Infinita Lăcomie, cea născută-n păpușoi,
A pornit, să vadă lumea! Și să vină înapoi!
S-a-mbrăcat ca o paiață și, cu gândul ei viclean,
S-apucat să ne lucreze, cât să-și tragă un ciolan!
Cocoțată-n dirijabil, a ajuns la înălțime,
Norii îi fac concurență, dar e plină de grăsime!
Pasările stau mirate - Ce-i cu-așa o ciumăfaie?
Lăcomia, nici n-aude! Stă ca vaca, pe copaie!
Degetele -i unsuroase, le ascunde sub șezut!
Și nici chipul nu și-arată, ca să poată fi văzut!
Dar degeaba se ferește, este binecunoscută!
Cine, pupăza, n-o știe? Doamne! cât e de ciufută!
O fardează, din principiu, unii, care-s puii ei,
Sunt de-așa o lăcomie, ce nu-și are vreun temei!
Case, vile, mașini scumpe! Fală, ură, un dezmăț!
Ce n-aș da, să le văd, Doamne! cum le stă cu pielea-n băț!
Lăcomia e fudulă! N-are limită, nici mal!
A furat, cu nepăsare, făr’ s-ajungă la final!
Toți ne învârtim în juru-i, mai cerșim o firmitură!
Dar nu-i soră cu oricine, doar cu cei care ne fură!
Nu există, pe-astă lume, suflet, fără lăcomie!
Toți visăm, s-avem de toate! Și puțină bucurie!
Însă, sunt uimit, că, unii, depășesc
orice măsură-
Fură tot! Și, când termină, tot mai mint și tot mai fură!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu