AȘ VREA MAI MULT!

Ceapa, lovită de mândrie,

Dori, în fața tuturor, discurs, să ție:

-Eu nu mai vrea să fiu legumă!

Să mă jupoaie, cine vrea!

Mai vreau că gloria postumă,

Să pomenească vraja mea!

Nu mai doresc să am, iar, frunze,

Pe care să le văd, apoi, salată!

Doresc să - mi  dau cu ruj, pe buze,

Precum o divă, relativ, emancipată!

Adesea mă simt confundată

Cu un ciulin de cafenea!

Aș prefera  să fiu udată

Mai des! Și chiar un duș, aș vrea!

De mică am visat să îmi schimb soarta,

Dar ghinionul tot m-a urmărit!

Păcat că a căzut, pe mine, poarta

Și pe vecie, mintea mi-a turtit!

Mi-ar fi plăcut să fiu o pară!

Cu coaja galbenă, atât de aurită!

Așa, nu mă făceam, des, de ocară,

Și nici nu mai eram, mereu, cea terfelită!

Puteam s-arăt, exact ca ea, borțoasă!

Dar n-aveam gâtul ei, subțire, grațios!

Să știți c-am plâns, romanțioasă,

Când mi-au dat, din coajă, un strat, jos!

Dar nu eram, nicicând, o mălăiață,

Să cad, ca prosta, la un vânt, și repejor,

În gura unui amărât, un nătăfleață,

Ce-i repezit și-nghite hapul, prea ușor!

Nu! nu doream, deloc, să fiu gutuie!

E plină lumea, vezi Doamne! de gutui!

Și-n plus, madam este așa molâie,

Că stă cuminte, orișiunde o pui!

O rodie! oh! Da! Așa, mai da!

O sclifosită rumenă, ciudată!

Pe o tipsie aurită, eu, aș sta!

Și un sultan, m-ar ciuguli, pe dată!

Dar de m-ar arunca, să fiu drept hrană,

Doar la fazani ? Și la păuni umflați?

Mi-aș irosi destinul mare, de pomană,

Cum să cobor, eu, divă, la ratați?

Bătrâna ceapă, cu creieri zdruncinați,

Nu fu atentă! Satâru-i tăie mustața!

Ea îi lăsă, pe toți , înlăcrimați!

Alo! Să nu vă cadă fața,

Să nu vă-nchipuiți că, iaca, de tristețe?

Păcat că a uitat că, pân la urmă,

Nu capătă nimic, din politețe,

Cel ce a fost, în viață, O LEGUMĂ!

Leguma, făr' vreun fel de conștiință,

Nu poate fi considerată, în veci, a fi ființă!