S-a întors Traian, acasă, cu un sac de gologani!
Taică-său, de bucurie, a tăiat mielul cel gras,
Iară dintre orătănii, numai una a rămas!
Zi și noapte, chefuiră! Curge vinul din butoi!
Până a rămas pribeagul, fără slip și-n cracii goi!
S-a trezit că stă pe prispă și privește cerul gol!
Parcă s-a trezit! Dar nu! este singur și-i matol!
Nu se vede nici țipenii! Toată lumea s-a cărat!
Asta, că nu mai găsiră - de băut și de mâncat!
-Cum? așa-i recunoștința? se miră bietul Traian.
-M-au pupat și mi-au strâns mâna, apoi m-au lăsat la han?
Cum nu mai aveam parale, nici măcar un sfanț! Mărunt!
M-au lăsat să plătesc nota! Zău, că asta chiar m-a frânt!
Ca să iasă cheltuiala, o să spăl trei mii de vase!
O să stau cu nasu-n blide și-o să-mi treacă os, prin oase!
M-au tradus! Mi-au dat la gioale! Ridicata-mă în slăvi,
Ca-n final, să spăl tigaia, și untura de pe tăvi!
Îmi spuneau că sunt prea mare și să nu privesc de sus!
Cu un cap plin de tărâțe, iată unde am ajuns!
Cum ajunseră fârtații, să-mi golească pușculița?
Le-a plăcut visichiul, neică! Nu mai dau cu țuiculița!
Nu mai vor să mai consume puiul mic, puiul sărman!
Vor doar icre de Beluga! Și cărniță de fazan!
Călătorul spală oale și în ele, se-oglindește-
Nu mai vrea prietenie, de acum, cât mai trăiește!
Ce-i mai trist - se simte singur! Părăsit! Dezamăgit!
Nici măcar o rudă acră, lângă el, nu-i de zărit!
Dar când jalea îl cuprinde și o lacrimă dă semn,
Lângă el apar aceea, care, fără vreun îndemn,
Au sărit, să îl ajute! Nici n-a chefuit cu ei!
N-a-mpărțit halba de bere și morman de mititei!
-Io-te, dom'le! că nu-i lege, ca oricin' să te belească!
Mai există omenie în cultura românească!
Cam așa gândi băiatul! dar se găsi, neică, cineva
Să-i explice adevărul- Frate, nu este așa!
Ni s-a ridicat nivelul! Suntem mult mai destupați,
Decît fuserăm vreodată! Am ajuns emancipați!
Ne mai dăm și după oameni, dacă vrem să profităm!
De la voi, asta-nvățarăm - să muncim și să mâncăm!
S-au dus vremurile alea, când munceam pe veresie!
Astăzi profităm de-oricine, de fudui și de prostie!
Să muncim, cât mai puțin! ca mai mult, să câștigăm!
Asta poa' s-o facă oricine! și-n rahat nu ne băgăm!!
Nu-ți mai trebuie și carte, cum nu-ți trebuie cultură!
Atât timp cât stai la umbră și ai ce băga în gură!
Ce nu reușim pe-acilea,(dar nu-i mult și reușim!),
E vorbitul-n altă limbă! și pe care n-o greșim!
Aerele de madonă și-ncruntarea din sprâncene,
Ne provoacă bube-n limbă! Ne lasă făr' de izmene!
Zău! ne arde bucuria când vedem că ați venit!
Dar nu mai suciți, voi, nasul, de parcă l-ați mirosit!
Dacă vă simțit aiurea și vă credeți împărați,
Că suntem, cu toții, neamuri, faceți bine și uitați!
Ne ajunge că sunt unii, care ne privesc de sus!
Mai veniți, și voi, cu parul, că aveți ceva de spus!
Dacă ne tratați ca-n junglă, o să fim și noi, hapsâni!
Haideți să fim, iarăși, oameni! Și să fim, din nou, români!
Nici măcar o rudă acră, lângă el, nu-i de zărit!
Dar când jalea îl cuprinde și o lacrimă dă semn,
Lângă el apar aceea, care, fără vreun îndemn,
Au sărit, să îl ajute! Nici n-a chefuit cu ei!
N-a-mpărțit halba de bere și morman de mititei!
-Io-te, dom'le! că nu-i lege, ca oricin' să te belească!
Mai există omenie în cultura românească!
Cam așa gândi băiatul! dar se găsi, neică, cineva
Să-i explice adevărul- Frate, nu este așa!
Ni s-a ridicat nivelul! Suntem mult mai destupați,
Decît fuserăm vreodată! Am ajuns emancipați!
Ne mai dăm și după oameni, dacă vrem să profităm!
De la voi, asta-nvățarăm - să muncim și să mâncăm!
S-au dus vremurile alea, când munceam pe veresie!
Astăzi profităm de-oricine, de fudui și de prostie!
Să muncim, cât mai puțin! ca mai mult, să câștigăm!
Asta poa' s-o facă oricine! și-n rahat nu ne băgăm!!
Nu-ți mai trebuie și carte, cum nu-ți trebuie cultură!
Atât timp cât stai la umbră și ai ce băga în gură!
Ce nu reușim pe-acilea,(dar nu-i mult și reușim!),
E vorbitul-n altă limbă! și pe care n-o greșim!
Aerele de madonă și-ncruntarea din sprâncene,
Ne provoacă bube-n limbă! Ne lasă făr' de izmene!
Zău! ne arde bucuria când vedem că ați venit!
Dar nu mai suciți, voi, nasul, de parcă l-ați mirosit!
Dacă vă simțit aiurea și vă credeți împărați,
Că suntem, cu toții, neamuri, faceți bine și uitați!
Ne ajunge că sunt unii, care ne privesc de sus!
Mai veniți, și voi, cu parul, că aveți ceva de spus!
Dacă ne tratați ca-n junglă, o să fim și noi, hapsâni!
Haideți să fim, iarăși, oameni! Și să fim, din nou, români!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu