Și că-s născut să mor român?
Oricâte vijelii vor trece,
Eu tot așa o să rămân!
Nu este zi și nu e noapte,
Să nu mă-ntreb, dac-aș putea,
Să fiu născut, în altă parte,
Dar, zău, nu pot, să cred așa ceva!
Iar când, atunci, când ești departe,
De vatra și de neamul tău,
Simți cum și inima-ți se - mparte
Atît în bine, cât și-n rău!
O parte vrea să stea acasă,
Să doarmă somnul liniștit!
O alta-mbie la plecare,
Lăsându-ți sufletul lovit!
Te duci în zări îndepărtate!
Să - aduci, de toate, la copii!
Dar nici n-apuci s-ajungi la ușă
Și te întrebi când ai să vii!
Nu te așteaptă-ndepărtare,
Flori și petale de lalea!
Ți-o fi, acolo, mult mai moale!
Dar, totuși, nu e țara ta!
E-n mare parte, o himeră
Să spui că nu îți este dor!
E-adevărat! câștigi mai bine!
Dar tot cu-ai tăi, e mai ușor!
Nu tot românul e caiafă!
Nu tot românu-i ticălos!
În marea sa majoritate
Poporul ăsta,... e frumos!
Deși s-au spus, mereu, destule
Și cu ce patimă s-au spus!
Ar trebuie să înțelegem
Că ne iubește Cel de sus!
Că stăm, prin trudă, în țara asta,
Sau că muncim prin alte părți,
Degeaba s-or găsi dușmanii
Să ne gonească de pe hărți!
Avem săpat, în conștiință
Să nu murim prin praf străin!
Ne îndreptăm, mereu spre casă
Și vrem, aicea, să trăim!
Și niciodată doina noastră
Nu va vui mai cu alean
Atunci, când glia cea străbună
Va ocroti și acesta neam!
Om mai scăpa de crengi uscate!
Vom mai cerși, din ceruri, spor!
Dar ne vom regăsi și drumul
Pe care-l cere ăst popor!
Pot lumea s-o privesc în suflet!
Cu fruntea ridicată, pot să spun-
C-așa cum au făcut strămoșii,
Așa eu voi muri ROMÂN!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu