APEL DEȘANȚAT CĂTRE PĂRINȚI MĂMOȘI!

Insist pe tema excesului de așa-zisă dragoste părintească – nu tot ce credem noi, că e bine pentru copil, este și benefic acestuia! Cum ar fi înghesuiala de la poarta școlii, când duci, sau iei, copilașul! Și ne mai mirăm că sunt obezi! Nici cum era odată (și, poate, o mai fi!), când  năpârstocul pleca 7 km, de-acasă, să ajungă la școală, unde îl aștepta o sală de clasă abia încălzită, pentru care trebuia să spargă lemne. Dacă era iarnă (nu ca acum, ceva ca o toamnă rece), copchilul nu se mai ducea la sală, ci înota prin troiene, ba chiar făcea și ceva tuneluri, să poată ajunge la aceeși sală de clasă, unde uitase cineva să facă focul! Cât credeți că ar rezista un copil, dintre cei de azi, la așa vitregie a sorții?

Mi-aduc aminte ce drăcușori aveam, copil fiind, când mă punea mama să mestec în mâncare! Ce - drăcușori, era toată talpa Iadului, pe limba mea! Mi se părea muieresc, că trebuie să dau cu linguroiul, fiind băiat! Eu eram viitor bărbat, iar bărbații, nu-i așa? nu fac pe bucătarii improvizați! Lecțiile de gastronomie s-au terminat aici!

Parcă v-am mai povestit reversul? Nu-i nimic! dacă nu v-am povestit, să mai povestesc odată, ca să fie de trei ori:  acum vreo 30 de ani, a căzut norocul peste noi și munceam la Brăila. Aveam un bucătar meseriaș, care se lăuda că bucătărise la cel mai mare restaurant din Constanța, dar nu avea recomandări, să ne convingă. Ei, bine! gătea, întradevăr, foarte bine, și interesant! Doar că a dat peste el o hernie și a ajuns la spital. Noi, la tura de două săptămâni, aveam destulă mâncare, să ne săturăm, dar nu avea cine s-o și facă. Așa că, 8 zile am mâncat friptură: în tigaie, la cuptor, pe plită, pe cărbuni, pe jăratic, la soare și la rotisor! Borcanele cu fasole verde, mazăre, etc au fost uitate, părăsite și au rămas virgine, până ni s-a aplecat de carne!

La sfârșitul celor 8 zile, dacă pronunțai ”friptură”, te trezeai șnițel, și nu vienez!

Sătui de carne, am pus  mână, de la mână, și am plecat, împreună cu un coleg, la primul restaurant, aflat la vreo jumate de kilometru, de unde ne-am întors cu ditamai oloiul cu ciorbă de burtă! Care nu era friptură!

Trec zilele, timp în care făceam, zilnic, naveta la restaurant, și ajung acasă: nu-i spun soției, că-i dau idei, ci mă duc la maică-mea, unde, cu ceva rețineri, o rog să mă învețe să fac o tocană. Se uită, lung, la mine:

-Da’ unde erai, când îți explicam, când erai mic? Și cum mai fugeai, să nu te vadă cineva, cu polonicul în mână!

Tac, resemnat și vinovat! Fac cursul rapid de bucătari și, când mă întorc la Brăila, mă rog, pe drum, să vină nea bucătarul, înapoi!

Nu vine, așa că, a treia zi, suflec mânecile scurte ale tricoului și mă apuc, să fac mazăre cu carne. Iese bine, toată lumea e sătulă, cratița e jumătate, apoi se golește, cineva spune:

-Ai fost mârlă, nu ne-ai spus că știi să gătești! Ne-ai lăsat să ne umflăm cu fripturi, și să aruncăm banii, pe restaurant!

Nu pot să le spun, că abia ce-am învățat să mișc lingura în oală, îi las să creadă ce vor!

De la faza asta, am desprins mai multe învățăminte: prima – dacă mănânci, toată ziua, numai fripturi, ți se apleacă! Nu poți mânca, toată viața, numai carne macră, mai rozi și-un os! Adică, nu te aștepta numai la bucurii, mai sunt și necazuri! Nu sunt numai clipe frumoase, sunt și măgării! Și, dacă n-ar fi ciolanul gol, n-ai simți gustul cărnii adevărate. Numai cu BINE, BINE, BINE! când vine răul, e o adevărată tragedie, nu știi ce ai de făcut! De aceea, copiii noștri trebui să mănânce și fasole, nu doar grătar!

Doi: oricât ni s-a părut că părinții ne vor răul, punându-ne la munci murdare, nepotrivite cu vârsta noastră, poate că nu au greșit - ne-au pregătit pentru murdăria, la care ne vor supune alții, și societatea! Și, dacă privim cinstit, ei poate au făcut-o cu milă, să învățăm, ca să știm să ne ferim, pe când străinii nu vor umbla cu mănuși, vor lovi și vor rânji! Când am descoperit, matur fiind, câte am fost obligat să fac, de către părinți, (ca, ulterior, să constat că știam foarte multe despre lucruri, de care alții nici habar, n-aveau) le-am mulțumit părinților, că m-au „chinuit”!

Trei: ce-o fi , frate! rușinos, în a face și altceva, decât ce credem că trebuie făcut? Cum ar fi - un blid de mâncare? Păi, dacă ne uităm azi, doamnele preferă bărbații care știu să gătească, a devenit probă înainte de cununie! Sub pretextul că ”cei mai buni bucătari, sunt bărbați”, doamnele ne-a fixat un nou target - cuisineria! parcă așa se spune? Ce? mai ajungi la starea civilă, dacă nu știi să tai ceapă?

Aici vroiam să ajung – exagerăm, ținându-ne copiii, sub un clopot de sticlă! Fata nu știe să gătească, de când s-au inventat restaurantul și catering-ul, moare mâțul, sub umbrelă, nu mai trebui bucătăreală! Mă întreb dacă mai știe cineva, să coasă!!!  Nu! nu cu coasa! Așa cum multe dintre cele valabile, de la datul jos, din pom, nu mai sunt de actualitate! Cum ar fi bătutul cuielor! În tălpi! Nu în suflete!