Bunicuța răsucea la sarmale, săltându-și, arareori, ochelarii ce doreau să
pice de pe nas:
-Al meu, ca pâinea lui
Dumnezeu a fost! Om aspru, dar corect, și-a crescut copiii, nu i-a atins o
singură dată, cu un deget! 45 de ani, cu el, e ceva, nu-i așa? Ar mai fi fost
și mai mulți, dacă nu cădea de pe scară și nu-și rupea oasele.
Nu știu să fi avut
supărări mari cu el, doar niște certuri, care se sfârșeau repede, că mă lua în
brațe și uitam că sunt supărată, sau de ce! Și nu a lăsat pe nimeni, să se
vâre-ntre noi.
Doar cu doi ani înainte de a-și rupe oasele, m-am trezit
cu un bărbat foindu-se pe la poartă! Nici nu stătea, nici nu intra, nici nu
întreba! De felul meu, nu mă sperii ușor, nici atunci nu m-am speriat, da’
eram intrigată, să văd ce vrea. Am ieșit la gard și l-am
întrebat dacă nu caută pe cineva, mirându-mă că avea un chip foarte cunoscut,
dar nu știam de unde să-l iau.
-Aici stă Vasile a Petroaiei? răspunde el, un bărbat la vreo 40 de ani,
cu început de fir alb și cu o față care nu spunea mare lucru.
I-am
răspuns că Da! dar omul meu nu-i acasă.
-Și n-a fost, el, șofer?
Ba da, dar acum nu vede
prea bine, abia merge cu bicicleta. Și-i plecat la moară, c-un vecin, să-l
ajute la cărat.
-L-aș aștepta, dar dacă nu
se știe când vine, mai bine plec!
Pot să-i spun că l-a
căutat cineva, dar nu știu cine! Să lase un număr de telefon, să-l caute, și
poate să-mi spună și cu ce problemă.
-Apoi, eu sunt fii-su de la Fălciu!
Să cad de pe gard, nu alta! Mă privește lung și nu zice
nimic. Eu întreb – de unde să-i fie fiu?
-Știe el! am venit să-l văd, că nu l-am văzut în viața
mea! Și tocmai ce-a murit mama, care m-a pus să-l caut și să-l cunosc!
A plecat, fără să mai spună ceva, deși eu tot aruncam, în
el, cu întrebări! M-a lăsat ca pe proasta-n târg, când vinde străchini!
Până pe nouă, seara, m-am învârtit în jurul cozii, fără
să fac vreun lucru mai acătării. Aveam
niște draci în mine, nu că era ceva surprinzător, ci că mă simțeam ca o
proastă! Cum adică, el, pe lângă fie-mea, în același an, mai zămislise și-un
alt plod, în coteț străin? Și câți alți copii or mai fi fiind, din ăștia, de
care nu știu? Dacă pînă atunci, nu îmi trecuse prin minte să-i crăp capul, acu
chiar că-mi venea!
A venit cuminte și tăcut, cum nu-l știam, după ce mi-a
trecut furia. A intrat în casă, fără să ridice ochii, s-a dezbrăcat de hainele
pline de făină, în timp ce eu mă întrebam dacă știe că mai are un copil, și-ncă
unul bătrân, deja!
M-a luat de după umeri și m-a așezat pe pat – ȘTIA! Cum,
necum, aflase că fusese căutat și de cine. S-a așezat în genunchi, în fața mea,
și m-a privit în ochi:
-Am vrut să-ți spun de multă vreme, dar am tot amânat!
Și-au trecut anii, și-am îmbătrânit cu toții! Și-n toți acești ani, deși el nu
m-a văzut niciodată, am avut grijă și de el! M-am dus, să-l văd de departe, de
multe ori, până și când s-a însurat sau când și-a botezat copiii! I-am dat
maică-sii, bani, de când s-a născut! Și-mi seamănă leit, mai ales acum, când
începe să îmbătrânească, nu cum mă temeam eu, că nu-i al meu! Maică-sa s-a tot
măritat, dar n-a avut noroc de oameni buni, tot singură a murit. Eu mi-am făcut
datoria de tată, n-ai văzut că-i leit, eu? N-am cerut decât să nu se știe,
să-mi stric casa, pentru o prostie, că nu mi-am putut ține pantalonii, pe mine, când trebuia! Nu știu ce i-a venit, să mă caute, poate din cauză că a murit
mumă-sa. Dar eu n-am iubit-o, doar m-am încurcat cu ea și n-am vrut să las
copilul fără ajutor!
Așa m-am trezit, eu, femeie bătrână, cu un copil, fără să-l nasc! Vine pe la
noi, rar, fără familie, nu vrea să știe și alții, cine era taică-său! Ai noștri
nu știu cine e, cred că e vreun fost coleg de muncă de-al lui bărbată-meu.
L-am iertat pe-al meu! Poate și din cauză că nu mai avea
vreun rost să mă prefac că-s supărată, eram prea bătrână pentru asta. Îl mai
drăcuiam, din când, în când, cum nu făcusem până atunci, dar îmi trecea repede,
și-așa l-a luat Dumnezeu! Băiatu’ ăsta a fost de
mare ajutor la înmormântare, a alergat peste tot, de l-a lăudat toată lumea,
fără să știe de ce e prezent! Sângele, apă nu se face!
Eu am rămas doar cu o tresărire, de-atunci – mă uit pe
drum, la oameni, și mă aștept să mai apară cineva, să-mi spună că-l caută pe
taică-său! Că doar a fost șofer și-a tot umblat prin lume!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu