METAMORFOZĂ

  Lili își privi, drăgăstos, pruncul, și continuă să monologheze cu cea mai bună prietenă a sa, care nu apucase să spună, încă, ceva:

            -Nu-i așa că-i un copil minunat? Bietul meu îngeraș! cum doarme el, așa nevinovat și dulce! Uite! zici că e desprins din icoane! ce spun eu? din Rai! Cu mânuțele astea mici, cu gurița asta, așa de dulce, zău! că-ți vine să-l mănânci fără pâine! Că și-așa m-am îngrășat din cauza lui, nu se mai uită nici stâlpii, la mine, așa buhăită, cum sunt! Dar trebuie să-i dau, să crească, îngerașul mamei, îngeraș! Știi! nu pot să mă abțin de la dulce! Chiar de când am rămas însărcinată, am mâncat cum trebuie, dar de la dulciuri, nu m-am putut abține, îmi faceau cu ochiul, cu mâna, cu pumnul, cu ghiorțăieli în mațe! Sunt sigură că e un copil binecuvântat! Afară de șale, nu mă mai doare nimic, cum era înainte. La frate-său mai mare, am bolit, ca naiba! nu-mi mai reveneam! Și am slăbit, de m-a luat dracii, după ce a ajuns la un an jumate, și l-am înțărcat! Puișorul ăsta mic, nu mi-a dat așa bătăi de cap și de ciolane, se vede că-i un mic îngeraș, venit pe lume să aducă fericirea!

            De când îl am, drăcușorul de frate-său îmi mânâncă sufletul - nu e clipă să nu mă terorizeze! Dacă știam că-i așa rău, zău că - l avortam! Că numai rele face toată ziua! Trebuie să stau cu gura pe el, de l-am speriat pe îngeraș, tot țipând la drăcușor! Pe toate le face de-a-ndoaselea, nu lasă un vârf de ac, neînfipt undeva, în fundul sufletului meu. Parcă îl înghesuie toți dracii, care îl imping la rele și la trăsnăi!

            Dracul ăla, de bărbatu-miu, nici nu vrea să audă, să mai stea și el, cu îngerașul! Rar, mai stă cu drăcușorul ăla mare, dar nici atunci nu stă mult! Așa l-a învățat maică-sa, că de copii, se ocupă muierile, în timp ce dracii de bărbați stau la cârciumă și sporovăiesc. Vine acasă, luar-ar dracul! și nici farfuria nu și-o strânge, zice că așa l-am învățat eu, puturos și cu slugi!

Drăcoaica aia, de cumnată-mea, are și ea trei drăcușori, și, dacă îi mai lipești și pe-ai ei personali, pui de-o duzină! Numai strâmbe, știe să bage, de zici că și-a vârăt coada! Și cum lui bărbată-meu îi plouă-n guriță, pune botul la toate! Noroc cu îngerașul meu, care îmi încălzește inimioara!

        Dracul ăla bătrân, de socru-miu, nu mă are deloc la suflet, că are sufletul negru ca smoala! Dacă aș muri mâine, cred că ar da de băut! Da’ și eu, când îl prind, îl toc mărunt și pun și sare! O dată, n-a luat îngerașul în brațe, să vadă ăsta micu’ că are bunic! Că acuși îl ia Sarsailă, la coasta lui, și nici testament nu și-a făcut! Se laudă că are nepoți, dar o bomboană, nu le dă, darea-ar ... în capul lui, să dea!

            Și mai e și nevasta lui Scaraoțchi, soacră-mea, care n-are ochi decât pentru ficioru-su, de parcă e boț de aur cu nădragi! A venit la maternitate și-atât! Nu i s-a lipit de mână nicio cutie cu lapte praf! În schimb, numai la drăcușorul ăla mare, se uită, numai pe el îl vede, n-are urechi decît pentru el! Mare ți-i grădina Ta, Doamne! și toți din familia asta au sărit gardul la vecini! Ia să te ia mama, îngerașul meu, că cine știe ce drac colțos o să ajungi și tu, sângele, apă nu se face!

            Și iată că vine și soțul acasă:

-Iubito! …. Mai ascunde-ți, și tu! coarnele alea, și coada, că se prinde toată lumea de ce arde la noi, tot timpul, toate flăcările iadului! Și avem, după aia, drept musafiri, toată talpa Iadului!