Cei 6 păreau nelalocul lor în barul ăla - parcă erau
niște rinoceri, întrun club de rațe! Preferaseră să iasă din oraș și să meargă
undeva, unde să fie vegetație, apă și soare, dar nimeriseră la pensiunea
selectă de lângă lac. Odată intrați, se părea că nu-i băgase nimeni, în seamă,
dar viața îi învățase, pe fiecare-n parte, că lucrurile simple sunt de obicei,
complicate, deci intrarea lor nu scăpase neobservată. Nici n-avea cum, figurile
lor hirsute și fețele posomorâte săreau în ochi, de la kilometri distanță!
-Plecăm? întrebă J., dar modul cum rosti întrebarea suna
ca o provocare, ce nu avea decât un singur răspuns.
Așa că au rămas! Nu prea se simțeau în largul lor, dar li
se acrise să tot încerce să bea ceva – peste tot, în orășelul ăla turistic,
dăduse peste aceleași fețe plictisite și snoabe, care-i privea ca pe niște
viermi! Iar ei nici nu prea se simțeau altfel, avându-se în vedere situația
lor.
Cei șase formau o echipă de montatori, aparținând de o
firmă care prinsese un contract gras în
zona aia turistică – un restaurant uriaș, cu piscină și zonă comercială. Deși
păreau puțini, echipamentele cu care lucrau erau ultimul răcnet al
modernismului, astfel că partea lor de lucrare - fundația, se va termina în curând, iar ei vor pleca în altă parte, la
altă lucrare. Niciunul dintre ei nu avea familie, nu-i lega nimic de vreun loc.
Nu se iubeau între ei, dar, muncind de ani împreună, se respectau destul de
mult, ca să nu se încaiere. Plus că fiecare muncea independent, iar patronul
făcuse atât de multe pentru fiecare dintre ei, când lumea îi repudiase, încât
nu îndrăznea unul, să-l contrazică sau să-l supere cumva!
În seara aceea, ieșiseră la o bere, dar se pare că nu
avuseseră noroc - nici aici n-au scăpat de grupul de băieți de bani gata!
Aceștia tocmai intraseră pe ușă, atrăgând atenția prin trântirea ușilor,
strigătele folosite pe post de conversație și, mai ales, prin hainele de fițe
cu care erau îmbrăcați. Cele trei tipe, care îi însoțeau, nu se deosebeau prea
mult de cei 11 bărbați gălăgioși, care păreau cunoscuți de toată lumea, pentru
că, odată intrați, fie erau întâmpinați de strigăte vesele, fie locul se golea
fără explicații.
Era deja al cincilea local unde cei șase au vrut să
rămână, dar, de fiecare dată, se treziseră cu scandalagii, așa că evitară orice
conflict și ieșiseră afară, să caute alt loc. De data asta, însă, le intrară în
cap că nu e doar o concidență, dar se înșelau – trupa nesuferiților considera
că toată lumea e a lor și că toți ceilalți se vor feri din calea lor!
Cum nu știau asta, tăcuții
s-au încruntat – doar n-o să fugă toată noaptea, din cauza celorlalți! Nu-i
deranjase, pînă acum, nimeni, dar ei vroiau liniște și nu să intre-n necazuri!
Blondul, care părea
dirijorul celorlalți, observă căutăturile lor și ceva nu-i conveni, așa că se
apropie de ei, privindu-i fix, provocator:
-De ce se chiombelesc
ăștia, la noi? Nu știu unde, dar am mai văzut fețele astea, chiar în seara
asta!
Cei șase stăteau cu
spatele, căutând să se lase văzuți cât mai puțin, așa că blondul nu se mulțumi cu atât, se duse spre ei, vârându-se în sufletul lor. Grupul blondului se puse pe chicotit, mirosea
a distracție pe gratis!
-Hei,
băieți! ce căutați voi în orășelul nostru, fără să cereți voie? întrebă blondul
clătinându-se pe picioare. – Hopa! băieții se feresc de necazuri!
“Băieții”, care-i puteau fi, fiecare, tată, se prefăcură că nu-l aud și nu-l văd - intuise,
prostul, bine - nu vroiau necazuri! Mai ales că știau cine era blondul – fiul
Primarului! Iar cei din gașca lui erau, toți, copii de politicieni și de oameni
cu bani mulți. Așa că berea “scăpată din greșeală”, de către blond, ateriză pe fața ciupitului
tatuat, un slăbănog pe care n-ai fi dat doi bani, dar care putea fugi cu un
vițel în spate. Contrar așteptărilor petrecăreților, slăbănogul nici nu clipi,
dar făcu, către ai lui, un semn de retragere, care nu-i scăpă blondului.
Ce s-a petrecut apoi, s-a aflat din
ziare – dintre cei 11 cheflii râzgâiați, 7 au ajuns la spital, cel mai grav
afectat fiind blondul! Nici fetele n-au scăpat nevătămate, erau prea bete, ca
să stea în băncuțele lor!
Abia a treia zi, cei șase au scăpat
de la poliție. Cum toți aveau cel puțin o condamnare, vina părea doar a lor.
Părinții victimelor au tras destule sfori, să-i vadă închiși, numai că barul
avea nu mai puțin de 16 camere de supraveghere!
Patronul lor, fost pușcăriaș și el, a ținut o conferință de presă, unde a
prezentat, pentru prima oară, proiectul ”O nouă șansă”! Unde erau folosiți doar foști
condamnați, pe care nu-i vroia nimeni prin preajmă. Și cu care el lucra foarte
bine, cu o singură regulă – să-și respecte colaboratorii și să fie respectat! Plus că el montase camerele de supraveghere!
Nu se știe nici până azi cine a
fost considerat, oficial, vinovat – foștii sau viitorii? Poate e mai bine așa, nu se știe niciodată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu