marți, 10 octombrie 2017

MORTUA ESTE!

     Un amic mi-a povestit o întâmplare, mi-a jurat că e adevărată, așa că o s-o iau ca atare!

Nicu e mai în vâstă decât ultima nevastă, Flori a III-a, cu vreo 9 ani!  Destui ca, la 49 de ani, să-ți bagi unghia-n gât că tu ai dat-o pe vale, iar nevasta stă pe deal, și nu cu tine! Cum fizicul era, oarecum, ireproșabil, Nicu nu s-ar fi gândit nicioadată că Flori l-ar împodobi cu câteva perechi de coarne, dacă femeia, de vreo câteva luni, n-ar fi ajuns acasă îmbujorată, la ore târzii, scuzându-se că o ține patronul mai mult la muncă, de aia n-a gătit nimic. Când Nicu s-a supărat și a zis că-l ia pe patron de gât, sau mai bine o ține, cuminte, acasă, Flori s-a cam îngălbenit, intrând în competiție cu o portocală, apoi cu soră-sa, o lămâie rotofeie! După care a sărit în sus și i-a reproșat că n-o lasă să muncească, să aibă ea banii ei, nu să depindă de el! Nicu a cedat, dar tehnica săritului în sus, la nevastă-sa, era o noutate, ceea ce l-a deGerminat! pardon! determinat să mediteze la efectul de seră și la încălzirea  globală, în capul lui ițindu-se sămânța rea, a bănuielii că altcineva îi încălzește soața, și ăla nu e Soarele!
Bănuielile i-au fost întărite de testul de sarcină, găsit în baie, după medicamentele pentru ficat, iar el nu mai ținea minte în care lună și în care an, și-a mai...ciufulit nevasta, mereu era prea obosită de orele suplimentare! În lipsa dovezilor, a încercat să deschidă subiectul, dar nicio șansă, căile de comunicație erau, total, tăiate! Devenise deja enervant să-și vadă femeia intrând pe ușă pe la 22. 45, adusă în grabă de patronul cu soția grav bolnavă, aflată la pat!
-Dragă, eu înțeleg multe lucruri, dar aș vrea să lămurim ceva - dacă e vreo problemă între noi, putem s-o discutăm ! i-a aruncat lui Flori mănușa, pe când ea își sorbea cafeaua din ceșcuța ținuță cu două degețele pline de inele.
N-a rezolvat nimic, nici măcar propunerea că s-ar putea despărți, nu a dat rezultate, decât niște pipi de șoarece, pe post de lacrimi!
Stând mai mult și gândindu-se, își dădu seama că pe Flori nu ar avantaja-o divorțul, toate erau pe numele lui! Mai mult, socrii și cumnații nici nu vroiau să audă că se despart, mai mereu spuneau că, dacă Flori face un pas greșit, îi taie capul cu satârul! Erau ele vorbe spune la băutură, dar ia să vezi să fie el, Nicu, vinovatul, atunci să vezi bătălie, mai ceva ca la Călugăreni, sângele apă nu se face! În plus, dacă muierea era încurcată, așa cum bănuia, cu patronul ei, deocamdată ăla era puțin însurat și nu credea că i-ar fi convenit, nici lui ăla, un scandal, când avea un bolnav în casă!   Dar, mai știi! oamenii sunt indulgenți cu cei ca ei, se găsește mereu o scuză pentru un păcat!
Mai trecu niște luni și, lui Nicu, nu-i mergea mai bine, tot rozându-și unghiile, ajunse cu rosul, la inimă, ce dădea rateuri, pe lângă alte organe, cândva, folosite și folositoare! 
I-a comunicat oficial nevestei că nu se simte deloc bine, care nevastă i-a spus să se uite în buletin și să se ducă la un control, mai ales la cap! Când îi ajunse cuțitul la os și tot fără să poată dovedi că e cerb bucălat, o trăsnaie îi trecu prin minte și, cum îi plăcu, (tot nu avea nimic de pierdut!) a trecut la punerea ei în aplicare!
 Câteva zile mai târziu, când ajunse Flori seara acasă, îl găsi întins în pat, țeapăn și fără de suflare! Se uită la el, trase cu disperare de trupul neînsuflețit, ce nu apucase să se răcească, mulse trei lacrimi strigând Nicule! Ce mi-ai făcut, dă-te jos și umblă, că am nevoie de tine! și cum acesta nu dădea semne că ar reacționa, se liniști subit! Mai  de trase câteva ori de el, apoi îi întoarse buzunarele pe dos, în căutare de mărunțiș. Clipele următoare le petrecu umblând la sertarul cu acte, de unde scoase  tot ce a considerat că-i trebuie, apoi  la ascunzătoarea din cămară, unde știa că-și ține Nicu economiile! Într-un târziu, a pus mâna pe telefon și, în loc să sune la Salvare, a sunat  pe cineva, căruia i-a spus- Iubire, ăsta, al meu, a crăpat, în sfârșit!
Abia după aceea a ieșit în stradă, a început să urle și să bocească, de s-a adunat toată mahalaua, ca la circ, crezând că a luat foc undeva!
Când au năvălit în casă, l-au găsit pe Nicu citind o carte, cu un pahar de tulburel, în față, foarte liniștit și foarte viu! Acesta, destul de mirat, i-a intrebat ce-i cu ei, de-l tulbură la ora aia târzie! S-au ridicat mai mulți umeri, semn că nici ei nu înțeleg, s-au uitat cu toții la Flori, care se învinețise la față, muțind pe loc!
-Păi, ne-a spus că ai murit! se scuză, în numele celorlalți, o vecină, conștientă că ceva nu se potrivește.
-După cum se vede, sunt mai sănătos ca niciodată! Trebuie s-o înțelegeți pe Flori, muncește așa de mult, încât a început să aibă vedenii! Zilele trecute  țipa că a văzut o fantomă,  a unui bărbat dezbrăcat, zice ea! și era să-mi dea cu polonicul în cap!
Cei prezenți au aruncat priviri compătimitoare către biata Flori, care, neînțelegând ce se petrece, nici n-a băgat de seamă bucata de plastic de sub masă, pe care Nicu și-o pusese pe piept, să nu se vadă că răsuflă!
Vecinii s-au prins că sunt în plus, l-au lăsat pe Nicu să-și termine vinul și cartea, pe Flori, mută ca pământul, și și-au văzut de ale lor, dă-i dracului pe nebunii ăștia, care mor la miezul nopții!
Flori și-a revenit din surpriză și s-a repezit cu ghiarele la bărbată-său, care atâta aștepta -  a luat-o la ghibosit, numai la coaste și ficat dădea, cu un ciorap plin de nisip, așa citise pe net, că nu lasă urme! A obosit repede, așa că s-a oprit, moment în care lui Flori i-a venit sângele-n cap și a început să urle după ajutor!
Doar o vecină mai curioasă și mai nesimțită a sărit să vadă ce-i, ceilalți și - au zis- Biata femeie, iar are halucinații, ar trebui internată! Nici curioasa care a năvălit peste ei, (întâmplător și intenționat, lăsase Nicu ușa deschisă!) nu a putut decât să constate că Nicu stătea tot la masă, cu vinul lui, în timp ce nevastă-sa urla în jurul său, fără să îndrăznescă să se apropie! În timp ce Flori executa dansul indian al războiului, Nicu ridică din umeri, la vecină, în semn de Asta-i viața, cu nebuni în casă! Și cum semne de luptă, sânge sau alte vânătăi nu erau, ultimul bastion al civismului a trebuit să se retragă, rămânând martor al bolii de cap a  lui Flori, după cum  a povestit, a doua zi, la tot mapamondul!
 Zilele au trecut și Flori s-a obișnuit cu bătaia, precum câinele cu osul! Alertată, Poliția s-a prezentat la fața locului, când s-au reclamat urlete nestăpânite din locuința celor doi, dar l-au găsit pe Nicu-n pat, și pe Flori ștergându-și mucii cu sutienul, alte semne nemaifiind! Paranteză - de fapt Flori urla mai mult de draci, decât de durere, Nicu având grijă să n-o vatăme semnificativ, nu era el prost să dea motive de suspiciune! 
După exact 43 de zile, s-a auzit că Flori a fugit de-acasă! Unde, nu se știe, nici părinții  nu știu! Gurile rele spun că ar fi internat-o Nicu într-un ospiciu! E foarte posibil, mai ales că, sărmana femeie arata ca dracu’ în costum de baie, abia se ținea pe picioare, mai ales după ce a mai dat-o afară și de la serviciu, nu mai judeca normal și nu-și mai făcea treaba!
Nicu a divorțat ulterior, acum e la a IV-a nevastă, care e mai mare cu 3 ani ca el! Gospodină, pensionară, rotundă ca un măr și guralivă ca un cintezoi băut! Omul s-a gândit bine, așa nu mai e ghebos, din cauza coarnelor! Pe acestea le-a retezat după plecarea lui Flori, nu mai merge aplecat din cauza lor! Merge cu fruntea sus, și parcă nici Boala și Moartea nu par să-i mai dea târcoale!



Niciun comentariu: