentru că puii de leu născuți din împerecherea unui hiene, cu un crocodil, avea în plan scoaterea unui ochi a sărmanului animal. Fănică nu era unul dintre adoratorii protecției javrelor maidaneze, cum număra vreo doi cunoscuți și trei mii de necunoscute, dar mila, marină și terestră, îngemănate, pusese stăpânire pe sufletul lui pescăresc. Așa că rupse două urechi, provenind de la două persoane nu prea diferite, având în vedere râtul. Eliberă bietul hămăitor, care îl mușcă de mână, efectul clipelor de groază în care crezuse că va fi castrat, nu chiorât. Din reflex, Fănică îi scăpă un șut, amintindu-și că, în tinerețe, făcuse fotbal de performanță. Animalul zbură la joasă altitudine, se izbi de un copac, se lungi pe jos câteva secunde, apoi o zbugi după primul tomberon stradal, cu care, se părea, era cunoștință veche.

-Ai naibii câine, eu îl salvez și el mă mușcă, boul dracului! mai spuse Fănică, în-ciudat că nu putea scăpa de ciudățenia lui, aceea de a sări în ajutorul cui nu trebuie.

Dar ziua era frumoasă, exact cu o anunțaseră meteorologii - caldă cu soare și nori de ploaie, separați, și nu în amestec. Ajunse pe malul lacului în același moment cu o căruță care nu voia să se dea din drum. Căruța ar fi vrut, că era  cam deșelată, dar conducătorii, ca toți conducătorii,  nu vedeau nimic din ce era sub ei.  Bucuros că se va sfârși drumul și va scăpa de compania neplăcută, Fănică se ruga să mai prindă ceva din ziua respectivă, în ritmul în care mergeau în tandem, risca să pescuiască spre dimineața viitoare.

Iată-l, în sfârșit, la locul mult așteptat! După montarea și distribuirea sculelor și a momelilor, veni clipa de destindere - își întinse picioarele, fără să observe că avea în față cutia cu râme, care dădu să zboare în apă.  O prinse pe ultima sută de mm, dar nu și tot conținutul, care făcu deliciul puzderiei de peștișori cât degetul, care forfoteau pe lângă mal.

-Nu-i nimic, găsesc altele în pământul din spate! se încurajă singur, potențial săpător în ogorul pescăricesc.

Termină cu-căutarea umedelor ființe aducătoare de pești la tigaie, dintr-un motiv simplu - un șarpe curios, care căuta și el ceva, o alintătură, un pupic, o strângere în brațe! pentru că se străduia din răsputeri să-i intre lui Fănică pe cracul pantalonilor. Nefiind familiarizat cu botanica, Fănică nu-și dădea seama care-i sexul reptilei, la el toată lumea era șarpe, așa  că bănui că șarpele suferea de apucături neserioase.

Mușcătura căpătată îl făcu să-și schimbe impresia despre intenția proprie de a arunca scârboșenia într-un tufiș, mai ales că, în jumătate de oră, avea ditamai umflătura pe piciorel, care îl mai și durea, de clănțănea din dinți.

-Facerea de bine…! mormăi în barbă, când plesni peste coapse șarpele, care nu păru prea contrariat, mai degrabă sado - masochist.

Așteptarea îi fu răsplătită - cineva trăgea cu furie la scula lui din apă!

-  E, sigur, unul mare! se auto-amăgi Fănică și trebui să constatate că se înșelase- avea în cârlig un rac mărișor și supărat foc!

-  Nici aici nu scap de raci? Acasă, Rac! La serviciu, Raci! Prieteni, Raci! Peste tot, numai Raci! Măi Cleștilă, nu puteai să zici Pas? Acum trebuie să scap de tine.

Cu multă atenție, să nu-l prindă racul cu cleștii, scoase cele două cârlige, pentru că nehalitul de crustaceu făcuse treabă serioasă - se prinsese bine. Acum se străduia să piște pescarul, de aia rotea cleștii cam alandala, realizând un mic succes - lui Fănică îi intră un cârlig în deget! De durere, făcu o mișcare bruscă și se înțepă și-ntr-un clește a fraierului de rac, care se prefăcu că se uită în partea cealaltă!

-  O fi el drumul spre Iad pavat cu intenții bune, dar eu nu vrea în direcția aia! se enervă Fănică și, din greșeală, călcă pe unul din bețe, care protestă cu zgomot, rupându-se. De ciudă, aruncă racul într-o cutie, decis să-l pedepsească, prin condamnare la moarte - secția uscare naturală!

După ce se mai calmă, i se făcu milă de bietul rac și-l aruncă în apă, dar, ghinion! nătăflețul căzu pe spate, așa că făcu pe mortul, vrând să-l impresioneze pe Fănică! Acestuia nu-i trebui decât puțin, și intră în lac, să întoarcă racul. Reuși să se înțepe din nou în cleștii acestuia, fapt care îl convinse să fugă cât mai departe de toți racii din viața lui!

Și iată și primul pește - un caras frumos și ager, care, odată adus la mal, salută asistența și se întoarse la treburile lui cărăsești. Mai precis, nu  se înțepase cum trebuie și, fiindu-i mai aproape apa decât uleiul, se hotărâ că-i mai bine să spună povești la nepoți, decât să facă weekend-ul în plasă!

-Mama ei de viață! mormăi același Fănică, așezându-se cu fundul pe un scaiete. Sări ca ars, mai ales pentru că își aminti de ceva urgent - trebuia să ajungă acasă la ora 14.00!

Și, pe când aranja bagajele în mașină, se trezi cu trei câini, de la stâna din apropiere, atrași de fundul pantalonilor săi. Căută să le câștige afecțiunea cu restul de momeală care îi rămăsese, ce conținea și-un dram de mămăligă, râzând în sinea lui de efectul constipativ al celorlalte substanțe din amestecul  utilizat la prinderea javrelor, că la pește...!!!

Hotărât lucru, azi avea ghinion la animale cu patru craci - câinii executară produsele asezonate și dădură iama spre aceeași pantaloni. Numai viteza excesivă a membrelor sale inferioare, superioare, totuși,  celor câinești, îl salvară de la antirabic.

-S-or fi prins că le-am dat de sănătate!

Pe drum se opri la pescărie, unde achiziționă un crap și 2 kile de macrou. Fericit că va supraviețui consoartei, nemiloasă când era vorba de venit de la pescuit cu mâna-n... fundul sacului, nu băgă de seamă că nea Crăpilă era înghețat pe interioare! De aia nu înțelese, din prima, întrebarea cu- Și cum era la Polul Nord! Era ger, nu-i așa?

Se dădu în explicații, dar pinguinii începură să roiască în jurul său, fiecare voia un loc în față, pentru că Fănică mințea de înghețau și ghețarii, nu numai apele (inclusiv cele ce curgeau de pe el!).

  Și toate astea doar pentru a ferici pe toată lumea! Uite, colegul său Sorin nu era ca el - nu punea nimic la suflet și nu se implica în problemele nimănui! Lui Fănică îi era milă mereu de el, îl acoperea cât putea, să nu afle șefii de ghidușiile acestuia. Toată ziua în bătea pe acesta la cap - nu fă aia, c-o pățești! Nu fă aialaltă, că te pui rău cu ...! Lui Sorin îi treceau pe lângă ureche, zilnic era pe punctul de a fi dat afară!

La 13.54, sună telefonul așteptat - urma să afle dacă va fi avansat!

După ce vorbi, muți complet! Cu mintea plecată pe alte continente, ieși în stradă și se pomeni așezat pe o bancă. Cele aflate îl șocaseră - postul lui fusese dat lui Sorin, pentru lucrarea la care Fănică lucrase două zile, în timp ce Colegilă fusese la pescuit!

-Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită! suspină Fănică.

Atunci simți cum ceva umed se prelinge pe mâna lui - câinele pe care îl salvase dimineață și pe care  îl șutase din plin, îi lingea mâna, transmițându-i un  mesaj:

-NU TOATĂ LUMEA E LA FEL, NERECUNOSCĂTOARE! POATE DOAR VOI, OAMENII! NOI, CEILALȚI, DOAR SUPRAVIEȚUIM!