“Atunci când întâlnim o tragedie reală în
viaţă, putem reacţiona în două feluri – fie pierzându-ne speranţa şi picând în
obiceiuri autodistructive, fie văzând tragedia drept o provocare de a ne găsi
puterea interioară. Mulţumită învăţăturilor lui Buddha, sunt în stare să ader
celui de-al doilea fel.”(DALAI LAMA)
Tânărul curios ajunse, întrun târziu, în Tibet. Sătul de
conversația sterilă din mijloacele de deplasare utilizate, începînd cu "rata" ruginită, cu plecare din satul său natal, abia aștepta să se odihnească și să
mediteze la problema existențialismului cu două fețe, pentru care bătuse atâta
drum.
Nerăbdător să găsească răspunsuri la miile de întrebări
ce-l frământau, nici nu mai dormi, așa că porni imediat în căutarea călugărului
tibetan, pe care i-l recomandaseră mai mulți dintre cei ce poposiseră în Tibet.
Îl găsi privind apusul de soare, părând că nu mai face parte din lumea asta și
că trăiește întro lume paralelă. Tăcut precum piatra, se așeză lângă acesta și așteptă
să i se acorde atenție, ceea ce se întâmplă foarte tărziu:
- “Petrece puțin timp singur în fiecare zi.” Lasă-ți sufletul liber și va
gânguri precum un porumbel. Și așa vei afla toate tainele pământului.
- Apoi, eu mă simt singur tot timpul, îi doare în fund de
pălărie, pe cei din jur, că eu mă porumbelesc prin zonă!
-„Mintea calmă aduce tărie interioară şi încredere în
sine, şi din această cauză este foarte importantă pentru o stare bună de
sănătate.”
-Ce sănătate, nea călugăru’? Când
toată ziua n-auzi decât de violuri și hoții? Nici boala nu mai dă-n tine, că
ești deja stresat!
-„Scopul nostru principal în viață e să-i ajutăm pe
ceilalți. Și dacă nu-i poți ajuta, cel puțin nu le fă rău.”
-Da’ care deosebirea dintre bine și rău? Că nimeni nu mai știe cum e cu laba gâștii?
-De fapt, de ce ai venit aici, dacă duci cu tine toate
gândurile rele și urâte? Toată lumea caută întrebări, dar nu le caută în
interiorul său, le vrea de-a gata, mestecate și rumegate de alții! Nu pierde
niciodată timpul, e singurul care nu se mai întoarce! Și pentru că nu vreau
să-mi pierd timpul, am să-ți răspund la o singură întrebare!
Tânărul venise c-un pomelnic de întrebări în traistă,
dar, luat pe nepregătite, nu-i trecu una serioasă prin cap.
- Ei? mai întrebă o dată călugărul, schițând gestul de a
se ridica.
- Gata! știu: cum să facem la noi, în România, să fie
altă clasă politică?
- Ai flori acasă? Văd că dai din cap, că da! Nu ai
observat că, dacă nu le dai apă când trebuie, se ofilesc? Dacă le dai prea
multă și prea des, se îngălbenesc și mor! Din când, în când, trebuie să le
cureți de uscături și de frunzele uscate. Ți-e milă, când faci asta, dar, după
aceea, din tulpinița golașă, ies mlădițe noi, viguroase și vioaie! Mai mare
frumusețea! Ideea e că trebuie să sacrifici uneori ceva, ca să rodească mai
tare! Dacă vrei recoltă bogată, nu trebuie să-ți fie frică, să dai foc la câmp
– cenușa poate fi un îngrășământ minunat!
-Dar ce legătura are asta, cu ce-am întrebat eu?
-Vezi, dumneata! n-a mai copilit nimeni politicienii
români, au rămas tot ăia bătrăni și ofiliți! Cei tineri s-au ascuns printre
rădăcinile acestora și au devenit parte a solului care-i hrănește! Așadar,
recolta e slabă, nu s-a mai dat foc la scaieți și au crescut cât copacul! Dar
asta e firea lucrurilor în politică – nu tot ce-i frumos, e și sănătos! Și, fără scaieți și paraziți, e mult mai rău, fiecare are rolul său în viața
asta! Nu se mai poate schimba
nimic, florile astea sunt esența
politicii! Mulțumiți- vă că n-au trecut și cu plugul, peste voi, ca să vă
împuținați!
De cei doi se apropie cineva, cu spatele îndoit:
-Mergem, domnule senator? că sunteți așteptat la
București, în seara asta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu