Lumea te poate crede - un simplu măscărici!
Nu e totuna, să te umilești,
De la prostie, să-ți vină, să rânjești,
Să iei poziție de ghiocel, când poți
S-ajungi la mâna ăstor mari și hoți!
N-ați observat, că li s-a suit la cap,
Că ne-am obișnuit, să înghițim cel hap,
În timp ce ei se lăfăie-n castel,
Luptându-se cu adevărul paralel?
Ciudat! dar viața are mare har,
Când pui și mâna, pe un par!
Ce mangosiți! Ce sclifosiți!
Ce cred, că suntem, toți, tâmpiți?
Nu trece-o zi, să iasă castrații,
Să ne prostească, cu ample declarații!
De-am fi și bebeluși, am da în bâlbăială!
Ne-am săturat de bârfă și trosneală.
Și-n Pampers, am executa tonou-uri,
Dacă ne-ar da sacoșe și tricouri!
Să-mi stric, eu, tenul, și mânuța,
Când ăștia ne arată, iar, maimuța?
Bla-bla, gro-gro, miau-miau și
be-he-he!
Ne e mai bine, e clar că asta e!
Nu văd lumină, că nu prea am lumeni -
Din buzunarul cui, or tot lua pomeni?
Că, pân-acum, am tot plătit, cu
toții,
Ce au făcut netoții, proștii și cu hoții!
De aia, mi-e ceva foarte neclar-
N-o fi mai bine, cu mâna, strâns, pe par?
Decât să fiu un simplu măscărici,
Ce-ar fi să pun o mână, strâns, pe bici?
Văd - vorba bună, nu merge ca un ceas,
Că, de-atâta dreptate, mi-au cam ieșit pe nas!
Nu-mi pun problema, că viața e nasoală,
Ci, mai ales, că pare rasoleală!
Prea multe vorbe! Prea multă frăsuială!
Și, în secret, mutări și păruială!
Decât să văd umplut acest pahar,
Mai bine, mai sărac! Și fără par!
Nu am mai râs, cu poftă, de un veac,
Cătând să merg în frunte, ca un rac!
Ceva, din mine,- mi spune că exist,
Dar sunt prea ofticat și pesimist!
Mai bine precaut și arhivar,
Decât ca alții,... cocoțați în par!
Nu-ndemn la ură și la cel scandal,
Dar, mă întreb - oi fi vreun animal
De mă aștept, să aibă și habar,
Cei care vor, să pun mâna pe par?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu