joi, 5 octombrie 2017

SCLAVII NU AU VOIE SĂ VORBEASCĂ!

 Mentalitatea în spațiul carpato- dunăreano- chixo comico a rămas aia de pe vremea fanarioților - ține-ți pliscul acasă, că vine drujba și ți-l  taie! N-am trăit pe vremea aia și mă întreb dacă nu cumva fanarioții au învățat de la noi, și nu invers! Totuși, mai sper că urmașii noștri vor găsi că e mai de comitetul de părinți să facă cum vor ei, în sens pozitiv, nu să folosească, așa cum procedăm contemporan, ca nehaliții, tot ce au experimentat alții! Parcă s-a exportat tot creierul românesc, a rămas numai prin colțuri!
            Mintea mea calică de arici a fătat un pui de gând - cum să mai dau cu mistria pe lângă gardul de beton al minților geniilor neamului! Crezându-mă urmașul lui Don Kaiote de la Manșa și întruchiparea Pazei de Coaste Afumate, cea care păzește fruntariile și fruntașii popoului românesc, idea de a iniția proiecte de lege mi-a sfredelit zona occidentală, cea occipitală fiind în reparație capitală!
            Prima trăsnaie care mi-a ieșit de sub fes, a fost un proiect de lege, care să oblige aleșii să presteze munci în folosul comunității, adică s-o ia de jos, în sus și de la stânga, la dreapta! Fericit ca fata mare la 12 ani, când s-a măritat prima oară în boscheți, cu alai de ciori flocoase, am așternut pe niște hîrtie minunea  revoluționară - cei care vor să suie în amvonul istoriei, să pornească de la a mișuna printre oameni, să stea de vorbă cu ei și să le  transforme doleanțele, în  cereri și propuneri! Adică, dacă tot vor la căldurică, să facă un pustiu de bine și să mănânce mămăliguță pripită, ca să nu mai fie ei pripiți! După ce iei mocirla la întors, prin cartiere, să  vezi ce Consilierul cel Viteaz  te faci, dacă nu vrei să te întorci la sapă! O să ziceți că asta e practică de dinainte de alegeri, după aia totul se uită și rămâne numai ce îngroapă mâța! Nu vă pripiți și domniile voastre, n-am finit la comedia!
            După stagiul sub papucul omului de rând, unde problemele grave sunt amestecate cu cereri de-un troscău mic, la botul calului, urmează grupa mică - candidatura la un post de consilier județean, să vedem cât de bine și în ce mod te cunoaște lumea înconjurătoare și înc-o-njurătură! Acum -test de credibilitate! Dacă ai șters mucii de praf, la umbră, și omenirea nu cunoaște exemplarul, să vedem cine te mai vomează! pardon! votează!
            Și tot așa, sus, mai sus, viteji cutezători, să urcați până la nori! Că tot sunt politicienii noștri cu capul sub poala lui Doamne - Doamne, adică cu capu-n nori!
            Vizuina! pardon! viziunea mea asupra subiectului părea tangibilă și oribilă, tocmai ce mă pregăteam să-i dau vânt pe NET, după susținere, prietenii îmi făceau semn cu degetul în sus, că sunt genial, mânca-l-ar mama, de genial, bine că nu sunt și ginecologic!  Piaza rea sau îngerul troznitor mi l-a scos în cale pe singurul personaj care m-a întrebat, după ce am făcut expozeul ideii iluminate, dacă port de obicei cămașă de forță sau doar de când am idei din astea?
            -Poți să-mi spui cine va vota, în Parlament, să-și taie craca de sub picioare, cu furculița pentru pește? Crezi  că e vreun prost pe-acolo, să-și facă de lucru și să dea de mâncare la dușmani? N-o să fie votată o asemenea trăsnaie, chiar dacă, în ultima vreme, numai trăsnăi fac ăștia! Las-o moartă, că n-au fost în stare să facă o singură lege bună, din 89 și până azi! Joci murdar, frățioare, vezi să nu te spânzuri cu șireturile de la parașută, când cobori în beci!
             Și eu, care credeam că fac o faptă bună! Vai! ce uituc sunt! V-am spus să nu vă grăbiți și am uitat un mic aspect - mai veneam și cu ideea ca, dacă nu ne place de deputatul nostru, să-l trimitem la păscut, nu să-l lăsăm patru și multiplu de patru ani, să ne facă mai multă brânză decât calul! Arithmetic vorbind, dacă hamsterul a fost votat cu X voturi, după prestația sa fecaloformă, un număr de X/2 +1 membri din circumscripția sa, pe bază de semnătură și carte de identitate, să-l trimită la spații verzi, prin ejecție! Frumușel, pe bază de listă, tot le place unora listele, apoi să vină în loc următorul cu număr de voturi, dar nu neapărat de pe lista de partid, ci de pe aia mare și umflată!
            Aici m-am dezumflat singur - românașul are mintea inventivă și mai scoate opoziția și ceva decedați, îi mai numără de două-trei ori, le dă de băut tulburel și schimbă macazul, trăgându-și unul de-al lor!
            Cînd ziceam că suntem o țară de plagiatori ( n-am zis-o eu, am auzit la Dragoș Pătraru!), mă refeream că ne place să copiem prostiile altora, pe-ale noastre le plasăm sub preș! Uite! mă freacă pe parietal ideea că buletinul de vot ar trebui să nu se anuleze, dacă s-a pus ștampila pe maimuțe! pardon! pe mai mulți! Dimpotrivă, bine ar fi să punem degetul pe cine ne place! Pentru că acum nu punem degetul, dar ne place să-l vârâm peste tot! Serios, mi-ar place să - mi folosesc amprenta, poate nu s-or găsi soluții să facem și din asta vreo șmecherie! Și să pot pune degetul unde mă doare, să-l pun pe toți care cred eu că merită să fie ce pixul lui Paris om vota! La sfârșit, adunăm la fiecare degetele și, care are mai multe, iese! Nu cum e acum, care are degetele mai dibace, ăla ajunge unde dorește suflețelul său suav!
            N-am ce face, nu-i așa, și mă joc de-a deșteptul? Nu, mai bine, aș sta în banca mea, să pot admira în tihnă cum toate jagardelele ajung să facă din noi, praștie? Doar sclavii  nu au voie să vorbească, ei au dreptul  numai să voteze!


Niciun comentariu: