Mi-a spus Mariţa, pe-nserat
S-o caut, noaptea, la pârâu,
Că are chef de scărmănat
Şi-o foame, pânâ-n brâu!
Eu, prost ca noaptea, m-am codit
S-accept aşa chemare!
Atuncea ea s-a tăvălit
Cu altul, prin cicoare!
Am plâns ca boul jugănit
Că mi-am pierdut iubita!
Şi-apoi un gând m-a ispitit-
La naiba cu tâmpita!
Sunt tânăr şi voios mistreţ
Ce saltă prin poiană!
Să nu am parte de dispreţ!
Găsesc altă codană!
Numai că una e să vrei,
Şi alta, realitatea!
După ce schimbi zece femei,
Preferi singurătatea!
Mariţa a fost mai înţeleptă!
S-a mulţumit c-o clipă!
Nu zic că-i cea mai bună faptă!
Da-i ţeapănă, ca tipă!
Ea e senină ca un prunc.
Eu, perna strâng în braţe!
Aş vrea ca teama să arunc,
Dar mă înţeapă-n maţe!
De gura lumii n-ai noroc
Să te-ascunzi vreodată!
Aşa că dă-l naibii de soroc ,
Şi sari în tren, măi tată!
Cum era vorba din bătrâni?
Alt tren nu prinzi, de-l pierzi
Pe cel trece-n grabă!
Aşa că prinde-l tu, că-l vezi!
Dar la femei nu e ca-n gară-
Nu poţi s-aştepti la nesfârşit!
S-a cam stricat locomotiva
Şi roţile ţi s-au tocit!
La fel se-ntâmplă şi cu viaţa,
O laşi să treacă pe un nor!
Şi când a-ncărunţit mustaţa,
Te crezi un tânăr visător!
La clasa întâi stau doar nepoţii
La clasa a doua, amintiri!
Iar la bagaje, ştim cu toţii,
Rămân doar primele iubiri!
Privesc cum junii jubilează-
Se cred că-s tauri fioroşi!
Mai trece vremea şi visează
Că nu sunt, încă,... băgăcioşi!
Puştoaicele se dau mature
Şi se aruncă în priviri!
Nu trece mult şi or să fure
Mirosul tristei-mbătrâniri!
Aşa că nu mai pierdeţi vremea,
Luaţi ce tren trece-n viteză!
Şi nu lăsaţi nemulţumirea
Să vă lovească drept în freză!
De când e lumea şi pământul
Sunt trenuri ce se prind! Sau nu!
Dar gara unde se opresc
O ştii, mai bine, numai tu!
Un sfat- nu mai schimbaţi macazul!
Căci ruginite-s şinele, de ploaie!
O viaţa trece, iar necazul
Chiar fierul rece el înmoaie!
Nimic din ce căraţi cu trenul vieţii
Să nu vă pară rău că ambalaţi!
Când se topesc şi anii tinereţii,
O să ajungeţi să le cam uitaţi!
Viaţa-i frumoasă! Bune şi cu rele
Au mai trecut şi vor pieri frumoase!
Să nu uitaţi că suntem noi şi ele,
Păstraţi-le pe cele mai haioase!
Zău că nu-mi vine acum rima
Pentru un tren ce a cam deraiat!
Dar sunt convins că vine timpul
Ca pentru aste gânduri, să fiu, pe veci, iertat !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu