CAPSOMANII

De vină, serios! e slutul și urâtul

Căruia-i place doar să ne dea cu râtul!

Noi, ceștilalți, cu zâmbre de domnițe,

Nu căutăm, demult, dreptatea în olițe!

Că-i plină lumea de strigoi versați,

Puși pe mangleli! Și suntem supărați

Că nu ne vede cineva, că suntem, clar, bărbați!

Chiar dacă suntem soi bun, născut nu ieri,

Cu fustă lungă și minte de muieri!

(Nu-i niciun afront adus bietelor dame -

E doar o emulație, născută dintro foame!)

Nu prea pătrund în mintea ăstor ani-

Ce-o fi în capul unor capsomani?

Ce-i face nesătui, cu zâmbetul hulpav?

Dacă nici ei nu știu, totul este prea grav!

De ce ne-ndatorăm, ca proasta popii,

Și ne-avântăm exact în fundul gropii?

De ce ne vând geniile noastre, pe-un ciubuc,

Făcând să pară viitorul, că-i putred și năuc?

Ce n-au reușit să facă cei dușmani,

Au năruit, treptat, “măreții” capsomani!

Unde le-o fi mintea? Au creierii concavi,

De nu pricep - n-or să mai aibă sclavi

Dacă mai frăsuiesc, de-a valma, astă țară?

Oh! Cât ne-au vândut! Și ce ocară!

Pe cine-o să mai cheme, iar, la vot?
Că cei rămași, au tot luat-o-n bot?

S-or fi votând, vezi, dragă! între ei,

Ungându-se cu seu și cu mujdei!

Sau poate-or pune ghebul la dârvală?

La muncă, or să dea și ei, năvală,

Să vadă cum din trudă, iau caimacul

Doar cei ce zac, și nu-i mai ia nici dracul?

S-or fi crezând multipli! de le fac pe toate!

De aia ne impimg, încet, parșiv, spre moarte!

Nu ne-ar păsa, dacă ne-ar  mai lua un val

Să nu murim de tot, din nou, spiritual!

Că nu de moartea fizică ne-e frică

Ci de cei cu mintea mică, de furnică!

Ce-o fi în capul lor, nici Dumnezeu nu știe!

Iar noi n-o să trăim etern, o veșnicie,

Să mai vedem efectul ăstor ani!

Pe care ni-i mânâncă ai noștri capsomani!