sâmbătă, 11 august 2018

PRIVIND, DEPARTE DE LUMEA DEZLĂNȚUITĂ!


         Junghiul din coaste, care mă chinuie de când cu vremea asta idiotă, este mult prea mic decât cel din inimă! Tocmai când îmi jurasem să mă țin departe de lumea dezlănțuită, na! că sunt scos din nădragi, cu tot cu bocanci!
            Așa cum anticipasem, trebuia ca lanțul mizeriilor să continue! Mitingul, marele miting  al durerilor noastre, a ajuns acolo unde se preconiza - la scandal! Iarăși au făcut bani buni băieții din rating, iar ni s-au întristat sufletele! De unde atâta ură între români? Ce - i cu neamul ăsta, de se rupe în bucăți? Și ce e de făcut?
            Îmi vin în minte imagini fugitive, care sar precum iezii: un Traian Băsescu rânjind la Țiganca ordinară! Dând mâna cu Obama! Luptele cu Chevron-ul, poate unul din efectele strângerii de mână! Salarii decapitate ! „Ciocul mic, că noi suntem la putere!” Piscine-n păpuriș și săli de sport în pantă! Marmură, pe borduri! Palate și foamea-n glandă! Noi vrem 300 de parlamentari! Nu ne iese numărul de locuitori, mai punem de la noi, să ne dea UE fonfuri, pardon ! fonduri! Speranța moare ultima, dar am ajuns la ultima speranță! Avem alt președinte! Avem o nouă majoritate parlamentară, care ne aduce Raiul în cotețul nostru pentru porci! Vine Guvernul, pleacă Guvernul! Trăiască Guvernul! Ludovic Orban dansând cu romii, în timp ce un nene n-are limbă și cere”Alte întrebări”! Pardon, își recapătă limba, i se înapoiază odată cu instrucțiunile de folosire! „Colectiv”, o nouă abordare! Geci roșii, printre cei ieșiți în stradă! Lumea multă și jandarmi, se pare că a devenit o modă! Dacă nu ies ăia, să se plîngă, îi scoatem noi, pe-ai noștri, să ne laude! Un nene care bea o bere cu Trump! Pe care îl înjură ai lui, în mai multe limbi, pe el îl doare-n cot de demonstranți! Apoi alt nene, care dă mâna cu același cel mai puternic om din lume, posibil, din galaxie! Continuă defrișarea munților României, iar lemnul se scumpește, pentru că pleacă-n China! Se măresc salariile bugetarilor, cu 25 la suta de metri garduri, ajungând medicii să rivalizeze cu cei de dincolo, iar asistentele, cu asistații! E drept, nu știm matematică, ne ducem la meditații la madam Olguța! Că ea e bună!... Madam Bâl-Bâl, șefa gafelor citite și interpretate! Peste tot, lozincărime sforăitoare! Nimic concret, aceeși placă la toate taberele, în timp ce ei se umflă-n pene și  nouă ne sar  fulgii! Nu ne mai batem cu sistemul, ne batem între noi! Multe, prea multe imagini din astea, mai plecați, fetelor, de-aici!
            Între timp, românii o zbughesc masiv, afară! În ritmul ăsta, or să rămână aici babele, oasele de la moșnegi și un pumn de oameni, care se caftesc între ei! Nu-i punem la socoteală pe cei care n-au decît grija înmulțirii, cu împărțirea stând mai greu! Și cu scăderea, pentru că ei vin și pleacă!
            Pe norișori rozalii, semănând cu purcelușii rozalii, stă un pumn de oameni, care dau din coate rozalii!! Nu în interesul nostru, bineînțeles! Sunt atât de preocupați de grăsimea lor, încât nu mai țin cont de doctrine, interesele celor care i-au trimis acolo, nici chiar de bunul simț! Toți, o apă și-un pământ! Deși, dacă ar sta cu piciorele pe pământ, ar simți dogorea lui, ar auzi și altceva decât propriul muget de auto-admirație!
            Tătuca Traian Băsescu, demiurgul acestei lumi apocaliptice, mănâncă...! A uitat cum mergea cu coada-ntre craci, pe lângă marii lumii contemporane, când s-a umplut de mămăligă! Când până și cei pe care i-a slujit, i-au arătat turul pantalonilor! Îmi vine în minte cât a durat transferul de președinți, când nenea Traian s-a mutat în vila aia de protocol! Pesemne că a durat mult, până a predat o parte din dosarele personale, plus lista subțiată, cu oamenii rămași la posturile cheie! Cât despre principiile sale de a nenoroci o țară, nu are principii, așa că Dumnezeu, cu mila! Să se descurce următorul, el a pus brazda și a plantat semințele!
            Astăzi vedem ce-a răsărit din semințele lui - URĂ, DEZBINARE, URĂ, SÂNGE! Indiferent de regizorii  acestui joc infect, telenovela nu era posibilă fără participarea actorilor! Iar actorii au crescut sub bagheta mânuitorilor de ură!
             Știți ce zic eu? ce se întâmplă zilele astea, seamănă cu Decembrie 1989! Au spus-o destui, din tabere și tabere, dar bagheta este surprinzător de cunoscută, numai că stă în laba altora!
            E trist că asistăm la lupta români contra români! Mi se pare josnic să arătăm poze cu oameni, fără să ne dăm seamă că nu pe ei îi punem în pericol, ci pe familiile lor, pe copii lor, care vor rămîne stigmatizați pe viață! În timp ce adevărații vinovați își savurează intențiile la umbră! Rușine celor care nu gândesc, ura a întunecat mințile pînă și celor mai serioși, în timp ce asistăm la o glumă macabră, căreia îi cad prada mulți nevinovați! Vă rog, haideți să gândim limpede, înainte de a ne urâ de moarte!

Niciun comentariu: