Stâlcind, în bătătură, un pui de crin uscat!
Degeaba aștept o umbră! Din simple orătănii,
Nu iese, niciodată, un rege și-un regat!
N-aștept, să vină vremuri de glorie uscată,
Cum nu aștept, din basme, să vină Făt-frumos!
Sub sluta educație, cu glorie-mpănată,
Nu se zărește fală, ci doar un cer noros!
Ce-mi trebuie cuvinte? Un simplu scărpinat
E prețuit de semeni și-adus la rang de bază!
Nu sunt un trandafir, de nu sunt scuturat,
Presat, prea dur, la rece! Și aruncat din vază!
Mi-e traiul, pe vătrai, cuvintele-mi sunt moi,
De sfada lumii, mă țin la ani-lumină!
Mă-ntreb - ce chip mai am, iar ochii, de ce-s goi?
De ce mai sunt o plantă, deși nu am tulpină?
Mă tot rostogolesc, să mă anin de lespezi,
Să mă fixez de ceruri, să zac întrun bordei!
Ador să aud ape, mugind în unde repezi,
Ador să privesc oameni și să mă simt ca ei!
Mi-e traiul, pe vătrai! dar tot mai vreau aproape!
Să nu mai las în urmă, tot ceea ce-i folos!
Nu vreau să iert pe nimeni, ca nimeni să nu-ngroape,
Tot ce-i mai omenesc, mai demn și mai frumos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu