- Săracul! 10 ani au trecut de la accident și el, tot amnezic!
Glasul coanei Frusina
semăna cu un boccet ridicat în cinstea oamenilor de bine, dar nu păcăli pe
nimeni – toți cei de față știau cât venin are sub limbă! Asta nu însemna că
Tudorel nu putea fi considerat un monument al naturii (cu urechi) moarte, care
merită, din când, în când, câte-o apreciere veninoasă.
Se întâmplase ca, în urmă
cu 10 ani, dus la o vânătoare de ciuperci, că iepurii decedaseră, să i se descărce
arma lângă ureche. După împușcătură, se părea că nu pățise nimic, cu excepția
umplerii pantalonilor. Ulterior, s-a văzut că Tudorel nu - și putea păstra
amintirile mai mult de-o oră. După aia, zare! L-au căinat cu toții, zicându-și – Ferească Dumnezeu, de așa pedeapsă! I s-o fi
tras de la păcatele lui! Dar, cu timpul, se obișnuiră cu omul uituc. Ba
chiar le convenea – puteau să-l muște de bucuță, că, după nicio oră, nu-și mai
amintea nici cine, nici ce, nici de unde. Precum o piesă de mobilier străvechi,
de care nu vrei să te despărți, Tudorel era invitat la toate sindrofiile,
pentru că putea fi ținta glumelor stupide, fără să se supere și fără să se
răzbune. Și ce putea fi mai frumos, decât să mori de râs, pe socoteala cuiva,
și să rămâneți prieteni?
- Mamelucul leului de lemn,
Tudorele, dragă! mare față de prost mai ai, vere! nu se putu abține Calimache,
văr bun cu amnezicul.
- E fața lui, ce tot te
legi de ea? I-o spui de fiecare dată, când îl vezi, parcă n-ai ști că uită ce
spui și, la urma urmei, nici nu-i pasă! Nu vezi cum stă, nesimțitul! și citește
revista aia? se prefăcu Angela, mătușa amnezicului, că-i ia apărarea. - Bine-i mai bate Dumnezeu, pe unii, cu averi
și destrăbălare, sau îi ajută să uite și să nu mai știe nimic!
- Dă-te naibii, Tudorele, mare noroc ai, că nu ții
minte de câte ori ți-am băut vinul, de te uitai ca dobitocul, pe fundul
paharului!
- Și de câte ori i-a pus, ăsta
micu’,
nepotu-su, Fanta în supă, de se strâmba Tudorel, dar nu zicea ceva, că uita,
prostul, ce-i cu el! nu tăcu Frusina, care nu-l avusese niciodată, la inimă, pe amnezic, de când plecase el
de-acasă, la facultate, unde soru-sa Frusina n-avu parte să ajungă nici cu vreo unul dintre copii, pentru înscriere. -
Ce mă frământă pe mine, este - cui își lasă averea? Că doar n-o să lase haram de
avere, vacii ăleia, de fiică-sa! Tot e dus cu pluta, ar trebui să băgăm mare,
pe lângă el, să cheme notarul și să ne dea și nouă, cîte-o felie!
- E a treia oară, când spui
asta, în cele trei ore și 34 de minute, de când spuneți prostii!
Glasul sec al lui Tudorel
răsună sinistru, întro tăcere care se lăsă dintr-odată! Tot el o sparse în
bucăți ascuțite, care le taie auzul:
-Iar acum 3 zile, ai atins
subiectul de 5 ori! Vasile și Calimache, de 2 ori! Media pe întâlnire, total - 4 ori! În ultimele 6 luni, v-ați interesat de 414
ori, fără să vă răspund o singură dată! În ultimul an, ați reușit să atacați subiectul de 679 de
ori, mai slăbuț în prima jumătate!
Celor prezenți li se
înnodară limbile în gură, doar Frusina reuși să articuleze:
- Păi, ții minte? nu mai ești amnezic?
- De-un an! Timp în care, am ajuns să vă cunosc! Ce vreți
să știți despre voi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu