MESAJ PENTRU O BABĂ HĂMESITĂ !

     Baba surdă, care este inima mea, n-a mai pus gura pe hrană, de câteva zile! Molfăie gingii, în așteptarea  unor vești bune, care nu vor să vină! Hămesită de clocoteala zilei, atât la propriu, cât și la figuranți, bătrâna inimă sângerează, vrea să-și potolească bătăile cu ceva mieros, dulce ca marțipanul! Dar degeaba! nu-i loc de dulcegăreală, avem de lucru, tovarăși și pretini!

            Mesajul acesta e ca o pană de cocoș, măritată cu o pană de mașină - nu iese nimic din mariaj! N-ar fi izvorât, dacă mii de întrebări n-ar ciocăni, ritmic, țeasta lui nesubsemnatul, mai ales privitor la omenie. Să nu citească niciun om mesajul, e doar pentru baba hămesită, de care spuneam, ieșită la vânătoarea de semne de întrebare!

            De ce fac oamenii unele lucruri, pe care nu știi cum să le cataloghezi - bune sau nebune? De exemplu, să uite guma de mestecat pe scaun! Să te servească cu un pahar plin de mai multe nuanțe de ruj! Să-ți zgârie, cu un cui, mașina! Să-ți aducă o cafea clocotită! Să-ți vândă un super-glue întărit! Pantofi cu numere diferite! Să te înjure de mamă, când se împiedică! Să te înjure de mamă, când te impiedici! Să-ți fure numărul de la ușă! Să arunce gunoiul lângă tomberon! Să crească găini și porci, lângă bucătăria ta! Să mănânce grătar, în văzul tuturor și-ntro zi de post, de te umpli de salivă până-n bocanci! Să se certe cu consoarta, lângă fereastra ta deschisă! Să scuture covoarele de la etaj, în oala ta, din bucătăria de dedesubt! Să râdă, când te-ai lovit! Să râdă când aude că l-a călcat mașina, pe unul, direct pe cap! Să râdă, când aude de-un jaf!  Să te privească în ochi, când minte, de vin pinguinii! Să...!

Lista e infinită, n-are rost s-o lărgim! Și exemplele nu sunt cele mai semnificative! Sunt unii care susțin că astea sunt farse, menite să mai descrețească frunțile! Nu știu cum mi se descrețește ceva, dacă-mi crapă pantalonii abia cumpărați! Sau când fac ochii cât pucul de hochei, când mi se încarcă nota de plată! Când se greșește în defavoarea mea! Apropos, asta nu mai e farsă, e practică!

Ne-am învățat, însă, să visăm! Să visăm că cineva se ține de glume! De aceea “glumițele” astea, aplicate pe alții, sună minunat! Căzute pe noi, sunt niște mârșăvii inimaginabile! Visând la ouă răscoapte de struț, orice pare amuzant, nu dramatic! Nu ne mai place, când doare!

Baba face urât - s-a săturat să-i curgă balele, după ceva apetisant! Și nu găsește nimic interesant în forfota asta, care ne înconjoară! Nu! nu m-am "dilit" de tot, așa se întâmplă când pui prea mult la inimă, ea slăbește! Și nu de foame! Slăbește de supărare! Slăbește că suntem suficient de lași, să ne prefacem că suntem niște eroi! Ieri, parcă, am citit că doi jandarmi au fost apostrofați de clienții unui supermarket! O mare faptă eroică, cu care poporul român se poate mândri! Doi jandarmi, huiduiți! Care, poate, erau în concediu, când au fost protestele! Mă întreb - dacă mai veneau vreo 20 de colegi de-ai lor, mai aveam ce citi? Sau se terminau eroii?

Nu sunt de partea abuzurilor, cum nu sunt nici de partea jandarmilor care fac abuzuri! Încerc să nu uit că sunt și printre ei oameni, ca și printre noi! Și, cum e chestia  aia cu aruncatul pietrei - NUMAI CINE NU A GREȘIT, SĂ RIDICE PIATRA?!? Mă tem că nu facem mare scofală, aruncând cu roșii în jandarmi! Pe profesori i-am stimatizat, pe doctori, i-am șpăguit! Pe magistrați, i-am umplut de salivă, pe privați, i-am transformat în hoți! Polițiștii sunt niște necinstiți, salariații, niște puturoși, trecătorii, niște molâi sfidători, șoferii, niște nebuni! Și-atunci, cum de nu dispare țara asta? M-am prins - singurii care fac la oliță, cinstiții, drepții și geniile neamului sunt exact cei care scapă neînjurați! Nu la modul propriu, dar o flocăială verbală săptămânală, ar merita! Chit că noi i-am plantat acolo și-i udăm regulat! Verbal! Câte pichetări ale sediiilor parlamentarilor, s-a văzut? Fără violență, dar să știe că li se cere socoteală? Indiferent de culoarea în care s-au vopsit, cred că vom avea surprize, dacă îi somăm să ne explice, barem lunar, cu ce se pot lăuda! Mă tem că am putea face chiar cunoștință cu jandarmii, cum să avem tupeul să le cerem să ne explice cum stau pe banii noștri? De aia spun prostii, că se compară cu zeiii!

Revolta de buzunar nu stopează jaful din țara asta! Nici nu mai pot gândi că aș putea fi un om normal, care nu se gândește la vreo ghidușie, la vreo hoție, la vreun tertip!  Pentru că a fi cinstit în România este, astăzi, un lux! Trebuie să fii prost, grămadă, să nu te ducă capul la prostii, când vezi la ce nivel de jaf național, s-a ajuns! Și-am să mă tot repet - MI-E FRICĂ DE ZIUA ÎN CARE  NOI, ROMÂNII, NU VOM MAI AVEA NICI PRAFUL DIN ULIȚE! Nu e demagogie în ce scriu aici, ci sunt cuprins de o frică viscerală, că nu vom rămâne decât cu numele, și nici ăla, întreg! Nu voi prinde așa ceva, dar nici sărăcia n-o pot privi ca pe-o normalitate! Nu că nu avem ce mânca, ci pentru robia ce ni se pregătește nouă și urmașilor noștri!

Eu pot să trăiesc și-așa, că mult, n-o mai fiu, dar nu e o vorbă goală - CUM PUTEM FI SĂRĂCIA LUMII, CÂND SUNTEM, ÎNCĂ, BOGAȚI? MAI BOGAȚI DECÂT ĂIA PE CARE ÎI INVIDIEM!?!

După o revoltă din astea, de catifea, baba hămesită din mine funcționează ca un ceas stricat, reparat de un meșter olar! Îmi dau singur seama că vorbim discuții - avem doar revoltă, de care scăpăm c-o bere, altoită pe-un coniecel! Revoltele, revoluțiile, răscoalele, toate au avut la baza foamea-n glandă! Cu gura plină, ce să ne mai pese ce-o să ajungem? Ce spune ăla? Că suntem destui care protestăm? Hai să fim solemni - CÂȚI? Și nu aste e problema, ci SOLUȚIA, SOLUȚIILE LA TOATĂ MASCARADA ASTA!

Nu-i mai bine - să nu ne batem capul? S-o găsi, ca și până acum, cineva care să ne prostească! La urma, urmei, toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim! Și istoria se repetă, de aia suntem repetenți!

Credeți că suntem niște curajoși? Credeți că riscați ceva? Vă ridicați, să spuneți răspicat că așa nu se mai poate? NU! NU! NU!

Nici măcar nu aveți curajul să spuneți dacă am dreptate! De când tot fac aici pe măscăriciul - ariciul, foarte puțini mi-au arătat că sunt de partea mea! Și mai rău -  nici că sunt împotriva mea! Rămânem la nivel de constatare- ne doare și ne lasă rece! De aceea mi-e frică - că nimic nu se va schimba, vom rămâne eternii  cărcotași!
Curios, dar când ridici capul, să strigi, nu vin jandarmii! Se găsește o rudă, un prieten, un coleg, să-ți vâre un cartof fierbinte în masticator! O mai fi vreun popor, la modul ăsta, care se boicotează singur și-și mai cere și scuze?