LUMEA, LA APOGEU!

De multă vreme,

Nu-nțeleg ce-i pe Pământ!

Nu mai e pic de rușine!

Nimic nu mai este sfânt!

Parcă lumea e întoarsă și,

Cu dosul, e în sus!

Viața e o panaramă!

Iară eu, mă simt în plus!

În cei șapte ani de-acasă,

Mi s-a tot vârât pe nas,

O mulțime de tâmpenii!

Da! dar ele au rămas!

Să nu fur, că păcătosul,

Ce își bagă mâna-n sac,

O să moară,vezi! prostie!

Un nemernic și-un sărac!

Săru-mâna! dând la babe,

Asta - nseamnă politețe!

O să ai și tu, o parte,

Când ajungi la bătrânețe!

Să vorbești doar întrebat-

Bine educat, înseamnă!

Și să nu te pună dracul,

Să înjuri, mereu, de mamă!

Cruce să îți faci, când...

Cela te îndeamnă la păcate!

Să respiri doar fapte bune!

Nu din alea, blestemate!

Când te-apuci, să faci o treabă,

Mai bine să nu te-apuci,

Decât să o faci aiurea!

Și, la capăt, să n-o duci!

Mintea să ți-o pui la lucru,  

Că, de zace, e povară!

Pune mâna și citește,

Că cititul, nu te-omoară!

Să îți faci motto, din muncă!

Să înveți, dintro greșeală!

Mâine o să faci o alta!

Cât se poate de nasoală! 

Am ajuns, după decenii,

Să-nțeleg că sunt prostii!

Știi ce-i bine? Fii tu însuți!

Doar găină, să nu fii!

Cine-a  mai văzut cum hoții,

Care rău ne-au înșelat,

Au fost prinși și mulși, ca oaia?

Storși, la greu, de ce - au furat?

Cum să dau, eu, sărut- mâna,

La o babă nespălată

Care crede că-i albină,

Și pe lume-i supărată?

Cum să îmi salut vecina,

Ce mă-njură printre dinți,

De îmi pomenește neamul,

Începând de la părinți?

Cum să mă aplec în fața

Un boschetar pârlit,

Ce-a urcat, rapid, în ranguri,

Și-acum e complet țicnit?

De vorbit, vorbim ca moara!

Sau pe unde ultrascurte!

Că nu mai există nimeni,

Pe-ale noastre, să le-asculte!

Treaba, fie treabă mare,

Oricum, ea, nu  mai contează!

Că, în jur, prostia urlă!

Mai ales, când guvernează!

Mintea, să ți-oi pui la lucru?

Eu am spus, că m-am tâmpit!

Las ‘să prindă, ea, paianjeni!

Că e mult mai nimerit!

Ce spuneam despre o carte?

Că e bine să citești?

Lasă, că-i destul de bine,

Dacă știi să iscălești!

Dacă tot citești reclame,

Ești destul de învățat!

Tot ce-ai învățat în viață,

Pân’ la urmă, ai uitat!

Astăzi, dacă ai virtute

Și corect, încerci să fii,

Ai să-ți vezi buza umflată,

Și flămânzi, ai tăi copii!

Dar mă-ntreb - în țara asta,

Când ne-om duce, hăt! cu toții,

Cine oare-o să muncească?

C-or rămâne numai hoții!