ȚEPARII(II)

    Se specializaseră în țepuit fraieri: împrumutaseră un camion și niște bani, de la “un întreprinzător particular”, cu dobândă de 100%, și plecară la colindat prin țară! Că frumoasă țară mai aveam odată!

Ideea le venise după ce aflaseră că țăranii, deși acum se numeau “fermieri”, rămăseseră tot țărani, nu mai veneau la târg, să-și vândă produsele, unde mafia din piețe făcea ravagii, nelăsând picior de producător să rupă norii, cu vânzarea. Se ajunsese până acolo, că țăranii – fermieri nu numai că nu ajungeau în piață, dar nici prin apropiere, nu ajungeau, erau opriți de nu se știe cine, care le cumpăra marfa, pe mai nimic. Mai ales că știau că nici în piață s-ar putea să nu mai găsească loc, lucru știut de toți, numai de autorități, nu! Se pare că nimănui nu-i păsa că fermierul din piață, din 2000 mp de teren, avea producție – record și la păioase, și la păroase, și la tămâioase! De vindea, zilnic, tone! Dacă producția asta, se întâmpla pe vremea lui Nea Niculaie, ajungeau eroi ai muncii socialiste și noi intram în Uniunea Interstelară!

Să ne întoarcem la oile noastre, nu întâmplător: cei doi țepari meșteriseră două cântare - unul, pentru vânzare, altul, pentru cumpărare! Că făceau ceva deștept- luau marfă de ici, o vindeau colo, iar din banii luați, luau iar marfă, iar o vindeau...! Și tot așa!

Numai că, bineînțeles! cântarele erau, cum spuneam, mânărite serios  - unul, în plus, altul, în minus! Cine să se prindă de un furt de 1 kil, la 10 kile, când marfa se manevra cu tonele?

La început, fuseseră foarte atenți și țineau socoteala pe unde umblau, să nu se prindă cineva, că umblă cu fofârlici. Și nu circulau prea mult, le ajungeau două drumuri pe an, din care ieșea o căruță de bani, mai ales că, după primul tur de scrutin, lichidaseră împrumutul, plus dobânda, și intraseră, pe cont propriu, în afacere.

După turul doi, ca de obicei, cumpăraseră și propriul mijloc de transport, după care aruncară cu bani, în câini, fiind cunoscuți de toate jagardelele pofticioase, plus unele organe ale statului de drept.

Când se termina cu grosul banilor, treceau la treabă, fără să-și mai bată capul cu finanțarea, aveau, acum, cont deschis și la “întreprinzătorul particular” respectiv.

Din cauza succesului, nebănuit la început, s-au învățat cu viața “calumea”, mai ales că le intrase în căpățână că ei sunt negustori serioși, care fac un bine trântorilor de la țară, care s-au făcut comozi, de nu ies la târg, de lene. Și, cum făceau ceva bani, îi și cheltuiau, să nu se-mpută, de li se duse buhul prin barurile pentru figuranți!

Numai că începuseră să piardă din reflexe și să îndesească drumurile, cam încâlcindu-le! De! succesul îmbată și pe oamenii serioși, nu numai lichelele!

Așa că au nimerit întrun sat ardelean, care li s-a părut cunoscut, dar erau grăbiți, nu și-au bătut capul cu amintiri.

Au fost invitați în curte, să vadă marfa, unde au intrat cu tot cu camion. Aveau ăia curte mare, și casă arătoasă, nu păreau niște terchea - berchea!

Nici n-au băgat de seamă că, în urma lor, porțile au fost închise și ferecate! S-au trezit cu o droaie de bărbați înarmați cu furci, cu gospodarul, în frunte:

-Noi ne-am mai văzut și altă dată! Că, după ce ați plecat de la noi, am simțit că ceva nu era la locșorul lui și-am cântărit zahărul pe care ni l-ați vândut, cu cântarul nostru! De ne-a ieșit, că ne-ați tras în piept, ca pe proști! Ne-a venit în minte și că ni s-a părut că ați schimbat cântarul, când ați luat ceapa, că doar am văzut că aveați două! De rezervă, așa ne-ați spus?! Ei! acum e vremea să vă întrebăm de sănătate! Că de aia mi-am chemat ficiorii și ginerii, să ne facem, și noi, dreptate!

I-a salvat, cu puține coaste rupte, șeful de post - acesta fusese înștiințat de venirea țeparilor, chiar de gospodar! Și au avut de ales - bătaia sau dosar la poliție!

Au ajuns acasă cu microbuzul! Camionul a rămas acolo, pînă vor trimite banii, pe diferența furată!

Au jurat ca, altă dată, să țină minte pe unde au umblat, să nu mai fie proști! Ca tare i-au mai durut coastele și fundul, de fermieri!

Dar parcă pe asta v-am mai  povestit-o, nu-i așa? Oi fi pățit, și eu, la fel ca ei - mă lasă memoria?!? Și nici acum nu credeți că e adevărată! știu eu!