(nerecomandat minorilor)
Obișnuia să meargă la
serviciu, cu microbuzul. Drumul dura, în mod normal, 25 de minute, nu și pentru navetiști! Așa că se calcula pentru 40 de minute, la întoarcere, 50
de minute, fiind mai multe opriri, să coboare muncitorii! Pentru că era o cursă
specială, doar pentru muncitorii de la fabrică!
Toderică se trezise relativ fericit, în dimineața aia -
nu avea nicio grijă, își aranjase lucrurile, de așa natură, că nu aveau cum să
meargă prost! Dacă putea apare vreo problemă, se va descurca el, nu ar fi fost
pentru prima oară când ieșea, cu brio, dintrun necaz.
Se urcă în microbuz, gândindu-se la ce avea de meșterit
în ziua aia, cum făcea de obicei - când ajungea la lucru, știa de ce să se
apuce și în ce ordine.
Numai că nu prevăzuse inevitabilul – nu plecă bine, din
stație, mașina, și lui Toderică începu să-i trosnească mațele, întrun mod mai
mult decît neplăcut! Prima oară reuși să stopeze strigătul ce-i stătea pe buze, după care durerea se calmă! Nu
trecu mult și era să-și înghită limba și să-și muște buzele, la următorul atac
al metroului său personal, după care energia sa internă stopă eventualele
dezastre chimice. Ce dracu' o fi mâncat?
Dar nu dură mult și energia sa internă răbufni, transmițând
populației pornită la treabă, că, undeva, se petrece o dramă! Toderică făcu tot
posibilul să mascheze dihotomia din mijlocul de transport - deschise un geam,
sughiță și râgâi, acoperind susurul de izvor, sparse parfumul din buzunar,
distrugând viitorul cadou pentru soție, și chiar roși!
Dintrodată, adormiții din microbuz se înviorară brusc, în
timp ce lui Toderică îi dădură, din nou, lacrimile – un nou acces de evlavie
borfăi prin spiritul său creator, îndemnându-l la sinucidere!
Când simți că nu mai poate, strigă la șofer, să oprească,
mai ceva să facă ăla, infarct, strigătul lui Toderică variind de la strigătul
dacic de luptă, la chițcăitul unui șoarece prins între dinții unei pisici
flămânde. Șoferul, sufocat de indignare, deschise ușa, eroul nostru coborâ și
toată lumea răsuflă, parțial, ușurată, mai puțin Toderică, care nu se putea
ușura! Încă! Erau și doamne în microbuz!
Nu se îndepărtă prea mult vehiculul care emana, din plin, gaze, că
Toderică o rupse la fugă spre păduricea rară, din apropiere! Numai că lui i se
părea că se află la mii de ani- lumină!
Ghinionul se trezise devreme, în dimineața aia, odată cu
Toderică - nu apucă să ajungă la pădurice, că un val de căldură, neprevăzut
pentru sfârșitul lunii februarie, dădu iama peste el! Nu mai avea rost să
ajungă la pădurice, se pare că problemele sale recente se sfârșiseră deja, mai
rămânea problema izmenelor lăsate în pădure!
Ca un făcut, ziua fu minunată, deși cam friguroasă prin
unele părți anatomice ale lui Toderică! Omul se dovedi același personaj plin de
inițiativă, model de curaj și disciplină, același inventator de produse
vandabile, cum era mai tot timpul! Așa că, orice reținere a tovarășilor săi de
traseu, dispăru, în fața abnegației sale față de munca prestată. Totul fu îngropat
sub tăcere, doar oameni suntem! Mai puțin ce rămăsese îngropat, în tăcere și-n
pădurice, dar asta e altă treabă!
Numai că nu luă în calcul că ghinionul stătea pe aproape
și nu-l scăpa din ochi – ajuns acasă, se ascunse în camera unde-și țineau
lenjeria, cu gând să ia ceva, pe el, dar nu apucă, că nevastă-sa năvăli înăuntru, surprinzându-l în postura semi-nud!
O lună dură postul negru, oferit de consoartă, care nu-l
iertă, până la moarte, de afrontul adus:
-Bine, nenorocitule, că te duci la muieri și vii acasă în
fundul gol! Ca să mă convingi, trebuia să aduci izmenele, acasă! De ce n-ai spus că-ți place să umbli așa, că te serveam eu? Auzi, colo - chemarea naturii!
(inspirată după o situație reală!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu