Aho! Aho! voi,
frați țepoși,
Nu mai fiți așa
gomoși,
Că din vechi,
noul răsare,
Și-un An nou,
iată! apare!
Și, din hruba
asta mică,
Aricilă se oftică-
Se-ntâlni cu o
mangustă,
Fără sutien și
fustă,
Care-i proroci –
la anul
Tare-l va durea “
bostanul”!
Și nu de la băutură,
Cât de la plouat în gură!
Nea Ariciul, desuetul,
N-o mai face pe poetul-
Auzi, prin scoarța vremii,
Și prin primăvara iernii,
Că Anul, care sosește,
Tot la noi se primenește!
Ce mai vâlvă! Ce noroc!
Sare-n sus, din poloboc,
Să ne salte-n cer și-n stele,
Visele cele rebele!
Nu-i așa, că-i vis de soi?-
Dă norocul peste noi!
Nu mai fiți tot încruntați-
Ia mai mânați, măi fârtați,
Trăncăniți din zurgălăi,
Mânați, măi! Hăi
!Hăi!
Și, cum vrem, cu
toți, schimbare,
Să vedem cam ce
ne-apare:
Pe covor de barabule,
Vom găti doar
tarantule,
Pe un pat de
prune amare,
Vom păpa fructe
de mare,
C-au ajuns, la
noi, în piață,
Merele, la preț
de rață!
Nu vom mai mânca cefuță,
Ci doar creier de
maimuță!
(Slavă Domnului ceresc!
Maimuțoii, nu
lipsesc!)
Tonul, îl vor da
rechinii,
Spumele, vin cu
delfinii,
Păstrăvul și cu
bibanul,
Vor înlocui
ciolanul!
Și, în loc de
porc spinos,
Vom mânca numai bot-gros,
Ciocârlie,
potârniche!
(Tot ne freacă la
ridiche!)
Că românul a
recurs
La fazan, labă de
urs,
Nu mai vrea
sarma, cârnați,
Puișori
deshidratați,
S-a emancipat,
treptat,
Și se lasă, fin, “mâncat”!
Ia mai mânați, ciorditori,
Și pocniți, din
pocnitori,
Peste munți și
ceva văi,
Mânați, măi! Hăi! Hăi!
Din adâncă
viziună,
Anul Nou, ce va
să vină,
Scoate un picior,
afară!
Veselia, ne omoară!
Gândul bun, sare
pârleazul,
Am uitat cum îi
necazul,
Și din vatra
umilinții,
Iată-apare
noaptea minții-
Fug belele, de
noi,
Nu se vor, ele, înapoi!
Și precum Mama
Omida,
Văz că moare
pălămida,
Sper să moară
buruiana,
Să nu fie vară,
iarna,
Să nu fim nici
cătrăniți,
Ci doar cei
români beliți!
Și mai vreau,
acas’, să vină,
Cei ce stau-n țară
străină!
Ne dorim, an,
după an,
Portofelul, dolofan!
Limuzine, vile,
case,
Să nu ne mai dea,
la "oase"!
Am vrea noi! s-avem de toate,
Lene, slană,
sănătate,
Zâmbete și
bucurie!
Cântece și
veselie!
Dar, mai bine,
n-am putea
Să nu mai cerșim
ceva?
Ia mai mânați,
frați, surori,
Să se-audă până-n
nori,
Chiotul și
veselia,
Fericirea și
mândria!
Mânați măi! Hăi! Hăi!
Vorba lungă,
sare-n dungă,
Și nu poate să
ne-ajungă:
Vă doresc numai
de bine!
Dar Țepilă nu s-abține:
Le doresc celor
ce scurmă,
Să nu mai rămână,
urmă!
Celor ce gîndesc cu ... parul,
Să li se întoarcă
„harul”,
Să ajungă
proctologi!
Sau măcar, niște
milogi!
Celor cu bârfa,
subțioară,
Să le fete mintea
chioară
Numai bâlbe-n
limba creață!
Și să se înece-n
greață!
Cei ce caută
pricină,
S-aibă pene de
găină!
Iar la cei ce-i
firoscoși,
S-aibă pene de
cocoși!
Să ajungă răcituri!
La cuptor, cu
murături!
Celor care au
doar glas,
Și prăjină, pe
sus nas,
Le doresc, cu
mult temei,
Ceea ce doresc și
ei -
Că așa e mai frumos-
Să coboare nasu-n jos!
Cei ce stau în
banca lor,
Le doresc mai mult
umor,
Să-i nu-i mai
apuce strechea,
Să mai plece și
urechea,
Nu doar capul să
și-l plece,
Că nu place dușul
rece!
Și, la toată
omenirea,
Le doresc să-și
țină firea,
Că pe lumea
asta-s toate
Trecătoare și
ciudate!
Fără dragoste de
viață,Făr-un cui legat cu ață,
Fără dragoste de
sine,
Fără urmă de
rușine,
Nu mai facem, noi,
castel!
Și-om trăi, în
veci, la fel!
Numai gânduri fin lucrate,
Să vă mângâie pe
spate!
Ho! ho! trebuie să
mă opresc
Și, la toți, să
vă doresc:
Chiar la
cumpăna-ntre ani,
SĂNĂTATE!
LA
MULȚI ANI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu