SPĂRGĂTORII

   Titel și Puițel, eterni tovarăși de accidente juvenile, nu mai crescuseră deloc, deși măsurau, fiecare, peste 1,80! Nedespărțiți, nici la baie, cei doi nu aveau secrete, dar nici lucruri în comun, cu excepția consumării timpului liber. Și, din ăsta, aveau, slavă Domnului!

            Visul lor era să fie spărgători, iar băncile, feblețea lor. Încă din copilărie, de când spărseseră beciul lui moș Griguță, unde rămăseseră timp de trei zile, morți de beți, au început să planifice loviturile viitoare, situație în care se cere artă și precizie. Și cum arta cere sacrificii, dar și pregătire de specialitate, pe la vreo 14 ani se băgară ucenici la Joe Spărgătorul, proaspăt eliberat din pârnaie, care le ceru o sumă exorbitantă, ca să se ocupe de soarta lor, cam în genul în care își iau avocații, ciracii. Numai că Joe bău suma, integral, și apoi se retrase tot la pușcărie, deoarece îl pocnise pe unul, de-l lăsă mai mult lung, decât lat.

Cei doi amatori dădură anunț pe toate căile, inclusiv pe stâlpi, cum că ar căuta maistru în ale șterpelitului, dar nu se aleseră decât cu o vizită la poliție, unde li se luă amprentele și li se dădu drumul, fără vreo declarație, pe dosarele lor fiind  pusă rezoluția PREA PROȘTI! Ceea ce nu-i descurajă, mai ales că aveau o părere super-bună despre propria persoană!

După un an de pregătiri intense, se lămuriră - în România, spartul băncilor e jale-amară, că ele sunt mai hoațe, decât hoții, și-s unse cu toate alifiile, inclusiv cu Saliform! De fapt, cum sunt  băncile, peste tot, în lume, cu sau fără ajutorul băncilor naționale, că doar nu-s făcute să câștige alții! Specificul românesc, la genul ăsta de hoții, este că poliția nu trebuie să facă mare lucru - dacă nu dă pe “goarnă” un vecin invidios, că ți-ai luat mașină nouă, atunci sigur te dă pe gușă un tovarăș de furăciuni, nemulțumit că ai o mărime, mai mare, la papuci! Așa că cei doi, mai-mai să renunțe și să se apuce de treabă! Noroc că bunicii lor, care îi finanțau, au dat colțul ierbii, că  băieții mai continuau cu informarea vreo câțiva ani. S-or fi săturat și pensionarii, să tot ducă-n spate toți hoții!

Titel, fost șef la echipa formată dintrun singur om, adică el, își adjudecă rolul de șef de spărgători, cum se întâmplă de obicei, când cel mai prost, are și tupeu. Prin urmare, hotărâ să pregătească terenul de spart bănci și se postă întrun tufiș, cu scopul nedeclarat, de a urmări progamul băncii, cum nu se execută paza, ce proști nu știu să deschidă ușa și cam care este ponderea, când nu-i nimeni, înăuntru. Ah! a uitat să se informeze și cam cât de repede pot fi prinși, precum și dacă nu cumva li se strică bancomatul, cum e obiceiul din bătrâni, la băncile astea!

Puițel, timid și surd, fu nevoit să-l aprovizoneze cu sandvișuri, dar uită umbrela, prilej cu care Titel captă o răceală care-l băgă în spital și-l ținu pe bancă, în parc, în convalescență. Revenit printre spărgătorii de muci, hotărâ, în calitatea lui de șef, să renunțe la spartul băncii respective, deoarece, cât fusese el, în spital, o firmă se apucase de spart pereții, să modernizeze spațiul, pentru că fusese preluată de altă bancă, mai mare, după ce atinsese falimentul.

Lui Puițel îi trosni prin creier că e prea riscant să prade bănci, așa că propuse să spargă o casă de amanet, lovitură ce le reuși! Doar că nu găsiră nimic, înăuntru, localul fiind folosit doar pentru spălatul de bani. Altfel nu se explică ce era cu atâtea mașini de spălat! Mai târziu aflară că greșiseră ușa și nimeriseră întrun depozit de buy-back, nu în casa de amanet unde spălau niște interlopi, “mălai” grișat!

Exact în momentul acesta, putem să-i urmărim la treabă: înarmați cu niște chei uzate, se chinuie să ducă la bun sfârșit rolul lor de spărgători! Transpirația curge de pe dumnealor, umezind pavimentul, în timp ce degetele le amorțesc, nefiind obișnuite cu lucrările, în general, și cu lucrările de finețe, în particular. Titel se screme să găurească structura metalică, și-i vine să-și bage picioru-n ea de treabă, dar n-are alți pantofi, de schimb. Nu și-a închipuit că-i așa greu să spargi o bancă, după socoteala lui mică, două-trei mișcări și gata!

Puițel e prea meticulos - el se ocupă de pază și dă sculele, la mână! A obosit să se tot uite-n spate, folosește o oglindă stradală, demontată pe drum.

După 56 de minute, banca-i spartă! Își bat palmele, strâng cheile furate dintr-un service auto și dau să plece, dar un proiector le taie drumul, pe mijloc – au fost prinși!

Amândoi oftează – ce-i și cu asta, nici spartul băncilor, nu o poți face liniștit?!? Chiar din prima, o “furi”?

Încătușați, cei doi gândesc că înțelegerea cu primarul a căzut - acesta nu se va băga, să-i salveze! Doar el îi angajase, să poate da vina pe cineva, pentru banii cheltuiți aiurea!

Resturile băncii din parc rămăseseră acolo unde le aruncaseră hoții!

 Să rămână drept pildă, că nu tot ce zboară, se fură! Mai trebuie și susținere!