TRĂDARE - TRĂDARE, DAR SĂ ŞTIE TOATĂ LUMEA!

    -Ştiu că nu am jucat cinstit şi mai ştiu că n-o să mă ierţi! Ieri, cineva mi-a spus că noi suntem vinovaţi de ceea ce ni se întâmplă. Când eram mai tânăr, astfel de bălării nu înghiţeam deloc, mie îmi plăcea cu slănină, nu cu fasole bătută! De aia nu m-a interesat niciodată spusele celorlalţi, am ţinut cont doar de ce simţeam, gândeam şi vorbeam EU! De aia, nici pe tine nu te-am băgat în seamă, era mai comod să trăiesc pentru mine şi nu cu tine!
      Cum spuneam, cineva zicea că nouă ni se întâmplă ceea ce alegem să facem. Sunt de acord! Acum! La 20 de ani, când umbla câinele cu prescuri în coadă, mă prefăceam că nu sunt de acord cu teoria fatalismului, aia care spune că ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus! Acum sunt de acord că soarta ţi-o poţi schimba, dacă alegi ce trebuie şi când trebuie. Amicul de care pomenesc susţine acelaşi lucru! Şi tot el compara, acum câţiva ani, viaţa cu un program pe calculator. Făcut de Creator şi cu dedicaţie! Mi-a plăcut că nu se dă bătut, e unul care mai şi gândeşte! Bine ar fi să gândim cu toţii, dar nu ales- bules! Ci când trebuie şi nu  când e prea târziu !

Subscriu la ce zicea – întotdeauna avem de ales! Creatorul ne dă, nu ne bagă-n traistă, dar trebuie să alegem  -mergem contra curentului, ca să ne schimbăm soarta sau ne lăsăm duşi de curent, pe drumul predestinat? De obicei, alegem să ne lăsăm în voia sorţii, autocompătimindu-ne  şi lamentându-ne! Ce lucruri urâte ne-a aruncat viaţa! E prea greu să înoţi contra valului şi a vântului! Mai bine carne macră, decât ciolan dezgolit! Lasă! că mă duce şi pe mine!

Discuţia a pornit de la tine, draga mea! Cum te-am neglijat ani mulţi şi grei, fără să te bag în seamă şi fără să mă uit la tine! Amicul spunea că noi ar trebui să avem grijă de noi şi de cei dragi. Parcă mai ştie cineva de cine şi cum să avem grijă? Am discutat cu el şi aveam aproximativ aceleaşi păreri despre cum trebuie să te porţi cu propria persoană. Le avem şi-acum, nici vorbă! Uite, de exemplu, de ce trebuie să plătim cu toţii pentru cei care îşi bat joc, efectiv, de ei? De ce trebuie să asigurăm asistenţă medicală unui boschetar, care toată viaţa lui n-a mutat un pai? Sau unui alcoolic, care nu poate să se stăpânească? Sau unui copil făcut la beţie şi aruncat în hărdău? Şi asta, vorbind la modul cel mai creştinesc! De ce să plătim ciroza sau cancerul unuia care a ştiut doar să bage-n el de toate, dar n-a dat un sfanţ pe muncă?Gândim aşa, până ajungem pe targă! De acolo, privim lucrurile mai îngăduitori!

O fi un mod inuman de a gândi, dar pentru unul dintre ăştia, câţiva cu mintea acasă şi care au trudit la viaţa lor, nu mai apucă nici pensia, şi nici reţetele compensate. Eu, unul, nu aş vrea să judec pe nimeni, dar parcă există ceva dreptate în raţionamentul ăsta, să se bucure de drepturi cei care şi-au adus aportul la moştenirea comună! N-are nicio legătură asta cu o gândire comunistă, ar fi doar o corectură adusă unui sistem care nu-i prea fair-play cu cei care-l duc efectiv în spate!

Recunosc, trebuia să-mi dau seama că ceva nu e în regulă în relaţia noastră, a mea, cu tine! Unul, scârţâia, iar eu nu auzeam  decăt susurul apei de la chiuvetă! Nătângul mamei! Tot dădeai semne de despărţire, dar eu, nimic! Nu ştiu unde mi-au fost ochii, dar, mai ales, mintea ! În loc să iau măsuri, să nu ajungem aici, eu băgam în mine 3 pachete de ţigări şi 6 cafele pe zi! Mâncam aiurea şi dormeam ca un viţel la poartă nouă! Eram tot timpul cu ochii pe prostii şi nu simţeam că pregăteşti ceva urât! Şi nu un divorţ, ceva mult mai rău, vroiai să mă părăseşti definitiv! Ce m-aş fi făcut fără tine, când de-o viaţă ne cunoaştem şi trăim împreună?

Cum de noi, oamenii, ne dăm inima cui nu trebuie şi nu o păstrăm doar pentru cei care ne iubesc cu adevărat? Pentru toate femeile cu care am avut de-a face, pe tine te-am lăsat mereu la urmă. N-ar fi trebuit, tu erai cea  mai importantă! Tu nu m-ai fi părăsit, ştiai că am nevoie tot timpul de tine! Eu mi-am bătut joc de izbucnirile tale, băteam alte poteci! Cum spunea amicul meu, n-am ales ce trebuia, aşa că trebuie să plătesc!  Fără tine nu pot trăi!

Este ultima dată când îţi mai cer ceva - NU MĂ PĂRĂSI, AM NEVOIE, DIN NOU, DE TINE! Îţi jur că nu voi mai repeta greşelile trecutului, voi fi atent la ce-mi spui! Recunosc şi faptul că m-ai atenţionat de atâtea ori că nu e bine ce fac, dar eu, prostul pământului, am negat influenţa ta! Mai dă-mi o şansă, inimioara mea, promit că de data asta voi face ce trebuie! Dar numai tu poţi hotărâ! Nu mă trăda şi tu!

-        Dom’ doctor, pacientul îşi revine! Iote, hăis! după două infarcturi! şi bătrâna lui inimă o ia de la capăt! Halal inimă, nu-l lasă la greu, deşi se vede că şi- a cam bătut joc de ea! Bine că nu gândeşte cu inima, că era mort demult!