ȚEAPĂ – N-AM ÎMBULINAT-O DE TOT!

      Dacă aș zice că nu mă mai miră marea urdă și-un kil de telemea, din țara asta, aș minți, și, nefiind Pinocchio, nu s-ar prinde cineva, că vând gogonate. Doar că, în furoul meu intim, îmi zic că am mai avea o șansă, dacă n-o mănâncă pupăza din tei! Cine mai ține minte pupăza asta, că s-a umplut lumea, de pupeze, și unele dintre ele cred că-s lebede negre și-s și la guvernare.

         S-a întâmplat sâmbătă, când muritorul comun nu pleacă nicăieri, ci umblă dezlegat prin parohia sa – am rămas fără pâine! Mi-am făcut un plan subțire – la unul dintre cele două magazine apropiate, unul sigur nu mai are pită, iar la celălalt, o să pic în pauza adoptată recent, de la 15.00, la 16.00, cum am luat țeapă ultima dată, adică luni. Cum mașina e-n service pe perioada nedeterminată, iar eu mai resimt entorsa de acum două luni, indicat ar fi să încerc după ora 16.00, dar nu mai târziu, m-aș mira să aibă pâniță și-atunci! Cei 500 de metri i-am parcurs cu greu – “foalele” mele prezintă niște găurici, prin care suflă alizeul, iar copita entorsionată a început să mă doară, așa că n-am gustat gluma de la magazin, unde programul de păuzică era, de data asta, 14.00 - 17.00! Fiind ora 16.23, după ce m-am convins că am avut dreptate și nu era pâine la al doilea magazin, am cumpărat din ăsta niște kile de cartofi, că doar așa îmi amintesc ce am de cumpărat, când intru undeva și nu am ce să cumpăr, din ce mă interesează. Și, convins de copita dureroasă că nu-i ceva rău, mi-am spus că aș putea aștepta acolo până se termină pauza, să nu fac două drumuri degeaba, bașca aș putea bea o cafea de la automat, să nu mai chinui eu, una, acasă. Foarte convins că am ales corect, magazinul închis având niște patroni muncitori și de calitate, care nu mi-au făcut niciodată vreo surpriză neplăcută, deci toată încrederea, m-am chinuit să - mi extrag cafeaua din aparat. Dar se pare că banii mei nu i-au plăcut echipamentului de frecat E-uri, doar cineva din magazin a putut păcăli scula, să-mi elibereze cafeaua, cu ban nou, ăia vechi fiind nervoși și senili. Mi-am instalat fundul în micul părculeț, dotat cu 4 mese din lemn, niște bănci și - o pompă, grație fostului primar care a inaugurat părculețul cu fanfară și mocofani, spre bucurie cartierului, mare amator de zurgălăi. Masa "mea" suferise o trepanație cu toporul, iar acum incizia era acoperită cu 2 (două) foi de tablă, în a căror colțuri, bineînțeles, m-am tăiat! Or să zică democrații – măsuri dictate de lipsa de educație din cartier! Da’ de ce tablă cu colțurile-n sus? Educațiunea se poate vedea și la copertină, unde un șiș zglobiu a decupat niște urechi de elefant. Acolo, de ce nu - tablă? Colegii de părculeț - vreo 6 puști, două puștoaice, dintre care una, superponderală, o soră mare, cu sora mică, și un etnic de vreo 17 ani, care venise, și el, cu zeama de cafea, de la aparat. Și au început surprizele: slăbătura de fată s-a enervat pe unul dintre puști, că i-a mutat gentuța:- “Ce pui, mă, laba pe ea, m-a costat 30 de dolari! –Adică, cât vine în bani românești? s-a mirat ăla. – Înmulțește cu cât e dolarul și-o să vezi! – Și cât e dolarul? - 4 lei!- Și cât vine , în final?- Nu știu, că n-am timp să calculez!". După care a mutat gentuța sa de 30 dolari, pe bordură, în stradă, pe lângă unde se scurgea apa de la pompă. Și a continut să joace o variantă de volei cu strâmbături, împreună cu ponderala, care, din motive de slăbire, nu-și dădea din spinare rucsăcelul, care conținea un bidon de suc și-o pungă de snacks. Ceilalți puști au testat rezistența gardului, cu cele 4 biciclete, în timp ce tânărul etnic și-a terminat cafeaua și, bravo! a dus ambalajul la coșul de gunoi! După care și-a prins o țigară, în timp ce surorile ronțăiau din pungile care vroiau să-și ia zborul spre țările calde. N-a trecut mult timp și a apărut un BMW, din care a coborât un tânăr tatuat și înțolit, cu bulendre de firmă, care a venit să umple un bidon cu apă dotat cu robinet ultramodern. De unde se vede că și frații din diaspora preferă apa de pucioasă sau de ce-o mai fi, în locul apei minerale de la robinet. Și iar stupefacție – toți copii, inclusiv surorile, AU DUS AMBALAJELE LA COȘ!! Să moară mâțul, pe tarla! dacă m-am așteptat la asta, întrun cartier unde n-au curaj mamele din oraș să-și caute fetele, de-un viol, sau n-ai tupeu, să te uiți urât la un drogățel, empatic cu tomberonul! Zău că mai avem o șansă, dacă copiii ăștia ar fi canalizați pe unde trebuie! Mi-a fost teamă că mă bat ăștia mici, dacă nu-mi strâng gunoiul! Și-am mai constatat că puștiulimea le cam încurcă, dar intenția există, și asta e bine! Deci țeapă - n-am îmbulinat-o de tot!

     Din păcate, micul exercițiu de studiu asupra naturii umane a avut un sfârșit lamentabil: nici la 17.30, n-au mai deschis la magazin! Cei peste 25 de clienți au înjurat, (fără mine, că mie mi se uscase gura), statul degeaba în soare. Dezamăgit cumplit (tocmai ce vă spuneam ce impresie super- favorabilă aveam despre patronii magazinului, care ar fi trebuit să fie de serviciu!), după ce am epuizat subiectele de conversație cu cei cunoscuți și răspunsul la invariabila întrebare – Când deschide?, mi-am luat singurul picior valid, la spinare, și m-am teleportat la următorul magazin, aflat la alți 500 de metri! Fără a mai comenta că eram în ținută de scandal și că mă cunoștea omenirea, de om serios și cu pantaloni lungi! Pusă bucată, lângă bucată, am pierdut mai mult de-o oră și m-am enervat pentru două, ca să constat că nu suntem în stare să ne respectăm nici pe noi, nici pe cei din jur, dar spunem despre copii, că sunt răi și needucați!