MESAJ CĂTRE CITITORI – BUN VENIT ÎN ȚARA ARICILOR DE BALTĂ!

Nu e nicio noutate, ne naștem ca să trăim singuri, să murim singuri, pentru că respirăm singuri! Dacă ar trebui să respire cineva în locul nostru, sigur muream de mult cu tocăniță de limbă-n gură! Iar dacă ar fi trebuit să respirăm pentru altcineva, ce ravagii am face! Dar e valabilă și vice - versa, cine știe cine  ar avea de împărțit cu noi trei linguri și-un cuțit?

 Puneți-vă în locul unui arici, care trăiește ca și ceilalalți, că de n-ar trăi, nici n-aţi mai citi, dar nici mare brânză n-ar fi dacă ar lipsi! Nu ați mai citi deviațiile unui arici nebun, e plină lumea de nebuni, nu trebuie să mai fie și arici! De aceea, putem să facem o incursiune în țara unor arici de baltă, denumiți așa din cauza țepilor fleșcăiți, pentru că le plouă des în gură şi te lasă baltă, când ţi-e  lumea mai dragă!

Soarta ariciului pornește de dimineață, aveam noi o vorbă, cine se scoală de dimineață..., se pune rău cu toți aricii, începând cu nevasta ariciului, curca! Ah! scuze, nu era curca! ne punem rău cu zoofilii! Consecvent principiului cu sculatul, atât de preferat de clasa politică, ariciului îi vine o poftă să facă ceva năstrușnic - să muncească! Dar să muncească serios, nu să se întoarcă să repare, conform pricipiului creștinesc cunoscut, să întorci și celălat dos, la cel care ți-a întins mîna! Sau care te-a plesnit peste bot, să-i întorci şi tu una, cum era faza?...

Cum să fie vorba de munci, când omenirea caută mai bine, cu cât mai puţină muncă, şi mai mulţi zurgălăi?  Doar munca l-a făcut pe om, neom, citez dim cripta cu inteligenţă a oralului popular! Măi omenire, măi tineret studios (şi călare , şi pe jos!), cum credem noi că s-au făcut cele enşpe mii de minuni ale lumii, cu roboţi de bucătărie, la care s-a ataşat o mătură? Ce păpam noi acum, iederă cu susan, tiramisu cu dovlecei sau gâscă umplută cu pietre de moară, dacă nu erau şi unii care dădeau cu ghebul?

Îmi place să cred că a dat orbul găinilor, varianta cu surprize, peste unii dintre noi! Unde mă duc şi unde mă întorc, aud numai de omenire cu statul mâinii în brăcinari! Îţi vine să crezi că nu mai munceşte nimeni sau, dacă o face, freacă usturoiul la rece! Numai că nu e aşa, mai sunt cu arici care nu înoată contra valului şi nici pipi nu fac contra vântului!

Destul cu critica, scuzaţi deranjul, voi, iubitori de frunze tăiate la câini! Vedeţi, de asta  n-o să scăpăm niciodată de câinii vagabonzi, trebuie să aibă de lucru cei ce se ocupă cu frunzişul  dedicat lor, javrelor!  

 Să ne închipuim o lume utopică, în care toată lumea stă cu cracii-n sus şi aşteaptă  să-i hrănească barza! Că aici s-a ajuns, vine barza şi na haleală! pe gratis! Nu la toţi, că barza refuză, încă, să vină şi la bărbaţi, spune că ea nu-şi schimbă gusturile, rămâne lesbiancă! Aşa că bărbaţii se lipesc de femei, şi  aşa de bine se lipesc, că pot trăi şi din supă de barză!  Da’ ce ne facem, că şi berzele pleacă afară, sunt mai bine plătite în statele  cu mălaiul gros, ies la pensie cu pensie frumoasă, merită să bărzuieşti!  Ca să nu mai vorbim, că au berzele astea un ajutor de şomaj, că îţi vine să-ţi iei zborul! Nici nu mai punem că berzele sunt stimate pe unde cară plozi, nu stau la coadă pentru asistenţă sanitară, stau veterinarii numai cu ochii pe berze! Bine că nu le mai confundăm cu lebedele, că le mânca unii şi pe berze!

Ţin minte şi-acum barza care m-a adus, pe mine, aricioi mic şi greţos, pe lume! Îi era atât de frig, că se oprise curentul, că mi-a îngheţat ţuţurelul sub aripa cheală  a bătrânei berze! Ia să mă fi adus acum, trei perechi de Pampers purtam eu şi cinci, barza! Săraca, a murit anul trecut din cauza orelor suplimentare, nu mai făcea faţă la cărat cocălari, şi a mai şi izbit-o, în burtă, un elicopter de luptă, ce cădea în picaj!

 Să lăsăm păsările, cu păsăricile, câinii, cu câiniţele, şi noi, cu animalele noastre de casă, care ne conduc pe unde vor ele! Pe noi, la muncă, ele, la odihnă activă!Aţi văzut ce repede ni se deturnează atenţia, când atacăm subiectul ăsta aparent inofensiv, dar care a îngropat până şi comunismul?

Fiul meu, în urmă cu câţiva ani, mi-a servit una bucată lecţie despre cum trebuie să ne uităm pe gaura cheii, să vedem viitorul. Atunci am mai învăţat ceva, să luăm exemplu de la americani - să muncim mai mult, ca să câştigăm mai bine, ca să trăim mai bine! Am uitat ceva pe drum? E posibil, pentru că părerea unanimă tinde să devină cu un NU în plus- SĂ NU MUNCIM MAI MULT, ci cât mai puţin, aproape deloc! Munca e pentru sclavi şi maşini computerizate, nu pentru noi!

Din  nefericire, viitorul e sumbru, arată ca un fund de găină pârlit cu arzătorul pentru porci - cu toată dragostea, vorba unui cunoscut analist, dar mi-e teamă să mă gândesc că s-ar putea să depind de personaje care muncesc o zi da, una, nu! şi mereu e nu!

 În ritmul ăsta, cu figurile de stil ce împodobesc generaţiile ce se ridică copăcel, lipsite nu numai de respect pentru alţii, dar cu uşoare umbre de respect pentru sine, îmi doresc moarte scurtă şi uşoară. Păcat că sunt atâţia care au crescut în normalitate, dacă sunt sufocaţi de cei care au crescut în coţet, printre rude de gradul I!

De  ceva vreme, mi-e silă  şi mie să mai muncesc, dar n-am altă soluţie, m-a mâncat în ureche să fac împrumuturi la bănci, să mă dau fălos cu I(’m) aphonul meu ultima generaţie! (Uf! Ce gafă! iar ultima generaţie, ce, am, oare cu generaţia asta? ) Sunt, însă, sigur, că sunt mulţi românaşi care transpiră la fel, ba chiar sunt destui de mulţi care s-au înglodat în datorii, ca să facă un viitor viitorimii! Care viitorime dă acum înapoi, adică fuge ca tăunele...!

N-am nimic, cu nimeni, sunt doar eu, arici de baltă, care o scăldă şi el cum  poate, mestecă în gol trăsnăi! Sincer, nici mie nu-mi place munca, îmi place doar la alţii, dar nu înţeleg cum de nu li se atrofiază muşchii alora care stau cu mâna-n... buzunarul de la spate, că nici sala nu-i mai pune la loc!

 Trist e că subiectul deranjează! Printre multe alte subiecte, ce odinioară erau fierbinţi, şi subiectul muncă începe să semene cu o grămadă de cenuşă! La noi, la români! Că cine se duce la muncă în străinătăţuri, n-are timp nici să-şi şteargă nasul! Şi atunci, pot să întreb cui trebuie să mulţumim c-am ajuns aici, că aş vrea să-l premiez? Sunt pudic, că v-aş spune cum!