FIECARE CU POVESTEA LUI!

    Marcel e bogat, are prea mult, chiar el o spune! L-a pus ambiția la încercare și, din muncă multă și multă chibzuială, a făcut ceva avere. Are ditamai căsoiul, așa zice el! căsoi, de fapt, o vilă cu magazin la parter și locuință, etajele superioare. Și-a făcut chiar și piscină-n spatele casei, să vâri un elefant în ea, și nu stă înghesuit! Căsuța lui l-a costat altă avere, are 8 camere, două băi, 2 bucătării, un living cât o sală de cinema, iar garajul l-a construit drept hangar pentru turbojeturi. Când a terminat de mobilat, a constatat că banii strânși în douăzeci și cinci de ani abia îi ajunseseră pentru strictul necesar.
     Prietenii râdeau în spatele lui, parte, pentru că ei nu fuseseră în stare să ridice un coteț cu mansardă, parte, pentru că nu înțelegeau pentru ce ridicase dihania aia de hotel, că prea mulți musafiri nu avea, iar de închiriat, nu se complica.
     Nevastă-sa era, ea, mândră de așa frumusețe, dar nu se bucura deloc când trebuia să facă curățenie - deși își luase o femeie, s-o ajute, nici nu termina turul casei și o lua de la început! Bașca faptul că nu prea găsise om să o ajute, iar femeia de-acum avea o lene - n ea, mărime mare!

Cel mai rău era iarna- camerele avea 3 metri înălțime și biata centrală gâfâia de atâta funcționare, abia făcea față la jumătate din casă. Hotărâseră, într-un sfârșit, să monteze a doua centrală, pentru o cameră, bucătărie, hol și baie, iar restul spațiilor să le închidă și să le utilizeze doar în caz de necesitate. Dar, din cauză că fiecare spațiu era enorm de mare, tot costa mult încălzirea! 

Vecinul lui Marcel, Adrian, stătea cu familia într-o căsuță cu două camere mici și-o amărâtă de bucătărie, sprijinite de o magazie mare, gata să se dărâme! Nici curtea nu era prea mare, abia punea 3 table de roșii, ardei și alte ghiveciuri, iar copacii erau în număr de trei, dintre care un salcâm. Mai avea Adrian și 8 ari de vie, dar erau la mama naibii, la câțiva kilometri, dacă nu o culegea devreme, aveau grijă hoții și vitele de ea. Singurul salariu din casă era a lui Adrian, soața se îmbolnăvise de plămâni, nu mai putea munci, deși acum îi era mai bine.

Bine că le dăduse Dumnezeu 5 copii, care creșteau frumoși și isteți, dar săraci! Cel mai mare abia avea 14 ani, era primul în clasă și tot primul, când muncea cu tată-său! Ceilalți mai mult li se încurcau printre picioare, deși nu erau prea mici, dar și ei muncea cum puteau. Nici nu s-ar fi putut altfel, Adrian îi punea la treabă, dar nu înainte de termina lecțiile, îi vroia cu carte. Cunoscuții nu se mai linișteau tot bătându-l la cap, ce-i trebuise atâția copii? că aproape o omorâseră pe nevastă-sa!

      Degeaba le explica el că așa o fost să fie, nici nu e supărat pe cineva, n-are nici un rost să cauți vinovați! Că dacă i-a dat Domnul copii, i-a făcut și-un bine, și-un rău! Bine că are atâtea suflete în jurul său, și rău, că nu poate să le asigure traiul, cum ar trebui! Și tot bine era că, până acum, nu s-a plâns nimeni că-i rău!

Adrian avea, însă, o mare supărare - vecinul Marcel! Nu o trâmbița peste tot, dar era bine cunoscută relația încordată dintre cele două familii. Marcel se uita încruntat prin gardul din fier forjat, la masa din dulapi negeluiți, de sub nucul lui Adrian, când toată familia era așezată la masă. Numai jumătatea lui Marcel știa ce-i în sufletul său, mai  negru decât cerul într-o noapte cu nori de grindină. Și, ca un făcut, de multe ori când echipajul lui Adrian se aduna ciorchine, ieșea la plajă și Marcel cu nevastă-sa și se prefăceau că-i supără niște muște.

Dar lucrurile nu se opreau aici - dacă copiii scăpau mingea ieftină peste gard, Marcel nu numai că nu le-o înapoia, ci o tăia mărunt, sub ochii înlăcrimați ai micuților, care știau cât de greu le lua tata alta.

    Lui Adrian i se punea un camion plin cu lemne pe suflet, când îl auzea pe Marcel strigând la copii să facă liniște, voia să doarmă după-amiaza!

     -Stați și voi cuminți, vrea omul să se odihnească în casa și patul lui! încerca  Adrian să-i liniștească, dar liniștea nu dura mult, și iar ieșea Marcel  cu gura mare, amenințând că o să cheme poliția! De fapt, o și făcuse, în alte dăți, dar nu se alesese decât cu priviri puțin admirative, polițiștii veniseră și ceruseră lui Adrian să găsească o soluție, să nu se mai întâmple, aveau și ei copii acasă!

      Într-o  zi, mezina își vîrâ în nas boabe de fasole! Nu știa să vorbească, așa că nu s-a prins nimeni, până nu și-au dat seama că nasul fetei se dublase! Reunită în jurul năsoasei, familia și-a dat cu părerea cum trebuie scos obiectul numit fasole din nasul ce se îngroșa odată cu analizele de risc. Nimeni, însă, nu avea curajul să extragă corpul delict, de teamă să nu-i cauzeze vreun rău fetei!

    Copila începuse să plângă în disperare, spre groaza celor care nu aveau idei, cu excepția celei legate de mersul la spital. Însă și spitalul era departe, iar fata se speria din ce în ce mai tare, nu putea respira!

     Marcel auzise gălăgia din curtea vecinului, dar intrase în casă, ca să nu mai iasă afară, contrar obiceiurilor sale. Adrian l-ar fi rugat și chiar l-ar fi plătit, să-i ducă fata la spital, dar nu avea cui să se adreseze.

     Norocul lor, un prieten avea nevoie de ajutorul lui Adrian, așa că se găsi mașina care trebuia. La spital, o asistentă plictisită vîrâ un clește în fiecare nară a copilului, suci de câteva ori și situația a fost rezolvată, spre ușurarea tuturor.

  Marcel află cum s-a terminat povestea și comentă cu nevastă-sa:

    -Mare vâlvă, pentru un fleac!  Puteau s-o facă și ei, acasă, nu să deranjeze atâta lume!

    Nu trecură decât vreo 10 zile și unul dintre copii veni în fugă la taică-său, gâfâind de alergătură:

      -Nea Marcel zace prăbușit pe alee, nu se mișcă, iar tușica e plecată de-acasă!

    Adrian se repezi la gard, îl văzu pe vecin căzut într-o poziție nefirească și dădu fuga la poarta acestuia, pe care o găsi bine zăvorâtă. Nu avu altă soluție, decât să rupă o porțiune din gardul din spatele casei, făcut din scândură, ca să poată ajunge la Marcel. Acesta suferise un atac de cord, cine știe de când  zăcea acolo!

   Adrian  se repezi în casa vecinului, nu fără să se întrebe dacă era bine că intra în casă străină și, mai ales, la cine! Dar mai important era să-l salveze! Sună la Salvare și avură norocul să vină repede. Reușiră să-l scoată pe Marcel tot prin gardul rupt și asta îi salvă viața, dacă mai întârziau puțin, ar fi murit!

    Când s-a reîntors Marcel acasă, relațiile dintre vecini s-au schimbat, dar nu foarte mult. Acesta le-a mulțumit că  au avut grijă de el, s-a a oferit să le dea bani, dar ei nu au primit, li s-a părut normal ceea ce au făcut. De atunci, nu a mai țipat la copii și le dă mingea înapoi. Ba chiar dă bună ziua primul!

Copiii se miră de toate astea, dar tot nu înțeleg ce le-a spus Adrian:

    -Lăsați-i în pace, ar trebui să ne fie milă de ei! Mi-am dat seama de ce sunt cum sunt, și nici nu sunt vinovați! Sunt mai săraci ca noi! Au de toate, dar n-au ce le trebuie - COPII!