Mitu Șampion, în pauza de masă, obișnuia să iasă-n parcul din fața
instituției unde lucra - Centrul de Studii Competiționale și Congruente. Parcul
avea trei limbrici de copăcei, două bănci rahitice și 12 statui, dintre care, cea mai importantă, cea a lui Liviu Dragobete - tatăl poporului, cântărea 10
tone de fier forjat. Banca dinspre gârla unde se bălăceau două lebede, odată
albe, era preferata lui, aici venea și în concediu, și în week-end, sau ori de
câte ori se simțea singur și neînțeles!
Și de data asta, tot la ea se duse, bucurându-se de
soarele cu dinți, ieșit de după o
plapumă de nori băloși. Se așeză pe ea, întinzându-și picioarele de lăcustă, și-și puse mâinile
după ceafă, cineva îi spusese, întro ședință, că e o figură din Yoga! Avea
jumătate de oră la dispoziție, să reflecteze, în timp ce toți ceilalți fugeau
după un sendviș cu suncă presată, o tartină cu mici sau un copan rotofei, de
gâscă! Lui Mitu îi ajungea doar două pișcoturi, pe care le ronțăia și în timpul
lucrului, așa că pauza avea, la el, altă utilizare - meditație!
Numai că, de data asta, liniștea obișnuită fu sfărâmată
în mii de cioburi disparate, de sub bancă auzindu-se un sforăit urâcios,
semănând cu zgomotul Cascadei Niagara! Mitu se uită sub bancă, unde un bărbos
ciufulit își făcea siesta!
-Alo, ăla de sub bancă! se răsti Mitu la personaj, care nici nu
se sinchisi să se oprească din sforăit.
-
Alo, e banca mea!
Sforăitul
încetă temporar, dar omul nu se mișcă, se auzi doar - Scoate actele pe ea, să vedem, cum de-i a ta!
Mitu
se enervă, ceea ce nu făcuse de mai bine de 30 de ani, de obicei ridica din
umeri și-și spunea - Ce să-i faci, așa-i
la noi! Numai că, acum, simți că îi fuseseră încălcate toate drepturile
rămase neviolate și insistă:
-
Ieși de sub banca mea!
Bărbosul
își extrase părțile componente din locul detenției liber consimțite, scutură
hainele imposibil de scuturat și își îndreptă spatele, uitându-se, cu un ochi,
la Mitu! Dintrodată, fața i se lumină, de parcă încasase premiul cel mare, la 6 din 49:
-Mitule! Băiatule! Nu mă recunoști? Sunt eu, Cici
Străbuleac, fostul tău coleg de bancă, din liceu!
Lui Mitu i se pusese un nod în
ceafă, nu în gât – parcă ceva – ceva aducea cu superbul lui coleg din liceu,
dar nu se putea ca acesta să arate, acum, așa! Trupul acestuia, odată moartea
colegelor, din anii mai mici, din suplu și elastic, devenise un butoi cu
cercuri rupte, iar fața frumoasă mai păstra unele fițe, peste care cineva
trecuse cu plugul! Lasă că nici Mitu nu scăpase
de trecerea timpului - statura lui osoasă, devenise scheletică, părul
fugise în Dubai, iar o aluniță cât nuca îi atârna de după urechea stângă!
Parțial convins că bărbosul este cine zice, îi aruncă o nadă:
- Dar
nu lucrai la Cernavodă, inginer agronom?
- Horticultor,
nu agronom! Și nu la Cernavodă, ci la Poarta Albă!
- Și
acum, unde lucrezi?
- La
bancă! Nu vezi că eram la bancă, sub tine? Dar tu, pe unde te învârți?
Mitu făcu semn- ACOLO! către
Centru.
-Păi, și eu, la fel!
-Cum, adică, și tu, la fel?
-Eu sunt de la pază, dorm în tomberonul
din spatele anexei pentru pază! Mă cunosc și câinii, iar, când paznicii dorm,
că nu mai e nimic de furat din incintă, sunt singurul care e treaz! De obicei,
noaptea nu dorm, mă hrănesc, precum vampirii! Caut prin tomberoane! Nu aici! Printre blocuri! La voi, e sărăcie!
- Eu lucrez la proiectare!
- Nu mai fac niciun proiect! După
câteva afaceri falimentate, când am încercat să fiu corect, nu mă mai
interesează decât stomacul plin! Cu orice! Știi, ăia care n-au respectat nicio
regulă, se scaldă în bani, nu ca mine, în tomberon!
- Dar erai un geniu al fizicii! Ai
fost olimpic la fizică!
- Și tu, la fel! Am avut ceva
oferte, pentru afară, dar eu, nu! naționalist, mor în țara mea!
- Eu muncesc de 30 de ani și mă
simt bine unde sunt!
- Și eu, la fel! Nu semnez condică,
nu am șefi, să mă frece la melodie! Nici familie nu am!
- Și eu, la fel! Cu leafa mea, nu
puteam să creștem o mâță, așa că nici vorbă de copii! Nevastă-mea s-a cuplat cu
un angrosist, au 4 copii și-și fac vacanțele în Jamaica! Eu, că să mă duc la mare, trei zile, strâng bani, juma de an! De fapt, nici n-am mai fost în
concediu!
- Și eu, la fel! Pentru că sunt în
concediu permanent!
- Da! Dar eu am serviciu și
salariu! am unde să mă duc!
- Și eu, la fel! Pot să mă duc
oriunde, o ladă de ambalaj găsesc oricum! Mi-e cam frig, e drept! Dar nu mă
îmbolnăvesc!
- Și eu, la fel! După ce plătesc
utilitățile, nu-mi mai rămâne și de medicamente! Iar când aud de spitale, când
știu cum arată, îmi trece!
- Și mie, la fel! Când nu mai
rezist, mă prezint la poarta spitalului și zic că-s caz social! Stau la cald,
cu păpică și căldurică, după care mă externez, sunt suflet liber, nu pot să
stau închis! Uite ce mâini fine, fără bătături, am!
- Și eu, la fel! Nu dau cu sapa, nu
dau cu barosul! Nu prea înțeleg ce am de făcut, de 25 de ani îmi pun problema
asta- eu la ce lucrez, că nu mă întreabă nimeni?
- Și eu, mă întreb la fel! De ce nu
mă întreabă nimeni, la ce lucrez? Că eu nu lucrez nicăieri! Și nu duc lipsă de
nimic!
- Și eu, la fel! Nu duc lipsă de
nimic, m-am învățat cu puțin! Dar uite,
s-a terminat pauza, trebuie să mă întorc la ale mele!
-Și eu, la fel! E un restaurant
două străzi mai încolo! Să vezi ce aruncă ăia, italienii, la gunoi! Mă bucur că
te-am văzut! Poate ne mai vedem!
-Și eu, la fel! Poate nu ne mai vedem!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu