Lui Zgaibarog îi tuna și-i fulgera, pe senin cu nori buclați – boala lui
cronică nu se compara cu boala lui pe vecini! Cărora le păsa ca de fesul lui
bunicu’, de supărările lui Zgaibarog! Gomosului vecin nu-i intra în curte nici
popa, cu Ajunul, nici pui de cioară crăcănată și chioară de ambii doi ochi!
Nici păsările cerului nu treceau pe deasupra curții, iar avioanele de pasageri
făceau rută ocolitoare, i se dusese buhul lui Zgaibarog că face farmece, sau
incantații, sau nu știu ce vrăjeli de prost gust, că nici moliftele Sfântului
Vasile nu le mai dezlega.
Prin urmare, veninul lui
atingea cota superioară de inundație, adică îi dădea pe nas la fiecare mișcare
observată prin vecini, pe stradă, pe oriunde circula picior de homo sapiens. Și cum mai toți vecinii se mutaseră prin alte continente, iar cei rămași ridicaseră
garduri de beton de 4 metri, numai familia lui Pârjolea mai putea fi observată
de foișorul lui Zgaibarog, ce semăna cu
centrul de dirijare a traficului aerian.
Prima zăpadă, ivită pe
neașteptate, exact când lui Z. îi tresăreau fălcile de râs, că iar nu se dă
nimeni cu sania nici Crăciunul ăsta, l-a izbit ca suflul unui tun de pe un
cuirasat! Cum? iar se bat cu zăpadă? Nici nu apucă să se gudure de ciudă, că
cei 4 copii ai lui Pârjolea năvăliră în curtea cât o masă de biliard și se
apucă să facă un om de zăpadă. Nu trecu mult și respectivul de zăpadă avea
forma corespunzătoare, chiar semăna cu Z., nițel cu umărul drept lăsat. Neavând
morcov, în loc de nas i-au pus o coajă de banană rătăcită-n stradă, iar, de la
singura pernă din casă, au tăiat nasturii, cu care au dotat haina de gală a
omului de zăpadă. Mâini - i-au făcut din niște crenguțe de cireș, iar pălărie,
din farfuria lui Zgâmboi, câinele dumnealor, rămas, temporar, fără troacă. Z. spumegă urât de tot, auzind colinde
scremute pe genunchi, iar veselia copiilor îi stârni ulcerul și-i dădu
frisoane.
Noaptea, Z. se aventură
peste gardul vecinilor, cu gând rău pus Omului cu zăpada-n buzunar, dar nimeri
în groapa pe care Pârjolea o folosise drept piscină pentru cîrdul de rațe
leșești. Vârât pănă la brâu în smârcul respectiv, Z. jură că își va potoli
avântul distrugător, dar după ce omul de zăpadă va dispare ca prin minune, iar
minunea să fie el, Z.! Abia seara următoare, după ce înconjură toată curtea lui
Pârjolea, până ajunse în porțiunea fără gard, Z. ajunse la Om, dar nu și om! Acolo
găsi pe Zgâmboi, ținut flămând o săptămână, care, nehalit, încercă să-i pape
una bucată fund. Z. nimeri, pentru a doua oară, în piscina pentru rațe, dar
reuși, din fugă, să-i dea jos capul grămezii de zăpadă. Acum, stând în apă și cu Zgâmboi, învârtindu-se, mârâind, în
jurul lui, lui Z. nu i se mai păru serioasă treaba cu desființatul maimuțoiului
de zăpadă. Noroc că, a doua zi, se încălzi brusc, omul de zăpadă dispăru,
transformându-se în noroi, iar Z. reuși să iasă din smârc, poposind pe sobă,
acasă, unde nu simți ce-l arde la poponeț.
Să-și bage unghiile-n gât, nu alta, când auzi grohăit de godac sălbatic, în curtea lui Pârjolea! Auzi, vere! statul
se bate cu pesta porcină și plozii lui Pârjolea crapă-n ei cărniță rozalie de
pestan porcin! Z. se furișă, pe înserat, până la postul de poliție, unde, spre
ocrotirea comunității, îl reclamă pe Pârjolea, care încălcă embargoul pe porc
viu! Când află că porcul ajunsese în curte la vecin, grație șefului de post,
care l-a trimis la sacrificat, pe blat, lui Z. îi veni rău și nu din cauza
postului îndelungat. Mai ales când află
că Pârjolea nu se mai despărțea de un par, cât mâna, de gros, pesemne de când
auzise că umblă un nebun prin curțile oamenilor și le dărâmă omuleții de
zapădă! Vrând să se arate foarte discret, nici pe uliță n-o mai luă, ci de-a
dreptul prin curți. Așa căzu în afumătoarea lui Pârjolea! Noroc că acesta
terminase afumarea și nu mai era jar! Nu scăpă, însă, nemurdărit extern – se umplu
de funingine și avu ghinion să dea nas în nas tot cu Pârjolea! Care, speriat de
arătarea neagră, își scuipă în sân, puse mâna pe par și fugări intrusul, ajutat
de Zgâmboi.
Zgaibarog nu mai ieși din
casă, zicându-și că așteaptă, ca tot omul, colindătorii! Se obloji cum putu,
plânse la mirosul de cârnați, venit din vecini, dar se prefăcu fudul! Abia când
dădură ghioceii se lămuri că, la el nu vine nici I?Iepurașul de Paște! De înțeles,
nu înțelese decât că lumea e nedreaptă și are ceva cu el! Nu el, cu lumea! Niciodată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu