ZILELE TREC ŞI ANII SE DUC!

Cerşetorul se trezi dimineaţa, fără chef de viaţă, hotărât să zacă-n bordeiul lui, până i-o ieşi părul prin fes! Doar era ziua lui de naştere, nu era prost să iasă la cerşit într-o aşa zi mare!

Numai că, anul ăsta afacerile nu-i prea mergeau, aşa că aniversarea îl prinsese doar cu zero barat lei, două cepe şi-un nap uscat!

Nu-i nimic, şi-a spus tuşind, bine că sunt sănătos şi  mă mişc!

Prin tavanul spart, privi soarele cum se veselea, de vreo câteva zile nu dăduse nici un semn de viaţă, lăsând o ploaie măruntă să-i ţină locul, spre ciuda tuturor, cărora umezeala nu le încălzea sufletele!  Dar, de parcă ar fi ştiut, iată! soarele ieşise în cinstea lui!

După ceva vreme, simţind că îi ghiorţăie maţele, se hotărâ să mânînce napul, lăsând cepele pentru supa ce va constitui masa de seară. Tristeţea lui obişnuită îi dădea târcoale ca un roi de viespii, iar hainele nu reuşeau să învingă răcoarea toamnei  apărute peste noapte.

Ieşi în curtea goală precum chelia unui pleşuv convins, exact la timp să-şi vadă vecinul, un negustor înstărit, cum îşi aruncă gunoaiele în curtea săracului, odată cu :

-Na cadou de ziua ta, nenorocitule!

Şi când te gândeşti că amândoi copilăriseră împreună! Şi mai fuseseră şi colegi de bancă!

Când deschise uşa, să intre, rămase uimit de îngrămădeala din casă - mulţime de suflete foiau peste tot! Dar foiala încetă, odată el intrat.

Motanul tărcat, ce-i încăzea spatele, sări primul, punându-i la picioare un şoarece abia prins, încă mai mişca. După el, veni javra costelivă, ce se pripăşise acum un an pe lângă bordeiul lui, aducând un os proaspăt dezgropat, cine ştie de când îl păstrase în pământ, rezervă pentru zile negre! Sau, mai ştii, exact pentru ziua asta!

Cioara aduse o creangă de copac, bună de foc, atât de grea, că, mai-mai! să-şi dea sufletul, cărând-o! În farfuria de pe masă găsi două boabe de grâu, dar, de la şoarecele cel fricos. Până şi paianjenul din colţ lansase, bine încorsetată, o muscă grasă şi enervantă, care bâzâia să i se dea drumul, şi care oferea muzica necesară sărbătoririi!

Şi atunci, cerşetorul simţi că era cel mai bogat om din lume, cu atâţea prieteni sinceri în jurul lui! Mult mai bogat decât pentru muntele de cadouri pe care le primise vecinul, ca apoi să se laude că, de multe ce erau, nici nu mai ştia ce conţineau şi de la cine erau! Şi care, mai apoi, se plângea că-l sărăciseră musafirii!

Săracul nu mai simţi nici frigul, nici umezeala, nici foamea! Cu atâta căldură sufletească în jur, anii nici nu mai contau!

Cu ani în urmă, aflat în divorţ, singur - curcă  şi sărac lipit scoarţei pământeşti, de ziua mea s-a  nimerit să muncesc ca un tembel, aşa că nu am simţit cum a trecut timpul şi nici nu am băgat de seamă semnificaţia zilei! Pe atunci nu vă aveam pe voi în jur, dragi prieteni, ba chiar mă ocolea lumea ca pe un ciumat cu diplomă !

Ajung supărat acasă şi, de cum intru pe poartă, mă apucă o tristeţe incomensurabilă, iar singur, de ziua mea? Nici nu bag se seamă vreo schimbare, aşa că mă remontez, nu e prima oară în viaţa mea când mai trece un an şi eu tot cu munca şi belele!

Abia pe seară îmi sare în ochi punguţa de cadouri, cât o palmă mai răsărită, pusă pe un bidon de apă! Când mă uit, inima mea face un salt în ceruri – un înger mic lăsase un cadou în ea: o pungă de cafea, aşezată pe frunze uscate şi pictate de mână stângace, de copil, pe pietricele, pictate la fel, un paianjen de plastic, aproape să crezi că-i viu! Şi cîteva rânduri, de la fiica mea, de 8 ani, care îmi spune că atât a avut, ştie că îmi place cafeaua!

N-a pomenit nimic de munca ei, cât s-o fi chinuit să picteze aranjamentul!

Le mai am şi astăzi, (mai puţin cafeaua!)  şi-mi spun de fiecare dată că fericirea se compune din lucrurile mici, pline de dragoste, şi din fapte simple, lipsite de egoism!

Mulţumesc tuturor celor care sunt alături de mine cu sufletul, pentru că nu există dar mai mare  ca acela să simţi că ai alături de tine, chiar dacă distanţele sunt uriaşe, oameni adevăraţi!