-MĂI IOANE! DE CE TE BUCURI, MĂ?

-Măi Ioane! De ce te bucuri, mă Ioane?

C-arăți, de parc-o lună, ai fi cărat sifoane?

Nu vezi că porcu’ ista, nu seamănă a porc?

Nici sânge, bietul, n-are! Chiar dacă o să-l storc!

Că l-au umflat cu pompa, în cel laborator,

E clonă, băi! nu porc! De fapt, e - aligator!

Am renunțat, demult, deși mă umple mila,

La purceluș de țară! că mă cam freacă bila!

Ficatu-i barosan! e cât un pepene măreț,

Iar, între “balconașe”, îmi crește păr, da-i creț!

Au astupat fântâna, că apa-i poluată,

Și-acum mă spăl, mămucă! pe cap, cu apă plată!

Nu mai mănânc, ca în copilărie, din cele cruzături

Că mi s-acrește, frate! de-atâtea acrituri!

Lămâie, cu fasole! Lămâie, cu vignetă,

Că m-am cam rotunjit și sunt, iar, la dietă!

Mămuca mă îndeamnă, de vreau că să slăbesc,

Taman în coada săpii, în ea, să mă proptesc!

Nu mă mai duc la moară! La sală, tre’ s-ajung!

Și nu mă strâng pantofii, ci parcă mă împung!

Nu râde, băi Ioane! c-așa ajungi un pai!

Nu știu eu vorba aia, da’ sufletu-i în Rai!

Nu caut linguroiul, că mestec mămăliga

Cu mixerul de lux, și nu cu săpăliga!

Să spăl, la râu, eu, rufe? da’ ci, am bolunzât?

Le-arunc, pe toate-n cadă! cu flexu’, le învârt!

Ce, in? Ce, cânepă? Bumbac? Da’ ce? mai cresc?

Cu izopropilenă, acu‘ le-nlocuiesc!

Ce stai proptit în bâtă? Ioane! ia-ți umbrelă!

Nu te uita la mine, de parcă ți-s femelă!

Ce câini, la oi? mai bine ia-ți alarmă!

Un spray lacrimogem, și nu-ți mai trebe armă!

Te râzi, ca prostu-n șură! Ce spun, e prea banal-

Arăți, măi frățioare, ca junghiu-ntercostal!

De ce te bucuri, mă? mă vezi melancoloasă,

Cu ochii-n viitor, și limba asta, scoasă?

E vremea prefăcaniei, da’ parcă-i cam ciudat -

Să vezi, bă răgălie, ce mi s-a întâmplat:

S-a stins, asar’, lumina! Ca-n hrubă, coșmelia!

Și, dracii să o ia! s-a stins și bateria!

Eram acolo..., știi... unde te simți mai ușurată,

Dar nu aveam hârtie! nici un ziar, măi tată!

Acasă, nimeni, frate! Și ușa,... s-a blocat!

Eram ca iușca, bade! Eram, vezi, în ...necaz!

De-aveam și baterie, la 112, sunam!

Goluță, pe întuneric, lanternă, nu găseam,

Măcar o lumânare! sau un ceva, de ars!

Așa, ca o zeiță, pe tron, eu am rămas!

Când a venit lumina, la față, eram trasă -

Că se umpluse casă de lume firoscoasă:

Veniseră cu tății! cățăl și cu purcel,

Că n-am ieșit pe FACEBOOK și nu aveam apel!

Ia na! în locul meu, te-ar apuca cel râs?

Că se întoarse lumea, de e cu fundu-n sus!

Așa că, mă Ioane, cam multe s-au schimbat,

Dar, însă, din păcate, și râsu-i încurcat!

Nu râde, măi Ioane, c-așa am râs și eu,

Când m-am trezit cu lumea, călare pe WC-eu!